Mircea Radu IACOBAN

Există o iniţiativă legislativă a deputatului Bogdan Diaconu, prin care se propune revenirea la etnonimul ţigan. Ce s-a ales din ea? Chestiunea „frige”, am senzaţia că nu va ajunge niciodată pe ordinea de zi a Parlamentului, deşi evoluţiile din ultimii ani oferă belşug de argumente, iar practica a dovedit că, legiferată ori nu, dilema şi-a aflat rezolvare de la sine, românii refuzând tacit să se conformeze unei decizii oficiale adoptate pur şi simplu fără minte. Ştiţi cum sună deviza organizaţiei internaţionale a romilor? ”Opre, Roma!” – ceea ce înseamnă ”Sculaţi-vă, romi!”. Încearcă să-i explici unui străin că nu-i nici o legătură între ”Deşteaptă-te, române!” şi ”Sculaţi-vă, romi!”

Confuzia rom-român, de acum încetăţenită şi temeinic susţinută de similitudini ori cvasiidentităţi fonetice de tipul romani-română, este violent susţinută pe tărâm politic, acuza de discriminare înnegurând o discuţie şi aşa regretabil de stinsă şi surdinizată. Ar trebui să se spună răspicat că românii nu ţin numaidecât să utilizeze etnonimul ”ţigan”. N-au decât să se denumească cei veniţi din Indii în ce chip voiesc, dar fără a induce confuzii între denumirile unor naţii. Cuvântul rom nu are atestare istorică şi i se atribuie o derivare fantezistă din ”dom”, imposibilă conform normelor generale ale evoluţiilor fonetice. Putea fi lesne evitată - de s-ar fi voit - adoptarea înşelătorului etnonim pritrocit prin truda Fundaţiei Soros...

Astăzi, mi-am alimentat maşina cu benzină la pompa Rompetrol. Ce înseamnă asta acum, dacă nu... ţigan-petrol? Cumpăr mezeluri de la Kosarom. Adicătelea, de la romi? Zbor cu TAROM. Cu transporturile aeriene ţigăneşti? Romtehnica este o firmă a ţiganilor? Academia Română a primit, în 2011, o adresă ultimativă din partea ”Agenţiei de Dezvoltare Comunitară <Împreună>”. Textul pare mai degrabă o somaţie de la Fisc ori de la Poliţie: ”Vă solicităm să luaţi măsuri pentru a rectifica imediat...” ”...şi să specificaţi că folosirea cuvântului (ţigan, n.n.) nu este recomandată, deoarece este considerat ofensator.” Acad. Marius Sala, altfel un om de ştiinţă onorabil, a dat un răspuns molcuţ şi timorat ”luându-şi angajamente”, deşi nici un for guvernamental sau neguvernamental nu poate soma Academia să adopte o hotărâre într-o chestiune pur ştiinţifică. Nu din plăcere perversă folosesc românii cuvântul ”ţigan” (în restul Europei, zigeuner, gitanes, zingaro etc.), ci fiindcă este un lexem străvechi... şi altul nu-i.

Proaspăt inventatul ”rom” (datează din 1971) este adoptat abuziv şi, pentru români, păgubos, fiindcă o naţie până acum distinctă şi singulară în estul european devine, în ochii neavizaţilor, cimotie cu o alta, provenind din alt continent, cu care n-are nimic comun. Pe de altă parte, Academia nu poate elimina cuvinte din Dicţionar la somaţia unei organizaţii precum ”Agenţia de Dezvoltare Comunitară <Împreună>”. Cine-s? Pe cine reprezintă? Când şi cum au fost mandataţi să vorbească în numele întregii etnii? Vorbele în sine nu conţin fir de înţeles peiorativ. I-l conferă utilizatorii, iar conotaţiile se pot schimba de la o epocă la alta (cândva, rumân/român însemna şerb) şi a pune un substantiv sub obroc într-un Dicţionar este o prostie – cu atât mai mult cu cât respectivul lexem are existenţă în limbă (şi-n literatură) îndelungă, fiind, culmea, utilizat chiar de membri ai respectivei etnii.

Când Mădălin Voicu spune ”sunt ţigan” înseamnă că se autodiscriminează, se insultă pre sine, suferă de masochism terminologic şi-i pasibil de amendă? Puţină istorie: cu etnonimul ”rrom” (al doilea r s-a volatilizat nu se ştie când şi cum) ne-a procopsit Petre Roman. În 1995, Teodor Meleşcanu protestează, arată consecinţele şi-i cere prim-ministrului Văcăroiu abrogarea actului normativ abuziv. Se apropiau alegerile, aşa că prim-ministrul... tace mâlc. Petre Roman recidivează şi-i trimite noului prim-ministru (Isărescu) un memorandum prin care cere obligarea la utilizarea denumirii oficializate ”rrom”. Isărescu semnează (?!) şi, mai târziu, va urma votul jenant al Parlamentului, explicabil prin aceeaşi iminenţă a urnelor şi catalizat de populistul ”captatio” al preşedintelui de atunci, prezenţă activă la parangheliile ţigăneşti. Aşa se face că interesul naţional continuă să zacă legat de gard: contează doar voturile. Tacit, revenirea logică s-a produs, oarecum de la sine. Oficial, când?