Mircea Radu IACOBAN

Până-n pragul toamnei, vară şi fum: o mulţime de reviste şi-au luat vacanţa rituală, apariţii editoriale de răsunet n-au prea fost („păstrăm titlurile de senzaţie pentru toamnă, acum lumea are alte griji” – s-a destăinuit un editor la nu-ş care post tv), ce să facem, scotocim prin cele uitate rafturi ale bibliotecii. Să nu credeţi că n-apar surprize: unele opuri le-am citit poate-n grabă, altele nu le-am comentat la vremea lor, sau, ciudat, la re-lectura după un deceniu, apar şi alte conotaţii. La plajă nu se poate citi Proust, aşa că am luat două cărţi zice-se adecvate: spionaj, comploturi, dezvăluiri, fie ele şi ofilite. Și regăsesc un capitol la care merită revenit: isprăvile odioasei STASI, Securitatea din fosta RDG. După dărâmarea zidului Berlinului,  „revoluţionarii” (nimeni nu-i consideră acolo astfel şi nu există, la nemţi, îndemnizaţii, recompense, împroprietăriri – reţeta rămâne românească) au intrat în sediul STASI şi au descoperit... câteva mii de sticle cu dopul sigilat. Păreau goale, dar, la o examinare mai atentă, s-a constatat că pe fundul fiecăreia se află un pătrăţel de stofă. Cocteiluri Molotov n-aveau nici cum, nici de ce să fie. Atunci? Misterul l-a dezlegat un fost ofiţer STASI: fiecare cetăţean interogat a avut obligaţia să ţină subsuoară (femeile, între picioare) un eşantion textil. Care era inventariat şi pus la păstrare: în caz de nevoie, câinii poliţişti puteau lua urma disidentului după ce adulmecau odorile din şipuri. Nici Gestapoul nu imaginase asemenea trăsnaie! Orice suspect avea pe urme nu numai haita de securişti, dar şi câte un prezumtiv patruped din canisa STASI! Și nu asta-i culmea mirării, ci faptul că pedepsele stabilite de Justiţia germană pentru capii STASI au fost cât se poate de modice; în pofida stăruinţelor pastorului Gauck, s-au pronunţat şi sumedenie de achitări. Motivul: securiştii n-au încălcat legile în vigoare... atunci! O altă carte, considerată de „The Sunday Times” „splendidă reuşită”, a apărut în urmă cu un deceniu, când editura All (o mai fi existând?) a tradus din engleză ampla cercetare în arhivele KGB intitulată „Istoria secretă a operaţiunilor externe de la Lenin la Gorbaciov”, semnată de Christopher Andrew şi Oleg Gordievski. Când am citit-o (ţi se face părul măciucă!) n-am dat prea mare atenţie anexelor, între care figurează şi „Directivele de bază ale NKVD pentru ţările din orbita sovietică” – un document absolut incredibil! A fost emis în 1947 şi a stabilit conduita KGB până în epoca Gorbaciov! Citez din articolul 9: „Se va urmări ca funcţionarii de stat, exclusiv organele de securitate, să aibă retribuţii mici. Aceasta se referă îndeosebi la sfera sănătăţii, justiţiei, culturii...” Să credem că lefurile modeste din sănătate, învăţământ, cultură, continuă în 2015 politica stabilită de KGB încă în 1947? Mai ştii? Ori, poate, sunt principii ale dominării cu valabilitate eternă? Articolul 13: „Politica faţă de mica gospodărie ţărănească va trebui s-o facă nerentabilă (...) trebuie organizat ca agricultura să nu poată asigura aprovizionarea cu alimente a ţării, astfel ca necesarul să trebuiască acoperit din import.” Valabil şi azi? Cu vârf şi-ndesat! Din articolul 24: „Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbată” (iar noi dădeam vina pe ITB!) Articolul 32: „Trebuie extinsă birocraţia statului în cel mai înalt grad în toate domeniile (...) nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului şi nici funcţionarea normală a aparatului birocratic” – obiectiv în bună măsură atins doar în zilele noastre! Articolul 40: „Trebuie că reprezentanţii opoziţiei să fie închişi (...) dacă nu cedează, trebuie compromişi prin campanii de denigrare.” Păi, nu? Iată şi o posibilă explicaţie târzie pentru proliferarea „fabricilor de diplome” private: prioritară este înmatricularea acelora „care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la înalt nivel, ci doar să obţină o diplomă”. Articolul 35: „În manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele ţării” – campania de demitizare de la noi ar putea avea, deci, rădăcini mai adânci decât am crede! Articolul 7: „Pentru fiecare Congres se vor pregăti oameni noi şi doar cei vizaţi de serviciile noastre secrete.” Adică, fie slugi, fie şantajabili.

Nimic nou sub soare? Trăiască Biblia KGB!