Hai să mai cercetăm şi altceva, că ne-am săturat de Udrea până-n gât! De pildă: cum se trăia în Moldova acum jumătate de veac? Gazetele înneguratului an 1945 vorbesc... cu palma la gură: Armata Roşie se instaurase autoritar şi, practic, era „forţa conducătoare” într-un Iaşi răvăşit de bombardamente şi copleşit de nevoi. Arhiva Poliţiei este mai sinceră şi mai directă: documentele având circulaţie internă, nu funcţiona teama şi nici rigorile ce începeau să fie impuse presei. Am cercetat câteva astfel de fonduri
Circa I-a de Poliţie, aflată sub comanda ciudatului personaj Sendrion Kars (?), şi Circa a II-a, condusă de Garabet Terzian, erau obligate să „proceseze” (cum am spune azi) şi plângerile populaţiei referitoare la abuzurile trupelor de ocupaţie. Dar cu grijă şi mai degrabă sub beneficiu de inventar, fiindcă, dacă se luau măsuri, acestea nu-i puteau privi decât pe... cetăţenii români. Crâşmarul Eug. C. avea de suferit din pricina concurenţei birtului de vizavi: proprietarul I. Murg. îi trimetea soldaţi ruşi deja bine abţiguiţi, care cereau băutură... scoţând pistolul. Poliţia ce să facă? L-a amendat pe Murg, nu pe scandalagii. Alte reclamaţii: cârciumarul I. Schw. „utilizează ca interpretă o femeie grasă care, pe vremuri, era damă de moravuri uşoare şi care atrage ostaşii sovietici prin diferite metode” (nu se detaliază metodele, dar nici nu se arată rezolvarea). Totolina Ciuciu (nume caragialean!) a „aranjat” cu nişte soldaţi sovietici să-i aducă o căruţă de lemne (!) contra sumei de 15.000 de lei. Nu-i prima „comandă de pace” de acest soi, din pădurea (statului) Breazu fiind tăiaţi de acum 88 de copaci, aduşi cu căruţe (rechiziţionate) la domiciliul comanditarilor. Reacţia Poliţiei: a confiscat lemnele, păguboşii ieşeni rămânând şi cu banii luaţi, şi...
Nu-i vorbă, în contul ruşilor erau trecute şi făcute, şi nefăcute. La întoarcerea din refugiu, Maricica nu-şi mai găseşte lucrurile: două ligheane şi-o balie. Vecinii îi spun că „le-au luat ruşii!” (ligheanele, balia?), dar Maricica se uită pe geam şi le vede în casa lui cutare. Poliţistul Crăcană intervine decis şi restituirea se face „prin bună înţelegere”. Mult mai dificile erau cazurile când bunuri depuse spre păstrare în seifurile băncilor dispăreau peste noapte. Otilia B. constată că, din cele cinci lăzi depozitate
Cele mai multe plângeri au ca autori ieşeni întorşi în oraş din refugiul după bombardamentele sovietice. Îşi găseau casele devastate şi bunurile împrăştiate prin tot târgul. Argumentul noilor deţinători: „Noi am rămas la greu, ale noastre-s. De ce a plecat?” Drept pentru care Elena Bib. a trebuit să-şi recupereze de ici, de colo, cu Poliţia (acelaşi eficient agent Crăcană) „un şifonier, şapte tablouri, un dulap de bucătărie, una canapea, o bidinea şi-un irigator”. În rest, de toate: cazuri banale („ceferistul G. Caz. a încercat să fure o pereche de pingele de la cizmarul B.N.), cazuri grave („sentinela Const. N. a împuşcat mortal pe numitul C.S. care fura din zarzavatul grădinii Închisorii nr.
Cea mai savuroasă telegramă trimisă de Circa I-a are următorul text: „Rugăm urmăriţi, prindeţi şi înaintaţi acestui Comisariat pe autorii necunoscuţi care...” Cunoscuţi, necunoscuţi, umflaţi-i!