Mircea Radu IACOBAN

Numele doctorului Şerban Milcoveanu este relativ cunoscut celor interesaţi de problematica Basarabiei; din când în când, fostul medic de regiment ce a făcut din prima şi până-n ultima zi războiul antisovietic apărea prin gazete, nu atât cu mărturii directe de front, cât ca autor al unor ipoteze menite să intrige cercetătorii specializaţi în istoria recentă. A murit în 2009, la 98 de ani, dar texte de-ale sale continuă să circule pe internet, fiind preluate pe bloguri personale şi iţindu-se mereu ba ici, ba colo. Acum este reiterat obsesiv, pare-se, de pe blogul dlui Coja, un interviu al său intitulat „Secretele Basarabiei”, cu subtitlul „Absolut... fascinant!”, în care declară că „adevărul despre războiul antisovietic nu era cel ce se spunea la comandament, adică, istoria oficială, ci ceea ce se discuta la popota ofiţerilor.” Aşa să fie? Sigur că-i semn de naivitate să dai crezare etern-optimistelor şi băţoaselor comunicate oficiale, dar parcă nici glasul popotei nu-i de instalat pe post de primă instanţă a credibilităţii...

Pornind de la ideea că „Moldova este provincia cu înalt prestigiu istoric şi, poate, cu cel mai ridicat procent de inteligenţă nativă” (cu ce şubler s-o fi făcut măsurătoarea?), autorul, desigur, moldovean, se consideră îndreptăţit să traseze alte linii de forţă decât cele unanim recunoscute ca responsabile de evoluţiile politico-militare ale veacului XX. Vorbeşte, astfel, despre „o mare trădare a Franţei”, care încă de la 1916 încheiase un tratat secret cu Rusia prin care întreaga Moldovă, până la Carpaţi, era cedată Moscovei. Pe de altă parte, România ar fi avut, la rându-i, niscaiva tratate secrete semnate cu Franţa, Anglia şi Rusia, prin care ni se recunoştea harta întreagă, cu, adică, „Transilvania până la Tisa şi Banatul în întregime”. Nu ştii ce să crezi: ori Franţa făcea Moldova plocon ruşilor, ori tot Franţa valida întreg teritoriul României Mari? Cu siguranţă, istoricii pot aduce precizări şi necesarele corecturi acestor ipoteze de popotă, prezentate ca adevăruri bine păzite şi scoase abia acum la lumină.

Ne interesează, însă, „bomba cea mare”: Basarabia urma să devină, într-o a doua fază, patria evreilor aduşi aici de pretutindeni: „Woodrow Wilson, preşedintele Americii, a venit ca un fel de Dumnezeu atotstăpânitor şi a dictat planul de fondare a Israelului european cu capitala la Lemberg (Lvov) şi cu anexarea tuturor teritoriilor din jur – luându-se toată Galiţia, Slovacia, Maramureşul, Bucovina, Moldova, Basarabia şi o parte din Ucraina, astfel formându-se un nou stat, Israelul european”. Care nu s-a mai format... din lipsă de fonduri. Greu de crezut că pragmaticii de peste ocean au neglijat tocmai amănuntele de ordin financiar: cică, la constatarea impasului, Senatul american „s-a supărat şi l-a rechemat pe Wilson”. N-o fi fost să fie! „Dar acest plan – nu se lasă Milcoveanu – a rămas ca iniţiativă de viitor. Dacă nu se poate fonda acest Israel european cu capitala la Lemberg, să se fondeze cel puţin altul, chiar dacă mai mic - şi ochii au căzut pe Basarabia, care nu era în nici un tratat secret (...) şi au rămas să facă Israelul în Basarabia”.

Este motivul, credea nonagenarul autor, pentru care unirea de la Alba Iulia a fost recunoscută de parlamentele englez, francez, american şi italian, dar (re)unirea Basarabiei cu ţara a fost recunoscută numai de guverne, nu şi de parlamente (care... reţineau spaţiul în vederea creării noului stat...). Cum se vede, guvernele marilor puteri ar fi avut (şi urmat) o politică, iar parlamentele, alta. Nu ni se mai spune cât de cât desluşit de ce a eşuat şi fondarea Israelului basarabean – tot din pricina lipsei banilor? Proiectul fiind, în felul lui, interesant nu numai pentru istorici, am căutat niscaiva trimiteri la vreo sursă credibilă, citări de bibliografie, vreo lucrare ştiinţifică, vreun articol de gazetă, vreo mărturie uitată a cine ştie cărui actant – nimic. Milcoveanu rămâne credincios dictonului „Popota dixit!”, uitând că subtitlul „absolut fascinant!” mai trebuie susţinut şi cu ceva argumente. Probabil că tot sursei popota i se datorează încă o „dezvăluire bombă”, relatată cu o anume ingenuitate ce nu pare a-l deranja pe gazetarul ce intervievează: un flăcău basarabean transmisionist din preajma lui Lenin ar fi „bătut depeşă” falsă, semnându-l pe „marele dascăl”, astfel salvând 100.000 de suflete şi determinând votul din Sfatul Ţării. Curajosul locotenent cu pricina, credea Milcoveanu, n-ar fi fost altcineva decât „sufletul lui Ştefan cel Mare reîncarnat”.

D-ale popotei!