Mircea Radu IACOBAN

Apariţia (încă) unei cărţi ce-şi propune să lămurească împrejurările morţii lui Eminescu este întâmpinată cu imundă salvă de invective postate pe site-ul „Ziarişti online” (11 februarie). Cartea cu pricina adună contribuţiile unor reputaţi medici care, sub coordonarea lui Eugen Simion, propun drept cauză a morţii lui Eminescu intoxicarea cu mercur. Ceea ce s-ar putea spune că ţine de domeniul evidenţei şi, oricum, nu răspunde la întrebarea dacă nepotrivitul tratament era destinat unui lues real sau închipuit. Nu intenţionăm să intervenim în fondul discuţiei, ci doar să atragem atenţia asupra modului în care, în anul de graţie 2015, este înţeleasă ideea de polemică într-o chestiune de istorie literară. Iată câteva dintre „argumentele” celor doi combatanţi anti-Simion, George Roncea şi Const. Barbu. Fostul preşedinte al Academiei Române, Eug. Simion, este considerat „stupid ca şi Manolescu, neiniţiat şi incult”, „omul odihneşte bine în incultura lui academică”, „vorbeşte ca să se afle în treabă”, „ar fi bine ca Simion să se ducă la bibliotecă, deşi este târziu, foarte târziu”, „Eugen Simion trebuie să rămână în netrebnicia lui” de „răspândac kominternist”. „Falsificatorul Eugen Simion” este „un academician gol, doar cu un tatuaj mic pe posteriorul său: o inimioară cu o seceră şi-un ciocan sub cuvintele adânc înscrise, cu roşu, pe pielea albă a academicianului: ia liubliu tebia ARLUS!”. Iar profesorul universitar craiovean Const. Barbu concluzionează: „Eugen Simion este inchizitorul ramolit al eminescologiei”.

Halal Eminescologie!

Am ostenit să tot denunţăm isprăvile „eminescologilor” criminalişti-amatori şi cititorii se vor fi sastisit de intervenţiile noastre monocorde, numai că s-a dat de tot drumul bolovanului la vale, mai nimeni nu cutează să încerce a-l opri şi, încet-încet, în subconştientul public se încetăţeneşte ideea unui asasinat monstruos, pus la cale de o întreagă cabală ce-i avea în frunte pe... regele Carol I şi pe Titu Maiorescu! Ăştia-s odioşii care l-au ucis pe Eminescu! Dovezi? Practic, nici una cu valoare cert probatorie, doar specularea de lacune documentare, interpretări abuzive şi recurgere la procedee ţinând de cabalistică şi ezoterism. La mare cinste, „relaţia numerică între cuvinte”. Fiecare propoziţie din interviul luat bietului poet cu minţile rătăcite la 12 iunie 1889 este întoarsă pe toate părţile, întrucât Eminescu... s-ar fi exprimat cifrat! Am reprodus in extenso, cu alte prilejuri, interpretarea lui Al. Georgescu, de-a dreptul amuzantă. Iată, aici, doar partea finală: „Patru întrebări şi patru răspunsuri, 4x4=16; aceasta poate fi şi cifra de bază care trebuie luată în calcul. Primele trei întrebări au 16 cuvinte (socotindu-se „ce-ai” drept două cuvinte). A patra întrebare are 7 cuvinte („te-a”, două cuvinte) şi bănuim că trebuie să mai fie unul, pentru totalul de 24 de cuvinte al tuturor întrebărilor (...). Adăugând cifra 1 pentru cuvântul presupus lipsă, iese suma 112: exact 16x7=112. În text sunt 7 cifre (o dată 64 şi de 6 ori 48...” - şi tot aşa înainte.

Bun, şi ce? Care-i revelaţia, care-i mesajul ascuns astfel descifrat, de ce trebuia atât de straşnic păzit? Şi, mai ales, ce argument în plus aduce interpretarea rebusistică a unor declaraţii incoerente rostite aproape „in articulo mortis”? Cu certitudine, investigaţiile de factură ezoterico-cabalistică par a fi abia la început: o nouă şi mare descoperire de factură asemănătoare aflăm în recentul text din „Ziarişti online”. Maiorescu îi trimite următoarea telegramă Mitei Kremnitz: „Din păcate, încă incert. Altfel toate bune. Titus.” Textul era scris în germană şi arăta astfel: „Leider noch unbestimmt. Sons alles gut”. Ei bine, detectivii eminescologi ne îndeamnă să alegem doar anumite litere, pe care, amestecându-le, reconstituim numele EMINESCU: LEIder NoCh UnbEStiMmt. Sons alles gut.” „Sunetele EINCUESM alcătuiesc numele Eminescu.” Cum ar veni, o indicaţie: pe Eminescu omorâţi-l! Destinatarul s-ar fi cuvenit să selecteze literele cu pricina – dar pe care anume, şi-n ce ordine? La fel de bine, prin acelaşi proces de selecţie şi reordonare, se pot afla numele MAIORESCU, ori IONESCU, ori CAROL I, ori, iertat să fiu, chiar... RONCEA! Se precizează, pentru susţinerea marii revelaţii, că interpretarea nu-i hazardată, „ci o omologare a teoriei marelui lingvist Saussure, anume a cuvintelor de sub cuvinte.” Bietul Saussure, rele zile a mai ajuns!