Mircea Radu IACOBAN

Europa vexată: Rusia lui Putin a dispus interzicerea vizelor pentru câteva sute de personalităţi din toate ţările continentului, între care şi români. Ministerul bucureştean de Externe cere „explicaţii”, pe lista interzişilor figurând Adrian Cioroianu, Eugen Tomac, Iulian Chifor ş.a. Dar ce – şi de ce – să explice Moscova? Ne place Putin, nu ne place (îngrijorător: 86% dintre ruşi au încredere în el!), actuala chestiune a refuzului vizelor poartă, în limbajul dreptului internaţional denumirea de „retorsiune” şi-i considerată „act perfect legal”, cu condiţia ca acţiunea statului victimă să fie proporţională cu aceea la care a fost supus. Şi-i proporţională, câtă vreme UE a interzis vizele pentru 33 de apropiaţi ai lui Putin, ba, mai mult, le-a „îngheţat” averile depuse în conturile unor bănci din străinătate – ceea ce Putin n-a făcut. Nici n-avea motiv: ruşi cu depuneri în Elveţia şi-n insulele Cayman vor fi, dar nemţi cu conturi la Moscova, nici de sămânţă.

Percepţia occidentului vizavi de persoana lui Putin a oscilat între admiraţie şi detestare. Revista „Time” i-a acordat, în 2006, titlul de „om al anului” cu motivaţia „a adus stabilitate şi a acordat un nou statut ţării sale” cu „pricepere extraordinară de lider” care „a preluat o ţară aflată în haos, aducându-i stabilitate”. La data respectivă, aprecierile erau justificate, mai ales că se refereau la prestaţia putiniană internă; acum, după anexarea Crimeii şi agresionarea Ucrainei, lăudătorii îşi ascund capul în nisip şi trudesc la orchestrarea campaniei anti-Putin, deşi explicaţia dată de liderul rus pentru totalitatea acţiunilor sale ar avea şi ceva temei: „Globalizare nu înseamnă conducerea planetei de către o singură forţă statală” (în speţă, SUA). Alt argument moscovit, de astă dată la invocarea principiului securităţii colective „nimeni nu poate fi împiedicat de nimeni să adere la NATO”. Da, admite Putin, însă, la fel de unanim acceptat este şi principiul „nimeni nu-şi poate întări securitatea proprie în detrimentul altuia.” Pas de te descurcă!

Care-i adevărata faţă a liderului rus? Este convingător schiţată în cartea „Rusia lui Putin”. În octombrie 2006, autoarea, Anna Politkovskaia, a fost găsită în liftul blocului moscovit, împuşcată în cap şi-n piept cu un pistol Makarov. Anna, supranumită „conştiinţa morală pierdută a Rusiei”, s-a preocupat mai întâi de persoana lui Putin, dar şi de afacerile veroase ale mafiei ruse, de corupţia şi violenţele din armată, de justiţia militară, total subordonată puterii, de declinul intelectualităţii, de starea inertă a electoratului. Citindu-i cartea, înţelegi imediat mobilurile asasinatului şi, dacă n-ai cum bănui cine a apăsat trăgaciul revolverului, intuieşti cu destulă certitudine comanditarii crimei. „Cernenko a fost stupid, iar Gorbaciov n-a fost pe placul ruşilor. Elţin ne determina uneori să ne facem cruce gândindu-ne unde ne-ar putea duce isprăvile lui. Iar acum avem de a face cu chintesenţa lor” - Putin. Care n-ar fi altceva decât un locotenent-colonel tipic al KGB-ului, o sosie a lui Akaki Akakievici, eroul umil din „Mantaua” lui Gogol. Se comportă exact ca un membru al poliţiei secrete din vremea lui Lenin. Nu este un tiran şi un despot înnăscut. Pur şi simplu a fost educat să gândească în termenii deprinşi în cadrul KGB-ului, organizaţie pe care o consideră un model ideal, aşa cum a declarat-o public nu o dată.

„De ce îmi displace atât de mult Putin? Îmi displace pentru lipsa lui de emoţii, mai rea decât crima, pentru cinismul lui, pentru rasismul lui, pentru minciunile lui (...), pentru masacrul inocenţilor, care a continuat pe tot timpul mandatului său de preşedinte.”Când Politkovskaia a primit şpaltul cărţii pentru corectură, s-a simţit datoare să mai adauge un capitol, denunţând vehement împuşcarea în stradă a lui Paul Hlebnikov, redactorul-şef al ediţiei „Forbes Magazine” în limba rusă. După care, i-a venit rândul: împuşcată în lift.