Mircea Radu IACOBAN

Ce mică-i lumea! Carmiel este un orăşel cochet din nordul Israelului, aproape de graniţa cu Libanul. Are, desigur, un cartier arab, cu moschee, muezin şi magazine deschise sâmbăta. Altfel, zici că-i staţiune de odihnă montană, şi-ntr-un fel chiar este, câtă vreme slujbaşi din Haifa (30 km) preferă să-şi aşeze domiciliul la Carmiel, unde-i linişte, aer mai curat şi pâlcuri de pădure – fie şi oarecum artificială, câtă vreme fiecare arbore a fost plantat şi, după aceea, udat zeci de ani prin intermediul unor tuburi din plastic „picurătoare”. La Carmiel am regăsit-o pe Fany Gigihaşvilli, cea care a iniţiat, în anii ’60, cursul de română la Institutul de limbi străine din Tbilisi, Georgia. Adică, mă rog, URSS, cum era pe atunci. Fani a împlinit 93 de ani şi a publicat în Israel, în limba rusă (a treia limbă vorbită în Ţara Sfântă, după ivrit şi arabă; engleza e a patra), cartea „Trei ţări – o soartă”, lucrare autobiografică în care-s meticulos consemnate şi amănunţit memorate etapele unei vieţi puţin obişnuite, petrecută în bună parte sub semnul trist al războiului, când şi-a pierdut o parte a familiei, dar presărată şi cu relatarea unor evenimente având benefice implicaţii pentru relaţiile culturale româno-georgiene şi româno-israeliene.

Stabilită de multă vreme la Carmiel, Fany s-a născut în Basarabia (pe atunci, în România), unde a urmat cursurile şcolii „Regina Maria” şi ale unui prestigios liceu de limba franceză, spre a ajunge, după multe peripeţii (războiul!) în Georgia. Acolo a urmat Facultatea de limba şi literatura franceză şi va deveni cadru universitar, doctor în filologie. Teza ei de doctorat s-a intitulat „Din istoria relaţiilor culturale gruzino-române”, subiect care avea să-i marcheze întreaga viitoare activitate ştiinţifică, pusă în slujba promovării şi impunerii unor valori naţionale prea puţin cunoscute, dacă nu chiar ignorate dincolo de hotarele Georgiei, de la Antim Ivireanul, Şota Rustaveli, Bessarion Gabaşvilli ş.a. la contemporanul Ceabua Ameradjibi.

Am cunoscut-o cândva la Tbilisi şi am fost implicat în câteva dintre demersurile ei, datorită cărora am aflat cu reală surprindere că mai sunt momente semnificative pentru istoria culturală a Iaşiului pur şi simplu ignorate... chiar de ieşeni! Este cazul lui Bessarion Gabaşvilli, marele poet clasic liric al Georgiei, mort şi îngropat la Iaşi în 1791. „Bessiki” era ambasador al Imeretiei (parte a Georgiei) pe lângă Potemkin, care şi-a avut multă vreme curtea instalată la Iaşi (uitase... să mai plece!). Datorită semnalării lui Fany, am căutat şi am izbutit să dau de urma lespezii funerare (cimitirul din jurul bisericii Sfânta Vineri a fost desfiinţat în secolul XIX, odată cu demolarea lăcaşului de cult) pe care scrie „În acest mormânt zace principele Vissarion Zaharovici Gabashvilli, care a fost trimis ambasador al Ţarului David pe lângă prea înalta curte împărătească a Rusiei şi a sfârşit aici la Iaşi la 40 de ani, 1791 ianuarie 24. La trecători cer iertare.”

Datorită lui Fany, Editura „Junimea” avea să publice „Oştile tristeţii”, rămasă până acum singura carte a lui Bessiki editată în România. La sfârşitul lui noiembrie am avut bucuria să-i aduc nonagenarei scrisoarea oficială prin care Primăria municipiului Iaşi a decis amplasarea, în chiar centrul civic al oraşului (acolo se afla, cândva, cimitirul Sfânta Vineri), a unui monument Gabaşvilli, în soclul căruia urmează a fi încastrată şi piatra de mormânt. Este vorba despre o iniţiativă privată a Fundaţiei Culturale Georgiene, ce donează statuia, la care lucrează acum unul dintre cei mai prestigioşi sculptori din Tbilisi. Din punctul de vedere al strădaniei, să-i spunem direct, patriotice, de a-şi promova şi impune valorile naţionale, am avea multe de învăţat de la georgieni: iată, au iniţiat demersurile pe lângă Primăria Iaşiului încă din 2008 şi vreme de şapte ani şi-au tot reînnoit insistenţele, până când, în sfârşit, s-a aprobat ceea ce era în firea lucrurilor.

Dacă Eminescu şi-ar fi sfârşit zilele la Tbilisi, cum să nu se aprobe amplasarea unui bust al poetului donat de români? Revenind la Fany (care a colaborat la traducerea lui Eminescu în georgiană, a fost consultant la turnarea unor filme dedicate străvechilor relaţii gruzino-române şi a determinat în bună măsură editarea în româneşte a unor scriitori georgieni contemporani de primă mărime): la 93 de ani, continuă să fie interesată de ceea ce se petrece în cultura şi literatura celor două ţări şi pregăteşte a doua ediţie, completată şi adăugită, a cărţii „Trei ţări - o soartă”. Inspirat titlu!