A cinşpea zi de proteste la Chişinău: 400 de corturi instalate în faţa clădirii Guvernului, manifestanţi veniţi din toată Basarabia. De regulă, astfel de acţiuni sunt privite cu înţelegere („le-o fi ajuns cuţitul la os!”), cu admiraţie chiar („cât curaj au băieţii ăştia!”) şi-s creditate cu implicaţii pozitive, benefice oricărui proces de democratizare. Numai că nu-i chiar regulă până la capăt: câteodată, se-ntâmplă să strice în loc să dreagă. Pe vremuri era la modă sintagma „nu-i momentul!”, menită să justifice interdicţii şi să explice retrageri „pe poziţii dinainte stabilite”. Ar merita repusă provizoriu în drepturi, pentru că, într-adevăr, Republica Moldova are nevoie mai mult ca oricând de linişte internă şi nu-i deloc momentul pentru revendicări ultra-maximaliste.
Dar poţi să-i spui protestatarului „nu-i momentul, ia-ţi cortul şi revino la primăvară”? Imposibil, chiar dacă observatorii OSCE susţin că văd în tulburările de la Chişinău mâna Moscovei, care „preferă să folosească şi să manipuleze forţele politice în interes propriu”. Cert este că tulburările, manipulate sau nu, adaugă noi dificultăţi Basarabiei în parcurgerea drumului european şi dau apă la moară cui nu se cuvine. Oricum, n-ar trebui desconsiderate: pot intra, fie şi prin portiţa din dos, în fila istoriei. Nici nu bănuim câtă evenimente considerate întâi de toate obişnuite, oarecari, neutre trec pe lângă noi, adevărata lor rezonanţă în cronica vremii calibrându-se doar în timp!
Iată: când lucram la Chişinău aveam un ceas radio-deşteptător ce nu prindea decât Moscova. În dimineaţa zilei de 19 august 1991, m-a trezit vocea solemnă a unui crainic ce aducea cu Levitan când a anunţat moartea lui Stalin: „Întreaga putere politică în URSS a fost preluată de un Comitet de Stat pentru starea excepţională, în frunte cu vicepreşedintele Ianaev, care-şi propune să oprească procesele dăunătoare de dezintegrare a URSS”. Deschid televizorul. Pe Moscova 1, „Lacul lebedelor”. Mai caut, dar baletul lui Ceaikovski e pe absolut toate programele! Semn rău! Găsesc un post francez ce reproduce declaraţia lui George Bush: preşedintele american are informaţia că Gorbaciov este arestat în Crimeea! Măi, să fie! Alerg la Biroul de presă al Guvernului. Nimeni! Ştiam că atât preşedintele Republicii, Snegur, cât şi preşedintele Parlamentului, Moşanu, se aflau în concediu prin străinătate. Izbutesc, o secundă-două, să dau ochii cu prim-vicepreşedintele Parlamentului, poetul şi traducătorul Ion Hadârcă, singurul rămas „la comandă”. Preocupat, îmi spune: „Ai răbdare!” Îl voi auzi apoi, la tv, condamnând curajos puciul. N-au existat consultări prealabile, n-a fost un gest comandat: decizia i-a aparţinut lui Hadârcă. Pe alt post, o intervenţie asemănătoare a lui Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor. Complet opusă poziţia Partidului Comunist din Moldova, precum şi atitudinea Transnistriei. Evaluez abia acum, după 24 de ani, contribuţia hotărâtoare a scriitorilor basarabeni la derularea unor evenimente ce aveau să devină istorie.
Alt confrate de condei, Valeriu Matei (actualul director al Institutului Cultural Român de la Chişinău), împreună cu deputatul Ion Neagu, cere imperios convocarea Parlamentului pentru votarea Declaraţiei de Independenţă a Moldovei. Kievul o făcuse cu trei zile înainte, Lituania, cu aproape cinci luni. Chiar dacă terenul era oarecum pregătit, votul Parlamentului înţesat de rusofoni rămânea cât se poate de problematic. Inteligent, s-a speculat, chiar dacă termenul poate părea neconvenabil, o oportunitate cu consecinţe majore, de care puţini îşi mai amintesc. Trădat taman de miniştrii numiţi de el (Puga-Iazov-Pavlov), Gorbaciov revine la putere şi toată ţara sovietelor dârdâie de frică: se bănuia că va urma tradiţionala reprimare brutală, în stil tipic sovietic, nu numai a participanţilor direct la puci, dar şi a simpatizanţilor, poate chiar şi familiilor acestora. La Chişinău, cei cu musca pe căciulă nu mai ştiau pe unde să se ascundă. Pustiu, sediul Partidului Comunist basarabean a fost sigilat şi n-a îndrăznit nimeni să protesteze. A doua zi a urmat memorabila şedinţă a Parlamentului. Am fost de faţă. Relatez în rubrica viitoare.