Mircea Radu IACOBAN

Trista întâmplare de la Văleni - Vaslui a răscolit mâlurile sexualităţii infracţionale, atrăgând ca niciodată atenţia presei – numai în Monitorul de Suceava, ăsta ar fi, cred, al patrulea articol. Şi încă-s destule de spus! Dacă magistraţii Munteanu şi Moldoveanu (aproape ca-n „Mioriţa”!) nu eliberau pe daiboj derbedeii vasluieni, ţara nu afla şi se punea până la urmă de un blat, de-o retragere a plângerii cumpărată, ori obţinută prin ameninţări, mai ştii, de vreun măritiş, astfel ca totul să intre în normalitatea românească, unde din zece violatori, şapte scapă de puşcărie. Procentajul devine cu adevărat îngrozitor dacă ţinem seama şi de o a doua cifră: doar 15% dintre victime reclamă violul. Din jenă, din frică, pentru evitarea penibilului proces în care, totdeauna, avocaţii se vor strădui să demonstreze că fata-i curvă şi siluitorii îngeraşi (reţeta-i pretutindeni aceeaşi - vezi şi piesa lui Dürenmatt „Vizita bătrânei doamne”). Dacă numai un sfert reclamă şi din costelivul sfert mai tăiem şapte zecimi, ce rămâne? Ridicol: suntem ţara cea mai tolerantă şi cu reacţii evident întârziate.

Am luat seama la violatori doar după consumarea unei drame însoţită de un evident abuz judecătoresc, tot aşa după cum a trebuit să moară un copil ca să tratăm mai serios chestiunea maidanezilor. Acum, încep să iasă la iveală sumedenie de întâmplări similare celei de la Văleni: iată, un viol în grup s-a petrecut vara asta şi la Caracal. Reclamaţia s-a înregistrat la 15 iunie şi a fost înaintată la Parchet abia la 23 iulie – adică, îmi îngădui să observ, doar după izbucnirea scandalului vasluian. Altfel, e de bănuit că mai zăcea o lună-două-trei prin sertare – doar retragerea plângerii se poate face şi în faza cercetării poliţieneşti. Sancţionarea infracţiunii de la Caracal fi-va hilar temporizată din pricină că unul dintre făptuitori, militar, cetăţean român, este salariat NATO la Deveselu. Trebuie umblat cu mănuşi, sunt aliaţii noştri, dacă se burzuluieşte Marele Licurici? Echipa de infractori fiind mixtă (civili şi militari), cine cercetează cauza, Procuratura Judecătoriei Caracal sau cea militară (că tot stă degeaba)? Pedepsele s-ar putea să fie inegale, că-s două justiţii implicate, ceea ce nu poate duce decât la amânări peste amânări. Timp în care mai vine o graţiere, se mai înţeleg făptuitorii cu victima, timpul trece şi uitarea-i scrisă-n legile omeneşti. Când, peste ani, s-o ajunge la recursuri, atenţia naţiei va fi de mult redirecţionată către cine ştie ce alte subiecte, ivindu-se destul loc pentru strămoşeasca îngăduinţă.

Şi fiindcă veni vorba de strămoşi: povestea de la Văleni a scos din uitare teza judecătoarei Carmen Lupu, care şi-a dat doctoratul cercetând istoria violului la români. Surprinzător: în vechime, pedeapsa se grada în funcţie de averea celui ce a comis-o (mă tem că, neoficial dar eficient, procedura mai e valabilă şi azi): Pravila lui Vasile Lupu hotăra ca bogatul să fie pedepsit cu „pierderea unei sume de bani din averea sa (…), pe când sluga, cu arderea de viu”. (Nu ştiu dacă autoarea cărţii a ţinut cont şi de faptul că, în Principate, încă mai funcţiona cutuma „jus prime noctae”, asimilabilă violului, dar niciodată condamnată.)

Codul lui Mavrocordat era mult mai drastic: „Cel ce va fi prins cu ştromeleagul învârtoşat prin preajma părţilor fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădular, spre veşnica lui nefolosire”. Legea lui Cuza (1864): muncă silnică pentru siluitor. Codul lui Carol II era, fireşte, mai îngăduitor cu tot ce ţinea de sexualitate: puşcărie între 1 şi 5 ani (pentru violul în grup, 8 ani). Legile ceauşiste din 1969 prevedeau pedepse între 3 şi 10 ani, menţinute şi în Codul din 2014 (12 ani pentru săvârşirea în grup).

În anul de graţie 2015, mai îngrijorătoare decât toate rămâne reacţia satului, cândva determinând un oprobriu generalizat. „Cum să facă puşcărie pentru aproape nimic?” – se întreabă sătenii din Văleni. „Aproape nimic” însemnând două reprize de viol repetat, totalizând trei ore de chin („altul la rând!”), fata leşinată stropită cu ţuică („să-şi revină”), şi un elocvent verdict final al medicilor: „Pacienta prezintă echimoze multiple şi a fost supusă unei traume ce cu greu va fi depăşită”. Să fie ruralul românesc iremediabil pervertit? Iată un nou subiect pentru vreo teză de doctorat…