Mircea Radu IACOBAN

Prea-s la capătul ţării Rodna şi Valea Vinului pentru a tenta turistul obişnuit cu „servicii” first class; când l-am cunoscut pentru prima oară, prin anii  ̕60, ţinutul Rodnei avea două puncte de atracţie: staţiunea Sângeorz Băi şi sătucul Valea Vinului, unde funcţiona o casă de creaţie a Uniunii Scriitorilor. La staţiune te aducea trenul accelerat direct Bucureşti-Rodna, cu vagon de dormit; la casa scriitorilor, ajungeai ghemuit în cabina vreunui camion ce-şi rupea mereu arcurile pe cei 8 km ai drumului de la Rodna Veche - drum pe care au călătorit minereurile din care s-au extras, de-a lungul deceniilor, 2.000 tone de argint. Tren nici că mai există; nu numai acceleratul direct s-a desfiinţat, ci toată linia ferată Ilva Mică-Rodna Veche. Amărâtul drum spre Valea Vinului este, acum, asfaltat, dar a dispărut casa de creaţie, aşa că duce cam spre nicăieri, câtă vreme şi mina-i aproape „disparentă”. Staţiunea şi-a pierdut mult din interesul de odinioară; apele minerale-s aceleaşi, chiar dacă unele izvoare au secat - nici nu-i de mirare, lăcrimează de pe la 1775! Oricum, turismul balnear ar avea destule motive să funcţioneze rezonabil, numai că românul plăteşte cam tot atât pentru o mini-vacanţă în Rodna cât pentru una în Sicilia, aşa că… Sunt propuse relativ puţine „obiective turistice” – Mănăstirea Rebra-Parva (care, construcţie relativ nouă fiind, tentează mai puţin), peştera Grota Zânelor, la obârşia Rebrei (modestă rezervaţie speologică); adevăratele puncte de interes (Poiana cu narcise de pe versantul muntelui Saca, maiestuosul vârf Ineu, cu cei 2279 de metri ai săi, apoi Lacurile Lala) pretind efort fizic şi consistentă investiţie de timp, la care turistul descins din caravela Logan nu-i oricând dispus. Mai există, însă, ceva ce ar merita cunoscut şi investigat, ceva ce încă nu s-a perimat, rămânând pe cât de unic, pe atât de inefabil: duhul Rodnei, tezaurizat în vorbirea potolită şi sfătoasă a rodnenilor, despre care am scris, cândva, un întreg capitol de carte. Și ar mai fi un obiectiv, translat brutal din contemporaneitate în postata istoriei: Casa de creaţie de la Valea Vinului. Acum, nu-i nici funcţională, nici ruină. Zace şi-atât. Goală, evident. Uniunea Scriitorilor o primise în folosinţă pentru 49 de ani. S-au împlinit de mult. Nu ştiu dacă s-au încercat demersuri de prelungire, dar amândouă clădirile străvechi şi igrasioase probabil c-ar fi necesitat costisitoare reparaţii şi reamenajări, peste putinţa pungii costelive de azi a organizaţiei de breaslă. Aici, chiar se venea pentru a scrie. Și de venit, venea… „sărăcimea” scriitorimii, mai ales ieşeni şi clujeni. Nu era niciodată înghesuială, tuturor solicitărilor li se dădea curs, aici nu se practicau mofturile elitiste de la Pelişor ori Neptun, mâncarea era ţărănească şi destulă, împrejurimile de-a dreptul sălbatice, şi chiar dacă ploua în fiecare zi la ora 14,30, telefoanele mobile n-aveau semnal, iar televizorul îşi menţinea cu greu imaginea cât de cât acceptabilă, atmosfera patriarhală de sub Inău prefira un soi de „pace sub molizi” prielnică scrisului. Multe cărţi s-au născut aici, numai că pe site-ul Primăriei din Valea Vinului se menţionează doar poemul ”Vadvizek”, scris de Kemenyi Sandor, iar pe al celei din Rodna, epopeea „Kiovi csata”, datorată lui Debreczeni Marton. S-ar cuveni întreprinsă o cercetare de istorie literară fără vreun interes polemic în cine ştie ce dispută cu iz naţionalist, ci pur şi simplu pentru a completa istoria culturală a locului. La nevoie, pot furniza o listă cu câteva zeci de titluri şi nume, multe rămase bine motivat în istoria literară a românilor. Cum, de altfel, n-ar fi lipsit de interes să se inventarieze şi „recolta” celorlalte case de creaţie scriitoriceşti, dispărute una după cealaltă: Pelişor, Bran, Buftea, Cumpătul, Sovata, Olăneşti, Călimăneşti, Bălceşti, Tuşnad, Eforie, Govora, Mangalia, din 15 rămânând, practic, numai una singură (Neptun, în camerele căreia afli, în sezon, mai mulţi nescriitori decât scriitori)). În septembrie1988, la Primăria de la Vatra Dornei, discutam planurile de construire a două corpuri de clădire amplasate pe malul râului Dorna şi destinate cu precădere condeierilor din Moldova, unde n-a existat nici odată un aşezământ similar N-a mai fost să fie.