Din „formidabila listă” (vezi tableta din „Monitorul” de sâmbătă-duminică) a absolvenţilor Liceului ieşean „Negruzzi” lipseşte numele poetului Sergiu Adam. Am luat seamă şi intenţionam să repar omisiunea într-un P.S. la articolul de azi. Târziu: duminică,
Pe de altă parte, greu s-ajungă vocea preotului, chiar dăruit cu voce de stentor, dintr-o parte în cealaltă a noii megaconstrucţii de catedrală a bisericii unui cimitir, aşa că iată-ne în dilemă: nu-i fericită soluţia cu amplificarea, nu-i chip fără... Exacerbarea decibelilor a făcut şi mai evidentă abţinerea preotului de a înfiripa vreo frază despre personalitatea şi truda literară a celui din raclă, preferând rătăcirea printre pilde biblice potrivite şi la nuntă, şi la botez, şi la îngropăciune. Nici un confrate de condei nu s-a învrednicit să spună două vorbe, barem pentru a afla poporănii rămaşi în biserică după slujba duminicală cine-i mortul şi ce hram a purtat înainte de a trece pragul către necunoscutul „dincolo”.
În locul discursului funebru nerostit aşez din nou, ca un memento, strofa lui Victor Eftimiu ce-o evoc de fiecare dată în preajma plecării definitive a confraţilor: „Cu fiecare dintre cei / De care moartea ne desparte / Plecăm şi noi, lăsând o parte / În fiecare dintre ei...” Dispărutului i-am tipărit câteva cărţi la „Junimea”: „Gravuri”, acum 30 de ani (versuri), „Iarna, departe” (proză – pe internet este postată informaţia că a apărut la o editură din Bucureşti; nu, s-a tipărit la „Junimea” în 1976), volumul de poezie „Brazii ninşi” al Rimmei Kazakova (traducere) şi am pritocit împreună ani mulţi destinele breslei ca membri în Comitetul de conducere al Asociaţiei scriitorilor din Iaşi.
Şi poezia şi personalitatea poetului o defineşte în câteva cuvinte criticul Eugen Simion: „Sergiu Adam aduce în versurile lui elegiace şi curtenitoare datele tradiţionale ale poeziei moldoveneşti: o tristeţe visătoare, sentimentul dezrădăcinării şi al caducităţii, o iubire nezgomotoasă pentru lucrurile ce pier şi, în genere, pentru tipurile şi arhetipurile lumii ţărăneşti”. Completez cu două versuri din „Gravurile” ieşene: „Lumea e totuşi frumoasă / pururi aş sta s-o contemplu”. Şi cum acel „pururi” nu ne este dat nouă, trecătorilor prin astă lume, rămâne să căutăm a atinge poalele eternităţii înşirând cuvinte potrivite menite, cine ştie, să rămână: „Nemişcat priveşti în urmă / ca în viaţa altcuiva / Au fost toate aievea? / A exista, în adevăr, un altădată / Ce straniu! Ce vag! Ce departe!”... Greu de crezut, dar poetul din raclă a fost una dintre ţintele campaniei naţionale anticorupţie: autorităţile băcăuane l-au penalizat zdravăn când l-au prins cu ocaua mică: făptuitorul Sergiu Adam, redactor-şef al revistei „Ateneu”, plătea autorii fără întocmirea după toate regulile a legiuitului contract de colaborare. Adevărat, sumele erau minuscule (între 3 şi 15 lei) şi, la fel de adevărat, n-avea cum obţine semnătura olografă a autorului din Oradea sau Constanţa strict înaintea publicării materialului şi nu după. Încheiat la toţi nasturii şi conform cerinţelor pricazului, Contractul rămânea doar să aştepte trecerea prin urbe a colaboratorului, pentru semnare post-festum. Flagrantă ilegalitate şi monstruoasă corupţie într-un stat de drept! Bine că toate au rămas, vorba titlului „Iarna, departe” şi infractorul Sergiu a scăpat doar cu atât. Pedeapsa arestării de veci în cripta cimitirului „Sărata”, dictată de Cel de Sus, a sleit osârdia veghetorilor la sănătatea finanţelor patriei...
Iarnă şi fum!