Mircea Radu IACOBAN

În scurt timp, britanicii vor fi chemaţi să decidă părăsirea sau rămânerea în UE. Toate chestiunile care ţin de ceva vreme agenda politică majoră primesc, repede, o denumire; aşa s-a născut şi „Brexit”. Cum se va vedea, din nefericire, au şi românii parte de contribuţie în şubrezirea încrederii insularilor în UE! Englezii care susţin rămânerea, combătând cu argumente de luat în seamă tentativa de evadare, îşi condiţionează votul de obligativitatea reformării organismului suprastatal european. Aşa că decizia pro sau anti-Brexit nu aduce o rezolvare definitivă, rezerva englezilor fiind determinată mai ales de efectele negative ale libertăţii de mişcare în interiorul Uniunii. Este, desigur, înainte de orice, problema britanicilor: se pare că Brexit-ul va produce reale efecte negative asupra economiei ţării, în primul rând datorită faptului că jumătate din importurile Angliei şi peste jumătate din exporturi beneficiază de avantajele zonei liberului schimb; se estimează, printre consecinţe, un deficit bugetar de aproape 30 de miliarde de lire!

Pe de altă parte, calculele partizanilor Brexit-ului încearcă să demonstreze că beneficiile ieşirii din UE vor fi mai mari decât costurile rămânerii, revenirea la „normalitate” urmând a deveni efectivă în următorii 10-15 ani. Din nou, aceeaşi observaţie: este problema lor. Premierul Cameron crede că „Marea Britanie va fi mai sigură, mai puternică şi mai bună într-o Uniune Europeană reformată.” Atenţie: reformată. Care-s obiectivele acestei reformări (de altfel, clamată şi de alte state ale UE) nu se precizează, dar se bănuieşte că are în vedere mai ales chestiunea liberei circulaţii. De aici încolo începe să se întrezărească o anume responsabilitate românească, atâta vreme cât şi noi am dat un ghiont zdravăn şubrezirii încrederii englezilor în UE. Puneţi-vă în situaţia londonezului tipic, înzestrat nu numai cu umbrelă, deprinderi aristocratice, morgă şi sentimentul siguranţei depline a cetăţeanului, aflat acum în faţa valului infracţional năpustit odată cu îngăduirea stabilirii oricărui român, polonez, lituanian, pe malurile Tamisei.

Într-un singur cartier, aflat sub jurisdicţia Poliţiei din Thames Valley, s-au înregistrat, în 2015, 1.370 de arestări ale nou veniţilor români, faţă de 735 în 2014. De necrezut: un spor de 80%! Nu contează cât de români-români sunt infractorii, câtă vreme stabilirea naţionalităţii depinde de declaraţia persoanei în cauză, fiind, la nevoie, şi consfinţită prin paşaportul emis de autorităţile noastre. În 2015, cetăţenii români au comis 6.249 de acte ilegale pe teritoriul Regatului Unit, cifra înregistrând, din 2012, constante sporuri anuale. Nu cred că ne aduce vreo consolare faptul că pe locul I al infracţionalităţii se află polonezii, urmaţi de „ai noştri, ca brazii”, de irlandezi, lituanieni şi letoni. Am „exportat” în Marea Britanie pegra societăţii române? Atunci ar fi trebuit să scadă, implicit, rata infracţionalităţii în spaţiul mioritic. Nici vorbă – dovadă că avem nesecate resurse!

Dacă aşa stau lucrurile dincolo de Canalul Mânecii (desigur, fără a generaliza şi a judeca emigraţia noastră simplist, în bloc) acum, partea română nu mai poate întreprinde nici un gest reparatoriu. Britanicii, însă, au la îndemână instituţia expulzării, dar legislaţia lor, rafinată prin secole, este extrem de permisivă şi plină de capcane. Rapid identificate şi imediat speculate! Poţi rămâne în Anglia dacă, la trei luni după sosire, dovedeşti că ai un loc de muncă sau că studiezi acolo. Prostituatele noastre declară că „lucrează pe cont propriu” (self-employed) şi, dacă aduc adeverinţa că frecventează vreun curs particular de limbă engleză, sunt în plină legalitate: au venit în Anglia... să studieze! Prostituţia nefiind oficial incriminată (decât în anumite circumstanţe), se poate apela şi la sprijinul EPC („Colectivul Prostituatelor Engleze” – un soi de sindicat), care oferă gratuit asistenţă juridică pentru contestarea expulzării. Niki Adams, purtătoarea de cuvânt a EPC, consideră că „Politica deliberată de expulzare şi sărăcire vizează femeile imigrante, cărora, din cauza incriminării şi stigmei asociate cu munca de sex, le este mai greu să se apere.” Cum se vede, noua sintagmă „munca de sex” legitimează o trudă onorabilă şi doar obtuzitatea autorităţilor împiedică exercitarea celei mai vechi profesii! „Fetele” noastre argumentează mai simplu şi mai direct: „Aici poţi câştiga bani mai uşor decât în România.” Rezon!

În aşteptarea votului pro sau anti-Brexit, nu ne rămâne decât rolul de „privitor ca la teatru”, deşi s-ar cuveni să simţim şi apăsarea unei anume vinovăţii: am creat dificultăţi unei ţări civilizate, copleşită de propria-i bunăvoinţă şi de legislaţia uneori naivă, inadaptată la realităţile veacului... Nu putem încheia decât parafrazând: fără Anglia, Uniunea Europeană va fi „altfel şi mai săracă.” Sper să nu se întâmple.