Mircea Radu IACOBAN

Revelaţie: aplicând criteriile şi metodele de cercetare utilizate de susţinătorii teoriei „Eminescu asasinat” în cazul altor scriitori clasici, apare cât se poate de limpede că n-avem parte de un caz singular, izolat, ci de crime în serie: în mod cert, românii au voluptatea uciderii oamenilor scrisului! După cazurile Eminescu, Goga, Rebreanu, Labiş, Deşliu, Preda, consider că trebuie luată cu toată seriozitatea în discuţie asasinarea lui Ion Creangă. Chiar mă mir că nimeni nu şi-a dat seama până acum, fiindcă, dacă ai curajul să priveşti lucrurile bărbăteşte, în faţă, omorul abject este cât se poate de evident. Ion Creangă a fost un personaj dubios şi, revăzându-i datele biografice, se observă de la o poştă că avem de a face cu un spion rus, suprimat când patronii săi l-au considerat deranjant. Nu ştie nici când s-a născut (1837 – spune mama; 1839 – scrie în mitrică; mai sunt propuse şi alte câteva date), nici cum îl cheamă (Nică al lui Ştefan a Petrii la Humuleşti, Ion Ştefănescu la Fălticeni, Ion Creangă la Iaşi): în spatele aparenţelor, adică, a scriitorului „din popor” atins de aripa geniului, se ascunde un tenebros complotist aflat în simbria ruşilor.

De pildă: se vede limpede că „Ivan Turbincă” este proză comandată. Se stinseseră ecourile Războiului Crimeii, dar nu şi al ocupării Moldovei de oştenii generalului rus Budberg. Oricând prindea bine o susţinere în plan propagandistic, rusul Ivan fiind zugrăvit de Creangă ca generos, isteţ, curajos şi totdeauna în graţiile lui Dumnezeu. Probabil că „patronii” i-or fi dictat şi cele câteva vorbe ruseşti presărate ici-colo, autorului rămânându-i doar consolarea că, pentru ceva credibilitate, i s-a îngăduit să posteze zicala „Dacă-i dai nas lui Ivan, el se suie pe divan”. Şi urmează legitima întrebare: care să fi fost marea misie a humuleşteanului, de ce l-au înrolat serviciile de spionaj imperiale? Aici e aici: Creangă i-a ajutat consistent în gestionarea afacerii sufletelor moarte, intuită încă din 1840 de Gogol. Una dintre principalele atribuţii ale diaconului de la bisericile „40 de sfinţi” şi „Golia” era administrarea circuitului miilor de file ale Pomelnicelor morţilor. Enoriaşii aduceau mereu liste cu nume ale răposaţilor, iar Creangă le trimetea pe ascuns la Petersburg, spre a fi trecute în controalele armatei. Şi cum Rusia s-a aflat (şi se află) mereu pe picior de război, contabilii oştirii sunt dispuşi oricând la înrolări, fie şi fictive, câtă vreme intră imediat la soldă. Dar, desigur, să fie vorba despre persoane de găsit în registrele unei primării. Şi nu era nevoie ca toate patronimicile să aibă rezonanţă slavă, câtă vreme Basarabia era din 1812 anexată şi nume româneşti se întâlneau în mai toate controalele regimentare.

Cum ajungeau listele în Maica Rusie? Creangă nu le putea trimite par-pigeon: fiind mare proprietar de mâţe, n-avea cum ţine porumbei. Să arunce sticle-n Prut? Puteau ajunge unde nu se cuvine. După cum atestă o discuţie purtată în veacul trecut într-o crâşmă din Frumuşica, onorabilul proprietar de moară cu aburi Ilia Semionovici Şupurin făcea dese călătorii de afaceri la Chişinău: el va fi fost curierul. Când Creangă a trebuit să părăsească tagma clericilor, s-a sleit şi izvorul pomelnicelor. Prozatorul îşi scălda suferinţele în butoiul din Bojdeucă şi nu numai că nu aducea nici un folos, dar era şi primejdios prin ceea ce ştia. Dacă-şi dă drumul la gură? Aşa că s-a decis lichidarea. Potrivit unei variante, la 31 decembrie 1889 scriitorul a mâncat niscaiva gogoşi cu dulceaţă la o franzelărie de pe Lăpuşneanu, în compania lui Şupurin. Atunci s-ar fi produs otrăvirea, uşurată şi de gălăgia şi vânzoleala ajunului anului nou. Alte surse se referă, cum ne-am obişnuit, la Masonerie. Creangă, se ştie, a fost membru şi ar fi supărat pudica şi onorabila confrerie prin scrieri prea de tot lumeşti. A fost decisă totala lui eliminare din controale, fiind preluat „la pachet” cu Eminescu. Culmea este că, precum Eminescu, şi-a proorocit decesul, anunţându-l criptat. Lectura rebusistică efectuată de prof. N. Georgescu are drept obiect ultimul interviu al lui Eminescu, cel din 1889, şi identifică „pe a doua diagonală a încrucişării, frumoasele sume 30 + 16 + 16.” Noi, citind cu abacul în mână, o amplă frază din „Amintiri...” am descoperit, cu acelaşi tip de lectură, o formulă cifrică asemănătoare: 34 + 15 + 15. Tot 64 adică, deci, clar, Creangă a fost asasinat. Avertizez: şi Caragiale, în tenebrele Berlinului. Voi reveni, la anul, cu detalii şi formula cifrică.

P.S.: Text scris la 1 aprilie 2015; din pricina altor „cestiuni arzătoare”, apare abia acum.