Mircea Radu IACOBAN

„O istorie a Basarabiei”, carte a cărei apariţie am semnalat-o în rubrica de marţi, poartă în titlu un anumit semn al modestiei: este O istorie şi nu IstoriA. Sigur că toate Istoriile s-ar cuveni să-şi marcheze astfel starea de relativ provizorat; mai întâi fiindcă este posibilă oricând apariţia unor date noi, apoi pentru că însăşi dinamica ştiinţei istoriei obligă la reevaluări în timp, funcţie de evoluţia metodelor, de acumulările în universul disciplinei, de creşterea ori scăderea interesului pentru cercetarea unui fenomen contemporan pornindu-se de la rădăcinile şi antecedentele istoriceşte consemnate. Este motivul pentru care (păstrând, desigur, proporţiile) o carte a mea („Zece ani de foc”, Junimea, 2012) am supraintitulat-o „O cronică a Basarabiei”, deşi n-aş crede să fi scăpat un eveniment cât de cât important petrecut în Basarabia în deceniul 1990-2000.

Dacă faptele în sine nu se erodează, interpretarea lor, poate da. Roller şi-a intitulat fără pic de jenă cartea neruşinat falsificatoare „Istoria României”, ba încă şi „manual unic” – troglodiţii n-au îndoieli! Sigur că şi „O istorie a Basarabiei”, datorată celor mai prestigioşi cercetători în domeniu de la Chişinău, ar putea fi în viitor amendată. Deocamdată, îmi îngădui s-o consider într-adevăr IstoriA, fie şi pentru faptul că este singura care investighează realităţile din Republica Moldova până-n zilele noastre. Departe de a fi unicul motiv; principalul îl constituie obiectivitatea cercetării, bogăţia informaţiei, nervul polemic bine temperat cu care-s corectate deformările istoriografiei sovieto-moldave, consistenţa aparatului critic, dar şi buna limbă românească în care-i redactată.

Se începe, desigur, din cele mai vechi timpuri („Tracii septentrionali în sec. VII-VI-V î.Hr.) urmând o la fel de temeinică analiză a celor petrecute în spaţiul interriveran din sec. X până în al XIX-lea veac. Impresia generală: cumplit de multă suferinţă în biata frântură de pământ românesc! Mai mult este vorba despre supravieţuire decât de vieţuire! Când nu veneau să prade tătarii, veneau turcii, polonezii, suedezii, ruşii – un nesfârşit şirag de invazii şi ocupaţii, atrocităţi, jafuri, violuri, înrobiri, sate barbar incendiate când de unii, când de alţii, încât rezistenţa acestei populaţii la îndelungul şi agresivul proces de deromânizare poate fi considerată adevărat miracol. Îmi iau chiar îngăduinţa să consider mai mare meritul păstrării latinităţii şi fiinţei naţionale între Prut şi Nistru decât în teritoriile de la Carpaţi şi Dunăre! Iar dacă vexaţiunile continuă, inclusiv cu aberantele atacuri la adresa limbii române, asta înseamnă că le-a fost dat basarabenilor destin apăsat de eterne persecuţii, cărora le este dat să reziste. O fac şi au făcut-o.

„O Istorie...” analizează apoi starea Basarabiei sub dominaţia ţaristă (Eminescu: „Însuşi numele Basarabia ţipă sub condeiele ruseşti”...), apoi în cadrul statului român întregit, tragedia celui de al II-lea Război Mondial, evoluţiile vieţii politice în „istoria recentă”, spre a se ajunge la „Declaraţia de independenţă”, la apariţia şi afirmarea statului moldovenesc. Concluzia autorilor: „Moldova are dreptul să-şi aleagă singură modul de dezvoltare şi valorile pe care să le împărtăşească”.

Opţiunea nu este rotunjită explicit, dar este detectabilă filă de filă. N-avem cum discuta o astfel de carte în amănunt şi-ntre limitele unui articol de gazetă cotidiană; putem, cel mult, să „decupăm” câteva paragrafe, spre ilustrarea noutăţii informaţiei şi acuităţii comentariului. Iată un fragment din Manualul destinat cursanţilor Academiei de Diplomaţie din Moscova: „Existenţa Transnistriei independente îi permite Rusiei, fără a se împovăra cu cheltuieli şi eforturi cât de cât serioase, să păstreze anumite poziţii geopolitice. (...) De aceea, se pare că nesoluţionarea problemei transnistrene va rămâne un fapt pozitiv pentru Rusia...” Limpede: nesoluţionarea, fapt... pozitiv! Şi fiindcă am amintit de desnaţionalizare: iată „indicaţiile” secretarului CC al PCM (1949) pentru elaborarea unei istorii a literaturii „moldoveneşti”: „Un şir de scriitori burghezi români, cum ar fi Eminescu şi Alecsandri, prezintă limba lor drept limbă moldovenească, cu toate că toţi ştiu că lucrările lor sunt scrise în limba română”, şi amândoi „exprimă interesele naţionale ale burgheziei române, de orientare antirusească”. Fără comentarii! „O Istorie a Basarabiei”, apărută recent la Chişinău din iniţiativa şi cu cheltuială privată (toată admiraţia pentru eforturile lui Eug. Statnic!), constituie un eveniment editorial absolut remarcabil. Şi românii de dincoace de Prut s-ar cuveni să aibă această carte. Cum? Simplu: o continuare de tiraj destinată României.