Mircea Radu IACOBAN

Galeriile ieşene „Dana” împlinesc zece ani. Un deceniu de remarcabilă activitate, generos dedicată valorilor artei plastice româneşti şi universale de ieri şi de azi. Fiind vorba despre o iniţiativă eminamente privată, înainte de orice alte consideraţii se cuvine remarcată prestaţia de reală excepţie a fondatorului galeriei, inginerul Mihai Pascal, datorită căruia „Dana” s-a impus şi a rezistat ca o prezenţă stimulativă în peisajul cultural ieşean şi naţional – cu nu puţine reverberaţii europene. „Dana” n-a fost simplă gazdă pentru aproape 200 de expoziţii personale ori colective, cât vor fi izbutit toate celelalte instituţii similare ieşene la un loc, ci, acţionând ca adevărat ferment, a organizat şi finanţat numeroase simpozioane de creaţie (cele mai multe în zona Iaşiului, dar şi la Balcic, Vatra Dornei, Delta Dunării, Hodora, Maramureş ş.a.), a itinerat sumedenie de expoziţii tematice şi retrospective (în colaborare cu forurile culturale din Cluj-Napoca, Bucureşti, Bacău, Suceava, Galaţi, Paşcani, Blaj, Botoşani, Tg. Mureş, Vaslui ş.m.a.), izbutind şi o puţin obişnuită susţinere editorială prin publicarea, la Editura „Dana Art”, a unor fastuoase albume dedicate expozanţilor, dar şi unor lucrări de cercetare interesând istoria artei, ori având ca ţintă descifrarea tendinţelor şi direcţiilor în evoluţia fenomenului plastic contemporan.

Datorită „Danei”, pictori ieşeni au expus în capitala Franţei, iar creaţii de referinţă ale unor artişti contemporani de pretutindeni au putut fi cunoscute şi admirate pe simezele din cele două sedii ale Galeriei ieşene. Foarte greu, într-un astfel de moment aniversar, să aşezi în pagină liste de nume fără a ocoli primejdia căderii în banalitatea dării de seamă festive, dacă nu chiar festiviste. La o primă evaluare, se pare că numărul consacraţilor promovaţi şi cultivaţi de „Dana”, alături de acela al mai recent veniţilor în universul fastuos al picturii şi sculpturii, trece de câteva sute. Artişti din toate generaţiile, practicând modalităţi de expresie de la tradiţional până la insolitul noutăţii şocante, începând cu pânzele „liricului în desen” (dar şi în culoare şi compoziţie) Dan Hatmanu şi continuând cu „uşile celebre şi umile” ale lui Val Gheorghiu, de la „universul miraculos” al lui Marcel Chirnoagă la „miturile ancestrale româneşti” nemurite de Dimitrie Gavrilean, de la peisajele lui Ilie Boca, „pictorul lumilor văzute şi nevăzute”, la formidabilele „ierni” ale Victor Mihăilescu Craiu, de la „personificarea timpului” proprie suprarealistului Baruch Elron, la originalele incursiuni în ruralul moldav ale regretatului Ion Grigore, „pline de poezie, mister, tradiţie”... „Dana” a susţinut cu consecvenţă şi tentativele de accedere la viziuni ţinând de o modernitate mai mult sau mai puţin organic asimilată, invitând frecvent artişti ai „noului val” – de la recenta şi spectaculoasa „simeză în întuneric” propusă de Dorin Baba („o fuzionare a mijloacelor artistice tradiţionale – pictură, sculptură, grafică – cu arta tehnologică”) la tentativa de descifrare a „relaţiei esenţă – aparenţă” datorată Danielei Grapă, de la „deviant art” cultivat de Al. Racu, la „pictura-obiect” a lui Aurel Dumitru, de la proiectul experimental „Musikarte” (sculptură, Ion Ştefan) la „ipostazele liniei” investigate de Gabriela Popescu-Benescu...

Numele evocate mai sus nu reprezintă nicidecum o intenţie de selecţie valorică: sunt menite doar să ilustreze varietatea opţiunilor Galeriei „Dana”, într-o absolută libertate a modalităţilor de exprimare plastică – timpului revenindu-i misiunea ierarhizărilor, cât şi decizia ultimă privind înscrierea în cataloagele posterităţii. Încă odată se cuvine remarcat faptul că este vorba despre o iniţiativă privată, fără vreo susţinere materială din partea autorităţilor. Chiar dacă rigorile crizei au redus posibilităţile de organizare a taberelor de creaţie, chiar dacă „Dana” a fost nevoită să renunţe la spaţiul expoziţional central de pe strada Lăpuşneanu, sediul primitor din str. Cujbă continuă să atragă, la fiecare vernisaj, cunoscătorii, obişnuiţi participanţi la evenimentele expoziţionale, cât şi publicul ce i-a rămas, de zece ani, fidel.

Nu în ultimul rând se cuvine menţionat sprijinul generos acordat scriitorimii ieşene, sigla Editurii „Dana” figurând pe coperta câtorva cunoscute cărţi de beletristică, istorie literară, critică de film, publicistică ş.a. N-a fost uşor, dar, cu drag de frumos, de artă, de tradiţia Iaşiului, iată că se poate!