Mircea Radu IACOBAN

Cifrele nu mint; oricât ai încerca să le manipulezi şi să le „ajustezi” în scop politic, o privire cât de cât atentă e de-ajuns pentru a restabili exact raportul între realitatea nudă şi umbra ei interesat trucată. Unele deconcertează, altele pur şi simplu înspăimântă. După cum informează Mediafax, rata criminalităţii în România este de 0,2%: în 2013 se înregistrau 236 de infractori la 100.000 de cetăţeni. Nici foarte mult, nici puţin, e-o cifră comparabilă cu starea infracţională a Balcanilor (şi nu numai). Dar surpriză neagră: procentul infractorilor din Parlamentul României este de 15 ori mai mare – 3% – şi-s luate în calcul doar condamnările definitive. Câte or mai fi să fie, s-o vedea, cifra are şanse să se împlinească şi să se rotunjească. La o primă impresie, s-ar părea că în Parlament s-a adunat cu premeditare o gaşcă de infractori patentaţi. Nu-i chiar aşa. Funcţionează, de ce nu, prezumţia de inocenţă: într-o primă etapă, onor deputatul ori senatorul nu şi-a considerat numaidecât mandatul trambulină către ilegalităţi priincioase. Două împrejurări l-ar fi putut converti la infracţiune. Prima: sentimentul impunităţii. Dacă un sătean fură o găină, îl paşte puşcăria. Parlamentarului care şuteşte milioane de euro până mai ieri nu i se întâmpla nimic. A doua: exemplul colegului X, care a demonstrat că, de-ţi merge mintea la învârteli şi şurubării ilegale, poţi lesne avea vilă pe Coasta de Azur. Dacă X da, Y de ce nu? Tentaţii mari, posibilităţi aşijderea. Unii au rezistat, altora, poate, încă nu li s-a ivit prilejul. Li se adaugă grosul celor ce nu s-au încumetat să dea cinstea pe ruşine (Grigore Vieru spunea: „Cât caracter, atâta ţară!”), numai că, iată: cifra-i necruţătoare: de 15 ori mai mult încalcă legea cei care... fac legile!

*

Procesul degradării mediului petrecându-se pe cât de inexorabil, pe atât de lent, scapă observaţiei cotidiene. Una dintre consecinţe: nu ne dăm seama că, pe an ce trece, vânatul dispare şi vieţuitoarele sălbatice ne vor lăsa singuri pe o planetă pustiită. Printre păcatele propriei tinereţi aşez la loc de frunte patima vânătorii, care, la bătrâneţe, barem îmi îngăduie să pot aprecia cu ceva întemeiere cifrele seci ale domeniului. Citesc „Jurnalul Regelui Mihai”, carte semnată de harnicul cercetător ploieştean într-ale istoriei Traian Lazăr. Nu discut aici nici cutuma în sine, nici legitimitatea vânătorilor regale şi prezidenţiale, net diferite de acelea ale românului cu flintă pornit să bată coclaurile ca să împuşte, dacă-i norocos, 1-2 şoldani pe an. Quod licet Jovi, non licet bovis! Oricât de regizată vânătoarea, rezultatul cifric al fiecărei ieşiri regale în teren pur şi simplu năuceşte. Exclud vânatul mare: dacă mistreţii sunt aduşi, ca pe vremea lui Ceauşescu, de gardurile-pâlnie, drept în ţeava puştii, cifrele nu mai au nici o relevanţă. Altceva-i în câmp: la o singură partidă (decembrie 1940), Carol II, Mihai şi cei câţiva care-i însoţeau au împuşcat 1.000 de fazani şi 300 de iepuri. „Recolta” a fost „donată unităţilor militare” – delicatese la cazarmă. Fazani mai pot fi daţi din cuşcă (dar nu 1.000!), însă iepuri „cu dedicaţie” n-au cum exista: pur şi simplu ogoarele Banatului ţineau atâta bogăţie de vieţuitoare sălbatice! La 13 ianuarie, o vânătoare „în patru puşti” la Drăgăneşti se soldează cu 800 de fazani şi 200 de iepuri! Bucuria răcanilor, iar au fazan la cazan! La 4 august, vânătoare de ţapi la Scroviştea: Carol şi Mihai au împuşcat căpriorii „mergând cu trăsura prin pădure”. Nici n-a fost nevoie să calce iarba! Hai să zicem că erau fonduri special întreţinute, dar nu se mai poate afirma acelaşi lucru când vine vorba de sitari ori de raţe sălbatice: păsările de pasaj n-au cum fi „gospodărite” de Protocolul Curţii. La 10 septembrie, Carol şi Mihai au împuşcat 47 de raţe, aşteptându-le „la pândă”, în stufăriş. La 14 aprilie, Mihai a doborât 39 de sitari. Am căutat şi eu sitari, în zăbăuca tinereţe, şi am izbutit să împuşc singurul ivit în ditamai fondul unde, se zice, vânase şi Carol II. După aceea, nici c-am mai zărit vreodată clonţata pasăre de pasaj... Când „Jurnalul” nu notează şi cifra exactă a recoltei cinegetice a zilei, apare consemnarea „s-a vânat enorm”. Că era de unde: evident, efectivele erau cu totul altele în celălalt veac. Astăzi nu mai vezi mii de raţe înnegrind coada bălţilor, sitarii ori şi-au stins specia, ori nu mai vor să poposească la noi, cârdurile de căprioare păscând iarna, pe grâu, sunt o amintire, ca şi iepurele ce-ţi ieşea negreşit în lumina farurilor. Şi potârnichile sunt cu ciubote roşii – iar în septembrie 1939, Mihai a împuşcat, la o singură ieşire în teren, 89 din totalul de 417. Trăgea bine – dar avea şi la ce. Acum, asociaţiile cinegetice vând castele în Spania: taxe enorme, vânat ioc. Natura agresată se răzbună.