Mircea Radu IACOBAN

Luna aceasta, pontificatul lui Francisc a intrat în cel de al treilea an. Mulţi îl consideră un înnoitor. A fost declarat „omul anului” de revista Time, a atins nivelul de popularitate deţinut cândva de Papa Paul al II-lea, dar, cu trei-patru veacuri în urmă, ar fi fost nu numai excomunicat, ci şi ars pe rug. Ultimele lui revelaţii, rod, după cum declară Suveranul Pontif, al „umilinţei, cercetării sufletului şi meditaţiei prin rugăciune”, au fost primite cu îngăduinţă de unii (nu lipsesc nici entuziaştii), cu consternare de alţii şi întâmpinate cu indignare de câţiva cardinali, dar şi de comunităţi catolice de pretutindeni, inclusiv din România (credincioşii din Tulcea, de pildă, consideră că multe dintre „concepţiile lui sunt extrem de periculoase şi de grave pentru catolicism; prin comportamentul lui, care nu face cinste unui preot, şi prin afirmaţiile lui, acest om a creat o stare de tensiune deosebită...”)

Care ar fi reproşurile? Mai întâi, teza principală: „adevărul religios evoluează şi se schimbă, adevărul nu este absolut şi nu este predominant”, drept pentru care „Dumnezeu se schimbă şi evoluează la fel ca şi noi, deoarece Dumnezeu trăieşte în noi şi în inimile noastre”. Apoi, „relativismul moral şi limbajul plastic”, ce îi permit să privească şi să înţeleagă altfel chiar şi „cartea cărţilor”: „Biblia este o carte sfântă frumoasă, dar, ca toate cărţile vechi importante, unele pasaje sunt depăşite. Unele chiar ne îndeamnă la intoleranţă şi prejudecăţi”. Conform convingerilor sale, focul iadului nu există. Iadul este o metaforă, un procedeu literar (n.m.: precedentul Papă, Benedict, într-un discurs teoretic, descrie cu convingere Iadul în amănunţime...). „Dumnezeu nu condamnă, ci caută să îmbrăţişeze, nu este un judecător, ci un prieten (ce mai rămâne din judecata de apoi?). Adam şi Eva n-au existat în realitate”, „toate religiile sunt adevărate, pentru că sunt adevărate în inimile celor ce cred în ele”, iar „biserica noastră este destul de mare pentru a putea cuprinde şi heterosexuali, şi homosexuali”. „Conservatorii şi liberalii, chiar şi comuniştii, sunt bine-veniţi şi ni s-au alăturat; cu toţii îl iubim şi ne închinăm la acelaşi Dumnezeu”.

Tot în acest colţ de pagină am evocat anul trecut alte opinii ale noului Papă, aflate, de astă dată, într-un evident continuum cu poziţia precedentului Pontif, Benedict: „Cele două teorii prezentate ca alternative (n.m.: darwinismul şi creaţionismul divin) nu se exclud una pe alta (...), există multe dovezi ştiinţifice în favoarea evoluţionismului, ce apar ca o realitate pe care trebuie să o vedem şi care ne îmbogăţeşte înţelegerea vieţii. Teoria evoluţiei, ca şi aceea a big-bang-ului sunt corecte (...). Atunci când citim despre creaţie în <Geneza>, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică cu care poate face orice. Dar nu e aşa”.

Papa Francisc anunţă că dreptul preoţilor catolici la căsătorie „este o problemă pe agenda sa”: celibatul ar fi un dar pentru biserică, nu o dogmă, şi-i o chestiune „arhaică”. Femeile divorţate ar putea primi împărtăşania. Iată şi o posibilă replică la îndemnul „creşteţi şi vă înmulţiţi!”: „nu trebuie să fim ca iepurii ca să fim buni creştini.”

Unul dintre cei mai reputaţi comentatori ai fenomenului religios, Marco Politi, consideră, mai întâi, că „Revenirea la un Papă iconic, doctrinar, monarh absolut, nu va fi niciodată posibilă fără o pierdere dramatică a legăturilor cu societatea contemporană, cu credincioşii şi necredincioşii”, iar Papa Francisc este „un personaj paradoxal, oscilând între o charismă populară enormă şi nemulţumirea anumitor grupuri religioase.” Drept pentru care Papa se confesează: „Am senzaţia că pontificatul meu va fi scurt: patru sau cinci ani, nu ştiu, poate doi sau trei. Doi deja au trecut (...). Simt că Domnul m-a pus aici pentru scurt timp”. Nu pierde, însă, prilejul de a face un apel la „trezirea Europei”, pe care o consideră „o bunicuţă bătrână şi slăbită” (discurs în Parlamentul European). Fără îndoială, Papa Francisc este un înnoitor. Rămâne de văzut dacă gesturile sale fără precedent vor fi corect înţelese şi vor avea fericită finalitate. Greu de făcut predicţii.