Mircea Radu IACOBAN

Nu s-a schimbat mai deloc: arată aproape ca atunci când, în urmă cu 34 de ani, descindea pe aeroportul din Iaşi, unde o aşteptam cu Dacia mea galbenă. O ştiam pe Mihaela Arsenescu, nu mă ştia: văzusem spectacolul craiovean cu „A treia ţeapă” (alături, Marin Sorescu mormăia: „bună, foarte bună actriţă, ia-o la tine dacă poţi!”). Inteligenţa scenică se detectează imediat – toate celelalte atribute ale actorului cu har se ivesc şi se orânduiesc după întâia şi hotărâtoare impresie scenică. Nu mai ştiu cum au funcţionat mecanismele transferului la Iaşi; oricum, gând la gând cu bucurie. Iat-o acum, societară a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, profesoară la Academia de Arte şi, conform hotărârii Senatului, laureata din acest an al Premiului UNITER.

De când am părăsit direcţiunea Naţionalului, în 1990, am evitat să scriu despre spectacolele ieşene, pentru simplul motiv că nu mi se pare corect să comenteze cei care au fost truda celor ce sunt: o instituţie de spectacole de talia Teatrelor Naţionale traversează varii vârste, cu varii determinări, începând cu datele esenţiale ale libertăţii actului creator, trecând prin rigorile condiţiei materiale şi capacităţilor manageriale, spre a sfârşi cu sumedenia de imponderabile implicate de configurarea trupei la un moment dat. Şi dacă am ţinut pentru uz propriu consemnarea (şi consumarea) insatisfacţiilor, consider că-i firesc să-mi exprim public bucuriile, multe-puţine, mai ales când pot aplauda nu numai performanţe individuale, cât, mai ales, împliniri de ansamblu.

Se insinuase prejudecata potrivit căreia regizori performanţi pe alte scene nu izbutesc să se exprime plenar la Iaşi din cauza fragilităţii trupei. Nu cred că-i adevărat: cauzele pot fi altele, n-am căderea să le discut, nici într-un caz nu-i asta pricina. Am văzut, recent, cu sală plină, un spectacol reluat din stagiunea trecută (deci, nu-i valabilă până la capăt nici acuza neperenităţii spectacolelor) ce a pus în evidenţă deplina maturitate a ansamblului, dimpreună cu o omogenitate în care, cum rar se întâmplă, fiecare dintre cei 13 actori distribuiţi evoluează aproape fără cusur. Performanţa de vârf aparţinându-i, fără urmă de îndoială, Mihaelei Arsenescu. Mărturisesc: ca director de teatru aş fi admis cu destule rezerve includerea în repertoriu a piesei „Acasă, în miezul verii” de Tracy Letts. Argumente pro ar fi destule: premieră pe ţară, autor cunoscut şi răspremiat, scriitură densă, joc al ideilor inteligent condus, cu „bătaie lungă”, replică isteaţă, panoplie caracterologică spectaculoasă. De cealaltă parte, o reprezentaţie grea, întinsă de-a lungul a trei ore, distribuţie numeroasă, cu partituri dificile, şase spaţii de joc utilizate şi alternativ, şi concomitent (numai montarea-demontarea decorurilor cred că durează jumătate de zi!), o scenografie ce greu poate fi concepută altfel decât în „cheie” realistă (adică, frigiderul, frigider, aragazul, aragaz...), atmosferă presărată cu tăceri cehoviene (de altfel, în 2009, Letts a şi „adaptat” – nu ştiu prea bine ce poate să însemne asta – „Trei surori” pentru teatrul său, „Steppenwolf”; regăsim o odisee a surorilor şi în „Acasă, în miezul verii”), unele rezolvări poate factice, preluate din teatrul antic (incestul), dimpreună cu irizări dramatice care ţin de evidentă modernitate.

Pentru Mihaela Arsenescu, rolul Violet Weston reprezintă, cred, apogeul carierei – moment de vârf marcând un stadiu de la care se întrevăd, desigur, împliniri viitoare. Este susţinută de trupa condusă de regizorul Claudiu Goga (ce propune un angajant joc de-a râsul-plânsul), o trupă din rândul căreia este dificil de făcut remarcări individuale. Spectacolul demonstrează că reprezentaţiile Teatrului Naţional din Iaşi au capacitatea să pună în evidenţă actorul; mai puţine efecte şi alergătură în scenă, mai mult accent pe arta actorului şi pe ideatica de profunzime. Notez câteva nume, deşi, cum spuneam, ar merita menţionată aici întreaga distribuţie: Doina Deleanu (frumoasă evoluţie a actriţei aduse la Iaşi de la Teatrul din Bacău, unde, cândva, era „corp ansamblu”...), Emil Coşeru, Const. Puşcaşu, Ioana Corban, Haruna Condurache, Petronela Grigorescu, Tatiana Ionesei, Teodor Corban, Cosmin Maxim, Călin Chirilă. Detaşându-se Mihaela Arsenescu – inclusiv prin izbutita capacitate de includere într-un matur ansamblu de real profesionalism. Da, avem actori!