Mircea Radu IACOBAN

Cărţi regăsite: printre numele des întâlnite în paginile lucrării lui E. Radzinsky dedicată lui Stalin se află şi acela al lui Marcel Pauker, fostul soţ al „tovarăşei Ana” (Hannah Robinsohn), personaj a cărui viaţă oferă suficient material pentru şapte seriale de succes. S-a scris mult, la noi, despre Marcel, românul care a deţinut cea mai de încredere funcţie pe lângă Stalin, fiind nici mai mult nici mai puţin decât şeful gărzii personale a „tătucului popoarelor”. În atmosfera de suspiciune generală întreţinută cu abilitate de Stalin însuşi, a fi şeful gărzii ce-i proteja clipă de clipă viaţa însemna validarea maximei probe a loialităţii, fiind funcţia cea mai temută şi invidiată la Kremlin. Documentată chiar în exces, cartea lui Radzinsky comite totuşi, în cazul Pauker, inexplicabile erori de informare. În repetate rânduri, este catalogat ca „semianalfabet”, fiind aşezat eronat alături de cel ce i-a urmat la şefia „Direcţiei generale a gărzii”, Vlasik („semianalfabetul Vlasik schimbându-l pe semianalfabetul Pauker”, pag. 643). Mai mult, i se atribuie amănunte biografice stranii: „fost frizer la Teatrul de operetă din Budapesta” (?!). În fapt, Marcel Pauker era un intelectual remarcabil şi provenea dintr-o veche familie de intelectuali, proprietară a Trustului de presă ce edita ziarele „Adevărul” şi „Dimineaţa”.

Marcel a studiat ingineria la Zürich şi a absolvit Şcoala de ofiţeri de artilerie, obţinând gradul de sublocotenent, adică maximul la care putea aspira un evreu potrivit legislaţiei de atunci. A îmbrăţişat cu sinceră naivitate ideile revoluţiei franceze şi, apoi, pe acelea ale „revoluţiei mondiale”, spre a se implica legitim în disputele doctrinare dintre secţia comunistă română şi cea ucraineană (Holostenko). Cum părerile personale n-au avut niciodată trecere în „închisoarea popoarelor”, Pauker a fost sancţionat de Comintern cu domiciliu forţat în Siberia. (De menţionat că, la intrarea României în Primul Război Mondial, s-a întors de bună voie din Elveţia, spre a se înrola în armata română, deşi putea foarte bine să se sustragă acestei obligaţii: „am considerat că este incompatibil cu conştiinţa mea (...) să mă sustrag de pe front” – probă de patriotism autentic, deci.)

Legenda ori, mai degrabă, bârfa cu „frizer la Teatrul de operetă din Budapesta” se datorează, poate, remarcabilului său talent actoricesc de imitator. Stalin s-a amuzat teribil revăzând implorările lui Zinoviev din preajma execuţiei în interpretarea lui Pauker, deşi scena în sine n-avea nimic hazliu – Dumnezeule, dimpotrivă! Pauker era un bărbat impozant, cu barbă „á la Marx” şi cu succese de invidiat în lumea sexului frumos (printre amantele sale s-a numărat şi Vanda, soţia odiosului Nikolski). A avut trei copii cu Ana Pauker, în tovărăşia căreia a trăit pasional „comunismul autentic”. (Şi aici trebuie să intervenim cu o corectură, de astă dată la adresa izvoarelor româneşti ce-o prezintă pe Hannah ca provenind „dintr-o familie de evrei ortodocşi”; nu prea văd cum, câtă vreme bunicul ei a fost haham la Codăeşti - Vaslui).

În conformitate cu principiile de grotă ale lui Stalin („revoluţionarii de peste 50 de ani trebuie trimişi la străbuni, deoarece fiecare generaţie revoluţionară devine un obstacol în dezvoltarea ulterioară a ideilor”), Marcel Pauker este arestat în 1937, sub acuzaţia de... spionaj în favoarea României! Torturat, recunoaşte tot ce i se pune în cârcă. De fapt, principalul mobil al trimiterii lui Pauker „la străbuni” l-a constituit practica lui Stalin de a-i lichida pe cei ce apucaseră să ştie prea multe. Şi cine putea fi mai informat despre viaţa personală a „tătucului”, dacă nu şeful gărzii lui personale? Devenise obişnuinţă ca soţia (ori soţul) să susţină acuzele la adresa consortului, aşa că Ana semnează declaraţiile ce-l înfundă definitiv. În 1937, Pauker este împuşcat de NKVD. Un destin tragic, întemeiat pe sinceră bună credinţă într-o cauză ce părea demnă de susţinere până la jertfă şi eşuat impardonabil în preajma unui monstru sanguinar, călău al unor milioane de nevinovaţi. Pe Marcel Pauker l-a reabilitat Hruşciov în 1957. Operaţia a reuşit, pacientul, mort.