Mircea Radu IACOBAN

Poate aţi întâlnit, pe internet, oferte de genul „Scriu texte de muzică uşoară. Comenzi la tel…”, de unde se vede că există şi ofertă şi, conform legilor pieţii libere, desfacere. Pe de altă parte, cercetând prin sondaj câteva dintre sutele de texte aflate la adresa muzicăbună.ro, constatăm o oarecare stagnare, dacă nu chiar semnele unei involuţii în arta textierului român. Se cam bate pasul pe loc şi cum nu există o critică a domeniului (deşi poezie fiind, barem în intenţie, s-ar cuveni să intre în atenţia criticii literare – nici vorbă!), iar românul nu numai că-i născut poet, ci şi moare poet, aşa că pare de-a dreptul ciudată nepăsarea cu care cultura naţiei tratează soarta versului pus pe note.

Ne-am gândit, de aceea, să schiţăm barem câteva repere ale unui „Ghid de scriere a textului de muzică uşoară”, astfel venind cu bruma noastră de experienţă într-ale literaturii în sprijinul celor ce trudesc la concilierea rigorilor poeziei cu cele şi mai pretenţioase ale muzicii. Primul sfat pe care l-am da din toată inima s-ar formula astfel: „străduiţi-vă să nu spuneţi nimic”. Ştiu că nu-i uşor, dar e-o profitabilă conduită preventivă: când presari într-un vers o urmă de idee, unora le va place, altora, cu siguranţă, nu. Dacă nu spui nimic, eviţi complicaţiile şi rămâne deschisă calea către casieriile ce onorează cu promptitudine fiecare difuzare pe post, fiind vorba, nu-i aşa, despre respectabile drepturi de autor. Dacă nu, poţi s-o păţeşti precum cei de la „Q sapro”, care, bine intenţionaţi şi cu deplină sinceritate, au cutezat o riscantă incursiune în lumea dobitoacelor domestice: „Sunt intelectual, bă, boule / O pun de-o mămăligă, am © pe ea / Cu ou, cu ceapă, cu vin, c-o sarma / Mă doare inima că-s român sadea / Pe vaca mea o iau căldurile / Nu ştiu ce să mă mai fac cu animalele / Când sunt mai fericit le apucă boalele / Porcul râgâie într-una / caprei i-aş mai trage una”. Finalul deschis (nu aflăm dacă i-a tras-o caprei) nu poate salva aventura printre coteţe şi stănoage, rămasă descheiată şi concurată de finalul parcă din altă piesă („Fac ca toţi porcii când mă-mbăt / Nevastă, taie-o de-aici, nu vreau să te văd / Mă duc la a mea puicuţă / S-o pun de-o mămăliguţă”. Aceeaşi formaţie, „Q sapro”, riscă şi mai mult filosofând pe tema „Sic transit”, adică: „Da, ştiu că tu mănânci *** / Şi o să te *** toţi în ***”, fiindcă „Acum te pupă lumea / Acum te scuipă lumea / Dacă eşti bine, toţi trag pe vine (?) / Dacă ai căzut, frate, toţi fug de tine”. Observăm aici o remodelare modernă a străvechiului adagiu „Donec eric felix / Multos numerabis amicos”, adăugită cu adânci şi îndrăzneţe consideraţii filosofice: „Ştii că viaţa e scurtă, dacă te *** pe ea / Se *** şi ea pe tine, îţi dă lacrimi şi suspine / Până şi tu, ce mă mănânci de *** îmi dai dreptate”.

Cârcotaşii ar putea obiecta că-s referiri deranjant de concrete, cum, de altfel, pot fi detectate şi-n creaţia poetică „Marele caft” a trupei „Racla”: „Te-ai băgat într-un *** cât tine de mare / Râmaru e cel ce are / Ca Gigel, măsura XXL / Şi dacă nu mă crezi până nu vezi / Te pun să-i iei măsura cu gura”. Cu mai multă isteţime s-a descurcat trupa „Fly Project”, a cărei piesă de muzică uşoară are următorul text (îl reproducem in extenso): „Sexual… sexual me… / Sexual… rebirth / Rebirth” (se repetă de câteva ori). N-ai cum să afli aici vreun nod în papură – de fapt, nici nu prea ai când. Ori cei de la „Alarm”: „Mă iubeşte, mă iubeşte / Da, ştiu, el mă doreşte / Mă iubeşte, mă iubeşte / Mă iubeşte, mă doreşte / El la mine se gândeşte”. Simplu, omeneşte, fără sofisticări; n-ai ce reproşa! De fapt, se pare că asta-i calea succesului garantat – să nu spui absolut nimic - şi, repet, nu-i uşor deloc!

Am parcurs zeci de texte din sutele generos oferite la adresa muzicabună.ro celor dornici să le îngâne la urechea gingaşă a iubitei: nici urmă de idee în afara eternului vei pleca / vei reveni (din nou). Şi bine fac: rămân ireproşabile. Al doilea sfat amical: textieri, nu căutaţi rime nemaipomenite, s-a dus vremea când ne teroriza talanga rimei. N-are rost, câtă vreme aveţi la îndemână cele iscate şi validate prin truda înaintaşilor, adică, mine-tine, mea-ta, iubire-fericire, noapte-şoapte şi încă vreo câteva, mai mult decât destule pentru luminarea lirică a unor trăiri de atare profunzime. Este un exces de zel formalist al trupei „Pistol cu capse” când scrie (şi cântă) cu rime perfecte „Îmi place să stau şi să nu fac nimic / Sunt enervat: n-am scaun la cap / Stau toată ziua în pat”. Stă şi compune, desigur…

Lăsând amara glumă: starea textelor de muzică uşoară românească este pur şi simplu groaznică. Şi nu văd pe nimeni dispus să se angajeze în asanarea acestei băltoace împuţite în care înoată tot soiul de neaveniţi de o obrăznicie şi incultură fără margini!