Mihaela IACOB

Donald Trump l-a invitat din Anglia pe artizanul Brexit-ului să-l susţină în campania electorală. Farage n-a ezitat, a trecut oceanul şi, la adunarea din Jackson, Mississippi, şi-a declarat „sprijinul imens pentru Trump”. În repetate rânduri, Hillary Clinton a dezvăluit faptul că Farage este plătit din banii Moscovei. Cât se poate de negri adică. Avem, deci, denunţătorul, avem şi delictul (?), urmează ca Trump să fie pus sub control judiciar, astfel fiind scos pe tuşă în campania prezidenţială. Aştept cu încredere decizia energică a procurorilor americani.

*

România ocupă ultimul loc în Europa la capitolul „bani investiţi pentru achiziţia de carte” (în schimb, stăm bine la consumul de bere: ne aflăm în primii zece…). Ceva nu-i în regulă cu interpretarea cifrelor, pornind chiar de la funcţionarea mecanismului cerere-ofertă, câtă vreme în ţara noastră se publică acelaşi număr total de titluri ca-n Anglia la fiecare miliard de euro inclus în produsul intern brut. Şi de patru ori mai multe decât se editează în Germania: la noi, 113 titluri pe miliard, la nemţi, numai 38! Numai că afară-i vopsit gardul şi înăuntru miorlăie o mâţă leşinată: producţia românească de carte, atât de făloasă şi de făţoasă, este clădită pe temelii de nisip: tiraje de-a dreptul confidenţiale, difuzare suferindă şi claustrată zonal, ambele păgubos conjugate cu puterea firavă de cumpărare a cetăţeanului de rând. În toată lumea civilizată, destinul cărţii îl certifică şi-l determină tirajul, cu precizarea „tiraj vândut”. Iar la noi…

*

Tradiţia cere, la noi, ca dregătoria să se însoţească negreşit cu mita, abuzul şi hoţia. De la nevinovatul plocon „cu iaurt, cu gogoşele”, până la curcanul lui Bârzoi şi afacerea Skoda, în România s-a tot furat, când brutal, când cu eleganţă – de fiecare dată cu mâna până-n cot. În 1947, Adrian Holman, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, trimite guvernului englez o lungă listă a personalităţilor politice din România demne de interes pentru Foreign Office. Din care aflăm că subsecretarul de stat la Agricultură, C. Agiu, (numit de Frontul Plugarilor în 1944) a trebuit demis în secret din pricină că-i fura cu neruşinare tocmai pe bieţii ţărani pe care urma să-i împroprietărească. Fostul preşedinte al Frontului Renaşterii Naţionale, Const. Argetoianu, a trebuit să părăsească scena politică din pricina scandalurilor financiare. Opinia lui Holman: „s-a folosit de orice împrejurare în folosul său.” Bodnăraş taxa la sânge orice eliberare de paşaport şi, în general, orice serviciu, cât de mărunt. A. Dobrescu (PNŢ), fost subsecretar la Agricultură şi Domenii, a dat iama prin fondurile ministerului. Despre R. Franasovici, ministru al Comunicaţiilor şi Lucrărilor Publice, englezii scriu că „este un profitor care a făcut avere din activitatea guvernamentală.” Teohari Georgescu (PCR, ministru de Interne), după ce acorda paşapoarte şi avansări în grad obligând familiile petenţilor la „favoruri sexuale”, a confiscat pentru folosinţă proprie până şi covoarele din casa Veturiei Goga! Gheorghiu-Dej (ministru la Comunicaţii) a primit mită zdravănă de la Malaxa, care, drept răsplată, s-a ales cu un contract de 2.500.000 de dolari – sumă, la acea vreme, enormă. Aurel Leucuţia (PNŢ), ministru al Economiei Naţionale, „şi-a folosit poziţia pentru tranzacţii dubioase, cum de fapt se obişnuieşte la români.” Mihai Popovici (PNŢ), ministru când la Interne, când la Finanţe, când la Justiţie, „a fost centrul multor tranzacţii dubioase, având un enorm profit personal.” Ministrul de Război Const. Vasiliu Răşcanu „e implicat în diverse afaceri şi, în timpul războiului cu Rusia, a organizat o intensă piaţă neagră.” Nu mai continui citând din raportul ambasadorului, fiindcă devine plictisitor. Oricum, e clar: avem tradiţie!

*

Pur şi simplu mi-e dragă fătuca numită Simona Halep, iar isprava în faţa maşinii-robot de tenis Williams îmi aminteşte istoria cu David şi Goliath. Cât pe ce pietricica să nimerească ţinta! Bravo, Simona!