Mircea Radu IACOBAN

Extrem de încâlcită perioada petrecută de eroul nostru la Chişinău în fierbintele an 1917! Cătărău ajunge… colonel (din simplu răcan) şi şef al Garnizoanei capitalei basarabene, după un discurs în Sfatul Țării unde a declarat că „totul aparţine soldaţilor”. Într-un articol relativ recent, „Jurnalul de Chişinău” vorbeşte despre „canalia Katarov” (alias Cătărău, alias Catidi), „un aventurier originar din Bulgaria” (n.n.: poate bulgar basarabean, câtă vreme s-a născut la Mărcăuţi-Orhei) şi-l denunţă ca dublu spion, rus şi român. Ipoteză plauzibilă, confirmată cel puţin pe jumătate, da-i greu de admis ca un naţionalist român „feroce” să-şi schimbe peste noapte cu 180 de grade credinţele şi conduita. Argumentul că s-a declarat „singurul din Sfatul Țării (de fapt, nici n-a fost membru în toată regula) ce luptă pentru unirea Basarabiei cu Ucraina, în vreme ce toţi ceilalţi se îndreaptă spre România”, nu-i suficient de convingător: era arestat la Odesa şi, în temeiul acestui şperaclu declarativ, l-a pus în libertate comisarul ucrainean. I se reproşează „vestitului criminal” şi faptul că organizase „Comisii pentru binele poporului”, cu concursul cărora lua (fura) de la latifundiarii înstăriţi, uitând să mai dea şi câte ceva amărâţilor. Ar fi intenţionat, la Conferinţa de Pace de la Paris, să-l asasineze pe reprezentantul Basarabiei, Pelivan. Poate o fi fost vorba doar de o avertizare, câtă vreme i-a trimis, prin fereastra deschisă, „o bombă de sticlă care, când s-a fărâmat, a umplut odaia de o putoare nespusă” (!). Istorici români (I.Gh. Petrescu) cred că exploziile de la Braşov şi Debrecen (vezi precedenta noastră tabletă) ar fi putut declanşa Primul Război Mondial, ba chiar asta le-ar fi fost menirea! O telegramă din 1919 a Ministerului Afacerilor Străine către Siguranţă avertiza că „Ilie Cătărău, cunoscut agent revoluţionar, a fost expulzat din China şi a plecat spre România la bordul vaporului «Sado Maru». Numitul este un element periculos al siguranţei publice”. Cum se vede, lucrurile-s încurcate şi nu par a ţine seama de un adevăr elementar: un dublu spion este obligat să joace dublu, semnalizând de două ori la stânga spre a o coti la dreapta… şi invers. Cert este faptul că imprevizibilul Katarov-Cătărău-Catidi a furat o importantă sumă de la sediul Legaţiei României din Paris. Dificil de stabilit în ce registru politic ar trebui înseriat gestul aventurierului, care, de astă dată, a luat de la săraci şi-atât… Rămâne pe mai departe în sarcina istoricilor din România şi din Republica Moldova să încerce a descâlci un fir atât de aventuros răsucit prin cotloanele evenimentelor vremii. De aici încolo, Cătărău părăseşte prim-planul scenei politice, urmând să cutreiere lumea pur şi simplu în căutarea aventurii. Se dă drept… conte, seduce o naivă de peste ocean şi-i arestat sub acuza că i-a furat bijuteriile. Cum-necum, este achitat. Românii nu-l dau uitării şi, în 1926, Vasile Bianu scrie că „Ilie Cătărău este unul din avangarda războiului sfânt de întregire a neamului, ca un far dătător de direcţie şi numele trebuie să-i fie binecuvântat şi păstrat cu sfinţenie în fiecare suflet românesc”, în vreme ce „Gazeta de Transilvania” îl prezintă ca fiind doar un simplu „aventurier politic”. Aprecieri diametral opuse, probabil, amândouă exagerate. Cătărău va fi, mai departe, matelot pe puntea unui vapor mexican de vânat balene (!), apoi şef al unei reţele de distribuţie a drogurilor în Argentina, spre a ajunge la zenitul mirobolantei cariere de vântură-lume: în virtutea excelentului talent oratoric şi realului farmec personal, devine… regele unui trib dintr-o insulă polineziană! Măgulitoarea postură de suveran cu supuşi de culoare maeştri în dansuri tribale până la urmă i s-a părut plicticoasă. Revine în România, unde îl convinge pe Petru Groza (cum şi de ce?) să-i mijlocească retragerea într-o mănăstire. Primul ministru insistă pe lângă Mitropolitul Ardealului şi fostul rege, fostul anarhist, luptător de circ, vânător de balene, fals conte şi autentic spion dublu este tuns întru monahism, dar nu într-o mănăstire transilvană, ci la moldava Pângăraţi. Urmând, după popasul monahicesc menit să-i piardă urmele, a primi viitoare misiuni printre românii din America. Gazete basarabene susţin că ar fi murit în satul său natal, dar nu există un mormânt Cătărău la Mărcăuţi. Scenarişti, regizori, romancieri, cercetaţi dosarul Cătărău!