Mircea Radu IACOBAN

Pe vremea când găinile lui Cristoiu năşteau pui vii, am citit în „Evenimentul zilei”, dar şi în „Ziua”, o tulburătoare veste potrivit căreia Eminescu a avut o fiică, Valeria, născută de (cine altcineva?) Veronica Micle, în taină, la mănăstirea Văratec. Nu i s-au găsit urmele (dar nici vreun certificat de naştere a fetei, vreun înscris în condicile bisericii) fiindcă „i-a fost sălbatic devastat cavoul de comunişti”, care „au încercat din răsputeri să şteargă orice urmă” a misterioasei fiice din flori, inexplicabil ignorată de eminescologi. Articolul cu pricina era datorat tânărului gazetar ieşean, C.D. care, pare-se, nu s-a avut prea bine cu şcoala. Combătea însă vehement, dispus să treacă în contul „comuniştilor” până şi eclipsele de lună – aşa era „trendul” pe atunci. Ce motiv să fi existat pentru a „şterge orice urmă”, când tot ce-i legat de vieţuirea lui Eminescu românii din orice orânduire au păstrat şi păstrează cu adevărată religiozitate? În anul de graţie 2015, altă bombă de presă: Eminescu ar fi avut şi un fiu „natural” – după cum scrie o gazetă din Botoşani. Cum se vede, poetul nu-i lăsat cu nici un chip să-şi doarmă „somnul lin”! Parangheliei cu asasinarea în urma unui complot patronat de – culmea stupizeniei! – Maiorescu i se adaugă alte enormităţi, datorate unor pescuitori în ape tulburi dornici să fie luaţi în seamă şi-atât. Dacă ipoteza complotului asasin o susţin câţiva intelectuali cu oarece state de serviciu în eminescologie, poveştile cu copiii din flori sunt lansate de iluştri anonimi. Cel relativ recent, de sorginte botoşăneană, îl semnează Cosmin Zamfirache (?); fiind evocat şi numele unui scriitor (?) de care, sincer, n-am auzit, Cristian Petru Bălan: neîndoielnic, Eminescu este iarăşi tată! Geaba au trudit un veac şi mai bine eminescologii autentici, care au studiat rând cu rând tot ce s-a scris în fila documentului şi-n pagina tipărită, spre a reconstitui în amănunt biografia poetului naţional, iată că Zamfirache pune cu nonşalanţă în circulaţie alte bizare zvonuri şi aproximaţii, că de, e dreptul oricui să-şi dea cu părerea şi să emită ipoteze. Iar Eminescu n-are cum să se mai apere, aşa că elucubraţiile apar nestingherite una după cealaltă. Pot fi interpretate, la urma urmei, şi ca un semn de preţuire, prezenţa poetului păstrându-se astfel mai vie în conştiinţa naţiei, numai că decât contribuţii-petardă de istorie literară, mai bine lipsă! Autorii descoperirilor de senzaţie simt nevoia să-şi ia ca aliaţi autorităţi în domeniu: „Specialiştii spun că Eminescu nu şi-a lăsat de izbelişte fiul”. Care specialişti, când au spus, unde? Aş, nimeni, nicăieri! Pentru a face plauzibilă naşterea secretă de la Văratec, gazetarul ce semna în „Evenimentul zilei” şi-l aduce în sprijin pe eminescologul Mihai Drăgan, iar „istoricii ieşeni şi lingviştii confirmă” in corpore. De unde şi până unde, care istorici, când au confirmat? Mihai Drăgan a murit de mult şi nimeni nu l-a auzit vreodată pe îngrijitorul Colecţiei „Eminesciana” pomenind de asemenea parascovenie. În fapt, Veronica Micle chiar a avut o fiică Valeria, numai că tată era legiuitul soţ Ștefan Micle. Să-i fi dat acelaşi prenume unei alte fete, precum i-a botezat Andruţă Ceauşescu, la beţie, pe cei doi Nicolae? Valeria a fost un personaj cunoscut în epocă: a studiat Conservatorul la Bucureşti şi a cântat la Paris, în compania Elenei Teodorini. Incultura enciclopedică a gazetarului este evidentă: dacă punea mâna pe carte, afla lesne toate aceste amănunte... Tot gazete ne aduc încă o târzie „noutate”: Veronica a mai fost însărcinată cu Eminescu, dar copilul s-a născut mort (unde, când?). Va să zică, o femeie atât de bine cunoscută şi de prezentă în „lumea bună” a Iaşilor a purtat două sarcini secrete până la soroc fără să afle nimeni? Cine s-o creadă? Cât despre feciorul ce i l-ar fi născut poetului Ileana, fiica morarului din Cucorăni (sat învecinat Ipoteştilor), nu stă în picioare barem unul dintre argumentele menite să credibilizeze basna. Copilul a fost botezat de Harieta („Hanrieta” – crede eminescologul improvizat că o chema pe sora poetului) cu numele Mihai. Ei, şi ce-i cu asta? Cică întreţinerea băiatului s-ar fi aflat în sarcina Căminarului Eminovici, „printr-o înţelegere secretă între cele două părţi”. Curat secretă, câtă vreme n-a văzut-o nimeni, niciodată! Mai credibile se doresc amănuntele ce ar atesta o fizionomie asemănătoare cu aceea a bănuitului tată: „semăna destul de bine la ochi, la frunte şi la buze cu poetul”. Cu astfel de dovezi îl putem include printre descendenţii lui Eminescu şi pe Miron Cozma!

  Cine-i potoleşte pe „eminescologii” de doi bani?