Deşi vara e abia la început, simt cum îmi scapă printre degete! Aştepţi jumătate de an să vină jinduitul anotimp şi, când constaţi că se mistuie, te-ntrebi cu ce te-ai ales. Drumurile bucuriilor de odinioară se-nchid unul după altul. De necrezut, dar Delta nu mai are peşte! Se-ntorc goale şi bărcile lipovenilor, iar cherhanalele duhnesc a peşte, dar n-au coadă de peşte. A rămas barem mirosul, încrustat în zidărie şi-n podele solzoase, să amintească belşugul deceniilor trecute. Ceea ce se petrece acum în Deltă este o imensă bătaie de joc. Tărâmul liniştii şi-al apelor limpezi este potopit de vuietul bărcilor forţoase, care, în pofida interdicţiilor, au mişunat abitir ani în şir, şi cu rost, dar, mai ales, fără rost, ridicând mâlul, zădărnicind tentativele peştanilor de a-şi fecunda icrele, zburătăcind păsăretul. În sfârşit (chiar că „în sfârşit”, că mult nu mai era până la stoarcerea totală a Deltei de peşte!) Parlamentul a catadicsit să impună reglementări privind circulaţia şalupelor bezmetice pe canalele Deltei. Interdicţia, mai exact spus, limitarea vitezei, a funcţionat, teoretic, şi până acum, numai că n-ai cum amplasa radare în jepşi şi stufărişuri. Apare însă, ca posibilă, supravegherea prin GPS. Poate doar aşa va fi stăvilit elanul bezmetic al „băieţilor de băieţi” sosiţi vinerea din Bucureşti pentru a se întrece cu şalupele de sute de cai putere taman în împărăţia echilibrului şi tihnei unei rezervaţii naturale pe care orice ţară şi-ar dori-o şi, desigur, ar gospodări-o mai responsabil. Dar ce te faci cu dispozitivele de pescuit electric cuplate, simplu, la o baterie de maşină? Şi cu plasa monofilament, care rade tot, inclusiv puietul mărunt? Pe cât e de interzisă, pe atât e de uzitată: un barcagiu mi-a spus că până şi primarul din satul lui a fost prins cu plase interzise, aşa că… Localnicii, dacă nu mai au ce pescui, storc turiştii. Practicând preţuri nesimţite, pensiunile apărute ca ciupercile în toate cotloanele Deltei îşi dau cu firma-n cap: amicii care au fost primăvara asta la o pensiune din zona Dunavăţ mi-au spus că nu mai calcă pe acolo în veci: o ciorbă de peşte costă (în Deltă!) mai mult decât
*
Nici bătrânul Prut, cel ce oferea, cu ani în urmă, bucuria diverselor şi babanelor capturi, nu mai trimite către cârligul undiţei decât bieţi fusari dungaţi, care, după ce înghit momeala până-n nodul duodenului, rămân neclintiţi şi fac ore-n şir pe morţii în păpuşoi, nelăsând barem mreana să-şi încerce şi ea nenorocul. Gazetele scriu că-i criză generală şi-n lumea vieţuitoarelor apei, că, în ultimii ani, talia peştilor a scăzut la jumătate (!) şi nici un FMI n-are cum drege ceea ce poluarea, neglijenţa şi braconajul au distrus temeinic şi pe nesimţite. Rămân bălţile private, decise să ofere pescarului confort de două stele, construind pe mal căsuţe dichisite (deocamdată, fără internet), dar, altfel, numai bune să-ţi inviţi prietenii la o cafea frapè şi la lectura presei pe baltă. Confort am acasă, la pescuit vreau natură slobodă şi nudă – mai bine prăsesc doi-trei caraşi în cadă şi-i prind cu râmă de-acolo, tot una-i! Despre preţuri, nici nu mai vorbesc! Ai prins peştanul, dai milionul.
*
Ca orice pescar care se respectă, nu intru în magazinele ce vând peşte. Nu de alta, dar mă vede cineva şi se duce de râpă tot prestigiul în branşă, clădit prin decenii de suferinţă pe malul bălţii. Am făcut-o doar pentru că un afiş dintr-o vitrină mi-a vestit comercializarea unei noi specii de ciprinid: CRAP NAKED. Şi cum pescarul autentic trebuie să fie la curent cu noutăţile în materie de populare a bălţilor, am intrat, cerând vânzătoarei, desigur, „crap naked”. „Alegeţi-vă unul” – mi-a arătat bazinul cu peştani înotând leneş, toţi din binecunoscuta specie cu solzi puţini şi rari, numită pe româneşte, din moşi-strămoşi, CRAP OGLINDĂ. „Acum le zice aşa, CRAP NAKED, adică, <în pielea goală>.” Corect: în engleză, „naked” chiar asta înseamnă. Constatând că, în numele globalizării, ciortanii din iazul Glâmboaca s-au englezit peste noapte, am hotărât să nu pun murături pentru iarnă până ce n-apare VARZA WHITE.