Mircea Radu IACOBAN

Cum mă consider în egală măsură şi ieşean şi sucevean, încerc să urmăresc atent evenimentele din amândouă oraşele  –  cu precădere, desigur, cele culturale –  şi bucuros aflu despre intenţia înfiinţării unui Teatru la Suceava. Mai bine mai  târziu decât niciodată! Ditamai judeţul cu zeci de comune înstărite, cu 17 oraşe (din care vreo şapte chiar sunt reale, că n-o să trecem pe listă Litenii, Caşvana, Salcea, Milişăuţii...), cu un formidabil potenţial turistic, cu vechi tradiţii  culturale, cu Universitate, muzee, biblioteci, reviste literare, cu studenţime, sumedenie de elevi şi peste 2.000 de cadre didactice, n-a avut şi n-are instituţii de spectacole barem câte fiinţează la Botoşani – adică, Teatru dramatic, Teatru pentru copii şi Filarmonică. Tot respectul pentru realizările Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, dar  în anul de graţie 2015, viaţa culturală a unei urbe precum Suceava nu se poate rezuma doar la muzică populară. Greu de explicat cum de s-a ajuns într-o asemenea situaţie şi, mai ales, cum de s-a cronicizat, zestrea culturală a capitalei Bucovinei rămânând de decenii ştirbă – iar ceea ce s-a izbutit în 1984, cu mari eforturi şi împotriva rigorilor vremii, s-a mistuit la Revoluţie. Dacă autorităţile nou instaurate ar fi dorit să păstreze Teatrul Municipal, atunci  era simplu: îl preluau cu trupă cu tot. Nu mai are rost, acum, să se arate cu degetul şi să se caute vinovăţii, este destul că, iată, se manifestă interes pentru readucerea teatrului profesionist la Suceava. La urma urmei, până la oficializarea opţiunii, dar şi după aceea, totul se reduce la o chestiune de bani. Și n-aş crede că puternicul judeţ Suceava este mai bicisnic, din acest punct de vedere, decât Botoşanii, care mai susţine şi o echipă de fotbal în prima Ligă, oferă şi Premiul Naţional de Poezie, pe lângă finanţarea Teatrului, Filarmonicii şi Teatrului de păpuşi. Puneţi în loc de Botoşani numele altor oraşe capitale de judeţ cu potenţial financiar similar sau mai mic decât al Sucevei – Bacău, Piatra  Neamţ, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Reşiţa, Arad, Sf. Gheorghe, Vaslui ş.a. – de ce acolo să se poată şi în capitala Bucovinei nu? Înţeleg că lucrările de amenajare a unui sediu pentru viitorul Teatru, prin re-modelarea unei săli de cinema, sunt avansate. Iată ce veste bună aduce primăvara lui 2015! Primul pas, cel foarte important după retrocedarea clădirii Dom Polski, s-a făcut. Probabil se are în vedere nu numai sala de spectacole, ci şi tehnica de scenă (costisitoare, dar obligatorie, achiziţionarea unei orgi de lumini), cabinele, sala de repetiţii, poate şi un spaţiu expoziţional adiacent – sunt sigur că forurile locale s-au gândit la tot ceea ce-i necesar funcţionării unui Teatru. De aici încolo începând ctitorirea trupei, cea ce-i, poate, chiar mai dificil. „Azi toate s-au schimbat” – unele în bine, altele... nu  tocmai. Nu mai este cu putinţă, ca în 1984, să vină primarul cu o căciulă de chei, din care fiecare actor să-şi „extragă” apartamentul. Nici repartizarea la Suceava a unei întregi promoţii a IATC nu-i posibilă, pentru simplul motiv că... repartiţii nu mai există. Există, în schimb, sumedenie de actori „produşi” la Facultăţile particulare de teatru şi rămaşi fără loc de muncă – unii cu har, alţii făr-de. Dacă „politica de cadre” (altfel, cum să-i spun?) va fi tipic românească, adică de tot... politică, începând cu directorul şi terminând cu trupa, se profilează un fiasco... Urmează proba constituirii repertoriului, astăzi deplin liberă de constrângeri, ceea ce-i minunat, dar obligă la decizii ce implică o anume cultură teatrală şi pretinde să se ţină seama şi de configuraţia trupei, şi  de propunerile regizorale, şi de aşteptările publicului. Care, la Suceava, trebuie să recunoaştem că încă necesită, în bună măsură, să fie format şi adus alături de Teatru. Dacă mi s-ar cere o consiliere (pe care-s dispus s-o ofer oricând, fiindcă „teatru la Suceava” este un prea vechi proiect în care fost-am implicat) aş sugera să se apeleze la cât mai puţine „importuri”: din Bucovina s-au ridicat actori de marcă ai teatrului românesc şi-s sigur că pot fi aflaţi „localnici” de talent, bine şcoliţi şi dornici să evolueze pe scena suceveană. Dar constat că am pus căruţa înaintea cailor: să aşteptâm Decizia oficială de înfiinţare a Instituţiei. Dea Domnul să apară!