Mircea Radu IACOBAN

Iată ce spune (de fapt, cum spune) excelenţa sa Hans Klemm (18 mai 2016), ambasadorul marelui licurici la Bucureşti: „Ca şi aliaţi, ca şi parteneri, cred că este foarte important să ne consultăm în probleme de interes comun.” Sigur că-i important, dar mă întreb cu cine s-a consultat onorabilul ambasador când s-a decis să utilizeze invenţia incultă „ca şi”. Un meditator de română cât de cât şcolit imposibil să i-o recomande. Mai credibilă pare ipoteza că dl Klemm ia drept model vorbirea prim-ministrului României – că dl Cioloş o ţine tot într-un „el, ca şi ministru”, X „ca şi specialist”, „Iohannis ca şi preşedinte” ş.a.m.d. Nu-i pot pretinde ambasadorului SUA să vorbească perfect româneşte; prim-ministrului României i-aş putea cere aşa ceva.

Deocamdată, observ că „la vârf” mai corect foloseşte româna un neamţ (Iohannis) decât un român sadea (nu dau importanţă etimologiei numelui Cioloş). Chestiunea profund îngrijorătoare rămâne, însă, alta: pentru noi, cuvântul Ambasadei SUA este urmat de subordonare totală şi deplină, devenind lege, începând cu numirile în jinduite funcţii şi până la atribuirea contractelor babane gen Bechtel & comp. Vă asigur că, după ce a fost auzit Klemm spunând „ca şi aliaţi”, exprimarea corectă „ca aliaţi” e-n primejdie să fie îndosariată la capitolul „moştenire comunistă” şi tratată ca atare... Pur şi simplu am ostenit să tot arăt cu degetul crasa probă de incultură lingvistică; sper s-o fac pentru ultima oară, cu atât mai mult cu cât specialişti onorabili ai domeniului (Rodica Zafiu), probabil excedaţi de lăbărţarea epidemiei, tind să părăsească ringul, lăsând să acţioneze discreţionar, până la urmă, proba uzului: dacă se extinde atât de contagios, înseamnă că limba trebuie să accepte prostioara (că nu-i vorba despre altceva!) şi se cuvine legitimată! Semn al neputinţei: dacă aşa stau lucrurile, mă-ntreb ce rost mai au institutele academice de cercetare în domeniul limbii, câtă vreme abdică de la o îndatorire esenţială, aceea de normare. Lăsând limba să evolueze de capul ei, vom ajunge să vorbim după regulile impuse de Academia Sinteşti!

De altfel, Raportul Comisiei de lingvişti care a monitorizat emisiunile radio şi tv inventariază tot soiul de incorectitudini, mai mult sau mai puţin flagrante, arătându-se total neinteresat de pacostea „ca şi”! Nu-i un semn de tacită acceptare? Un alt lingvist remarcabil şi cu onorabile state de serviciu „în branşă”, Szilagyi Sandor, introduce nuanţări: utilizarea lui „ca şi” când nu trebuie n-ar fi semn de incultură absolută, ci doar „un fapt de conformism social”. Numai că nimeni (inclusiv noi) n-a formulat vreodată acuza de „incultură absolută”, ci doar aceea de incultură lingvistică şi atât. Este reală deosebire: nu veţi auzi niciodată un analfabet sau semianalfabet spunând „eu, ca şi neştiutor de carte”, fiindcă apelarea la pseudoprotejare de cacofonii prin introducerea ilicită a unui „şi” parazit presupune oarece şcolire în domeniu, din păcate, şovăitoare şi mult grăbită să apere cum s-o putea vorbitorul de pârdalnice erori compromiţătoare. Trebuie să ai ceva carte pentru a greşi cum se cuvine, adică... în masă!

Imitaţia servilă se nutreşte din seva antidictonului „noi vorbim, nu gândim”, conduita comodă rezumându-se la „aşa spune cutare, aşa spun şi eu”. Iar filoxera urcă de foarte jos, ajunge la vârf (vezi exprimările prim-ministrului), de unde coboară triumfătoare, copleşind cu o adevărată oribilitate gramaticală limba naţiei. Unul dintre condeierii înzestraţi cu acut simţ al corectitudinii verbale, regretatul George Pruteanu, observa că, de fapt, substantivul „cacofonie” nici nu derivă de la puturosul „caca”, cu îndârjire ocolit în exprimările de oarece ţinută, ci de la „kakos” (în greacă: rău, urât, prost), opusul lui „kalos” (calofilie, caligrafie). O formulare de genul „toţi taţii tac”, „sacadată şi ţăcănitoare”, tot cacofonie ar fi (exemple sunt destule)...

Toate ca toate, dar ce te faci când însuşi ambasadorul Americii în persoană cade în păcat? N-o fi cazul să luăm poziţie de drepţi şi să considerăm păcatul virtute? Întreb şi eu.