Mircea Radu IACOBAN

O pogorâre în timp: la mijlocul veacului XVIII se năştea la Tbilisi, dintr-o familie nobilă, Besarion Zakaria Gabashvili, cel care a avea să devină poetul Bessiki, bine cunoscut pentru aventurile sale politice, dar, mai ales, datorită odelor închinate dragostei şi eroismului, în virtutea cărora a primit rangul de cel mai mare poet liric clasic georgian. Câteva dintre poemele sale, cum ar fi „Intră în grădina melancoliei”, „Mierla”, „Regina Ana”, „Frumuseţea statuii”, aduceau, odată cu o notă de prospeţime metaforică, muzicalitate şi spontaneitate, reale şi remarcabile inovări în versificaţie şi compoziţie. A scris şi satire; mai ales una dintre ele, cea în care acuza trădarea generalului rus Todtleben (care şi-a abandonat aliaţii georgieni înainte de luptă), i-a adus neplăceri şi dizgraţie. Interzis la Tbilisi, se refugiază în regatul Imeretiei, pe al cărui rege avea mai târziu să-l reprezinte diplomatic la curtea feldmareşalului Potemkin. Căsătorit ori nu cu Ecaterina a II-a (istoricii dau credit ambelor ipoteze), Potemkin se bucura de întreg sprijinul împărătesei. Se visa rege al Daciei şi, stabilit pentru aproape trei ani la Iaşi, a adus la curtea lui o lume diversă, colorată şi deschisă jocurilor spiritului, în care un poet liric se simţea în largul său. Numai că toate au un sfârşit: în acelaşi an 1791 vor muri şi poetul, şi cneazul protector. Unii vorbesc despre ciumă, alţii de maladii mai puţin înspăimântătoare, dar obişnuit-fatale în vremea aceea.

După ce a fost depus la mănăstirea ieşeană Golia şi îmbălsămat, Potemkin şi-a început lunga lui ultimă călătorie – către cripta ce-l aştepta în catedrala din Herson. Bessiki, răposat în Iaşi la 24 ianuarie acelaşi an, şi-a aflat locul de veci în cimitirul bisericii Sf. Vineri, din chiar centrul oraşului. Numai că biserica avea să fie demolată la sfârşitul secolului XIX şi cimitirul, desfiinţat. I s-a găsit şi păstrat piatra de mormânt, adevărată operă de artă. O vreme a fost depusă în incinta mănăstirii Golia (ctitorie a lui Vasile Lupu, vizitată şi admirată în 1711 de Petru cel Mare), după care a fost încastrată într-un Lapidarium din zona centrului civic. Au urmat redesenări ale tramei stradale din inima Iaşului; trebuind să se renunţe la o aripă a Lapidariumului, lespedea funerară a ajuns din nou La Golia. În cele din urmă, a fost preluată în inventarul Muzeului de istorie din Palatul Culturii.

Iată textul de pe piatră: „În acest mormânt zace Principele Visarion Zaharovici Gabashvilli, care a fost trimis ambasador al Ţarului David pe lângă prea înalta curte împărătească a Rusiei şi a sfârşit aici la Iaşi la 40 de ani, 1791, ianuarie 24. La trecători cer iertare.” De aici încolo începe a doua prezenţă ieşeană a poetului georgian, la peste două veacuri după părăsirea acestei lumi. În 1976, profesoara Fanny Djindjihashvilli, din Tbilisi, autoare a unei apreciate lucrări dedicată cărturarului umanist Antim Ivireanu, propune Editurii „Junimea” traducerea poeziilor lui Bessiki. Deşi literatura s-ar cuveni să n-aibă contingenţă cu politica, o anume împrejurare făcea ca propunerea să nu fie primită, oficial, cu prea mult entuziasm: relaţiile româno-ruse erau încordate şi se încerca impunerea unei reguli a reciprocităţii: traducem şi edităm din literatura rusă dacă se publică şi în URSS cărţile scriitorilor români. Dincolo de disproporţia evidentă dintre cele două literaturi, mai ales clasice, oricum era greu de înţeles şi acceptat că literatura Georgiei, stat silnic înglobat între graniţele URSS, a devenit, automat... literatură rusă sau sovietică. În cele din urmă, argumentele editurii au convins şi volumul de poeme „Oştile tristeţii”, de Besarion Gabashvili, a fost publicat la Iaşi în 1977.

Fosta capitală a Moldovei a luat cunoştinţă abia atunci că adăposteşte rămăşiţele celui mai mare poet liric clasic georgian din secolul XVIII! După patru decenii, acceptând generoasa propunere a unui grup privat georgian de iniţiativă, care va dona monumentul, s-au început şi finalizat demersurile pentru eternizarea memoriei lui Gabashvili: primăria a aprobat amplasarea pe locul unde s-a aflat cimitirul Sf. Vineri, adică în chiar centrul civic de acum al oraşului, a bustului lui Bessiki. În soclul monumentului urmează să se încastreze piatra de mormânt (sau o replică identică, în cazul în care se va considera că exponatul trebuie ocrotit într-un spaţiu muzeal). Ieşenii aşteaptă cu interes şi emoţie cea de a treia descindere a lui Bessiki în oraşul lui Eminescu.