Mircea Radu IACOBAN

Marea Britanie are un Minister al Schimbărilor Climatice. Bun şi comod portofoliu: opoziţia nu va putea reproşa niciodată că s-a schimbat ori nu s-a schimbat clima din pricina relei prestaţii ministeriale. Titulară este o doamnă: Lady Verma. Care, oricum, trebuie să-şi justifice într-un fel leafa de ministru. Una dintre primele măsuri a fost adresarea unui apel către populaţie, invitată să contribuie la scăderea concentraţiei de gaz metan în atmosferă (cum se ştie, gazul metan este mult mai periculos decât răsacuzatul dioxid de carbon, mai ales că, de la începutul revoluţiei industriale şi până acum, concentraţia de metan în atmosferă a crescut cu 149%). Drept pentru care, Lady Verma a invitat populaţia Marii Britanii să consume mai puţină fasole: „metanul emanat prin flatulaţie este un factor al încălzirii globale”. Mai puţini cârnaţi cu fasole şi, iată, nu s-or mai topi gheţarii, nu mai creşte nivelul mărilor, viitorul ne rezervă mai puţine îngrijorări. Mă tem, însă, că Ministerul Schimbărilor Climatice s-a poticnit la jumătate de drum: oare n-ar fi de interes şi captarea gazului metan astfel emis spre a fi utilizat industrial? N-ar fi de conceput decât o încăpere specială din care să poată fi recoltat cea ce organismului îi prisoseşte: anticii aveau un vomitarium, englezii, de ce nu, un băşinarium? Mă mir că românii, care de fiecare dată când se instalează un nou cabinet, inventează ministere spre a omeni cât mai mulţi pretendenţi, le-a scăpat portofoliul Schimbărilor Climatice. O Lady (eventual de Pleşcoi) s-ar găsi şi la noi.

*

Sâmbătă, 15 august 2015, cutez un scurt raid prin Gura Humorului, spre a vizita un amic poet care, de ani de zile, creează vara, cu drag şi spor, aproape de malul Moldovei. În grabă şi-ntre două trenuri, dejunez la restaurantul pieţii, locanta „Doi Ghiocei”. Crâşmuliţă surprinzător de curată, meniu acceptabil. Care mi-a stat în gât din pricina bogatei asezonării cu manele agresive izvorâte non-stop din ditamai ecranul tv cu circuit închis. Nici nu ştiam că există o atât de bogată şi sofisticată industrie a clipului manelist; argumentul ar fi eternul „este cerinţa pieţii” şi aflând-mă chiar la restaurantul pieţii, justificarea-i dublă. Numai că ieşind afară şi trecând pe lângă clădirea Primăriei, sunt nevoit să îndur alt duş cu manele, de astă dată date la maximum, că, de, în aer liber, trebuie urmat îndemnul „daţi muzica mai tare!” La gară, un grup de tineri bine bronzaţi sunt adunaţi în jurul uni casetofon tip „submarin”, din care, desigur, se revarsă şuvoiul de manele. Revăd însemnări mai vechi. La 10 noiembrie 2010 scriam în ”Jurnal” (Ed. Junimea, pag. 308): „Violent acompaniament sonor la trecerea prin Gura Humorului: centrul oraşului este crunt agresat de difuzoarele amplasate în Bazar, chiar lângă zidul Primăriei, din care se revarsă un text vulgar şi tembel: <Patru dame / Toate mame / Mi-au mâncat toţi banii, Doamne>. Geaba efortul edililor de a modela civilizat înfăţişarea oraşului, geaba curăţenie stradală şi spectaculoase pârtii de schi, geaba festivaluri culturale – e destul un par la un car de oale: rămâi cu gustul sălciu al subculturii agresive, care n-are decât să vieţuiască acolo unde-i este locul, în mahalaua bucureşteană ce a născut-o. Din păcate, iat-o spurcând taman buricul cochetului târg bucovinean.” De unde se vede că Gura Humorului nu scapă de manele cum nu se scapă de râie la ceas de război.

*

Plin trenul de pelerini ce se întorc de la mănăstiri. În compartimentul meu au fost depozitate ditamai şase statui de gips ale Madonei, cumpărate, pare-se, de pe la Cacica. Ca să ies pe culoar, trebuie să-mi cer mereu scuze Maicii Domnului. Ascund, de pe banchetă, ziarul de azi în care un lector universitar ieşean, candidat PNL la Primărie, aduce grave jigniri (gazeta scrie „jicniri”) Bisericii: dl Vasile Cotiugă „este de părere că pelerinajul de la Târgovişte a fost coordonat de nişte animale de preoţi care au adus moaştele unui sfânt de s-au omorât babele şi moşnegii, considerându-i pe credincioşii care şi-au deschis sufletul prin rugăciune nişte ţărani proşti şi inculţi.” Iată extreme: de-o parte românul simplu, care nădăjduieşte, poate naiv, dar sincer, în ajutorul Domnului spre a birui amărăciunile şi nedreptăţile vieţii, de cealaltă politicianul ce nu se sfieşte să toarne invective inacceptabile taman în capul celor de la care aşteaptă voturi. Nu-i prea dau şanse la Primărie universitarului Cotiugă!