Mircea Radu IACOBAN

Am senzaţia că lumea s-a zbârcit ca o portocală uitată pe pervaz: nu mai există, propriu-zis, distanţe fizice, nici falii temporale: iată, am în faţă numărul din mai 2015 al Buletinului Clubului Român din Chattanooga, la o zi după apariţia în SUA! În corpul revistei se publică un incitant interviu cu americanul de origine română (a trăit 35 de ani în comunism!) Martin S. Martin, autor al unor seducătoare cărţi deja traduse şi publicate la noi („America povestită unui prieten din România” şi „Cu mâna pe inimă” – dialog cu Corina Negrea). Bogata experienţă de viaţă a autorului, trăitor pe două continente, în două lumi profund diferite, secondată de o cunoaştere de invidiat a istoriei recente şi potenţată de o rar întâlnită capacitate de sinteză echilibrată, îi îngăduie lui Martin un convingător excurs comparativ apt să explice şi să definească traiectoriile parcurse de cele două ţări la sfârşit şi început de secol. Interviul are peste 20 de pagini, este extrem de consistent şi, desigur, imposibil de rezumat într-o rubrică de cotidian.

Încerc o sumară trecere în revistă, alegând câteva teze, motivaţii şi argumentări, sentenţioase pe alocuri, dar totdeauna întemeiate pe observaţie lucidă şi judecată nepărtinitoare. Afirmă, de pildă, că, spre deosebire de America, unde indivizii înzestraţi cu curaj vizionar n-au fost niciodată împiedicaţi să se manifeste, „au fost totdeauna atacaţi, loviţi, blocaţi în România de azi şi cea din trecut (...) marea deosebire dintre România şi SUA este modul în care şi-au tratat valorile”. O bună parte a interviului este dedicată analizei „mitologiilor negative despre Statele Unite”, apariţia şi proliferarea cărora s-ar datora „coruperii lumii academice”: „antiamericanismul intern este cel exprimat şi difuzat de elite”, elitele (acum îl citează pe Huntigton, autorul „Ciocnirii civilizaţiilor”) „sunt primele care se deznaţionalizează”. „Vechea admiraţie şi respectul pentru marile înfăptuiri americane au fost înlocuite de o atitudine antiamericană, care creşte în rândul oamenilor politici, parlamentarilor, şefilor de stat din Europa contemporană”. Dar „nu SUA i-a creat pe Lenin, Stalin, Mao, Castro, Khomeini. Toţi marii dictatori ai lumii secolelor XX-XXI au urât SUA”.

Deşi susţine fără rezerve teza „excepţionalismului SUA”, afirmând că aşa numitul „imperiu american” nu s-a clădit prin cuceriri (inclusiv coloniale), ci s-a întemeiat pe succesul economic, ideea de bază a dominaţiei americane constituind-o performanţa în domeniu, profitul şi „superioritatea morală a unei societăţi care a luat-o de la zero şi în care nu există privilegii de clasă” (idee ce ar merita o discuţie aparte), Martin nu trece peste tarele mai mult decât îngrijorătoare proliferate în America de azi – imigraţia masivă şi necontrolată, degradarea învăţământului public, distrugerea familiei de tip tradiţional, excesul de droguri, nocivitatea ideologiei antiamericane ş.a.m.d. „Tinerii între 17-22 de ani (americani, n.n.) sunt mult inferiori tinerilor de aceeaşi vârstă din România care trăiesc în cele mai sărace sate. Mulţi sunt analfabeţi, au totală lipsă de experienţă în muncă, nu au afecţiune şi respect pentru nimeni, trăiesc din cecurile de la Asigurări Sociale şi din comerţul ilicit, sunt subordonaţi bandelor...”

Şi o foarte sugestivă imagine a vizaviului politic Washington-Beijing: „Americanii joacă poker, chinezii joacă şah”. Iată şi o „repede ochire” asupra perspectivelor în alegerile prezidenţiale: Hillary Clinton (Partidul Democrat) „este în vârstă, are o filosofie foarte de stânga, a colaborat cu Obama, care-i din ce în ce mai nepopular, a fost un ministru de Externe submediocru, fără nici o realizare majoră”. Jeb Bush (Partidul Republican) este „o alegere proastă, publicul săturându-se de familia Bush”. Martin ar pleda pentru cvasinecunoscutul Ben Carson (afro-american), dar n-avem spaţiu pentru înfăţişarea argumentelor. Interviul ar merita citit cu folos şi de pro şi de contraamericani. Eventual se poate încerca accesând platforma www.LaPunkt.ro.