Mircea Radu IACOBAN

Amânarea (ca să nu spun anularea) vizitei preşedintelui Iohannis la Chişinău a primit o explicaţie diplomatică („nu-i guvern, n-avem cu cine discuta”), n-a trezit îngrijorări şi nici n-a stârnit prea multe comentarii. La data stabilirii vizitei se cunoştea foarte bine eventualitatea neformării Guvernului moldav până la sosirea lui Iohannis la Chişinău şi n-a fost considerată impediment major. O vizită prezidenţială cu semnificaţie mai degrabă simbolică presupunea activităţi protocolare la nivel de preşedinţi şi nu concreteţea unor tratative interguvernamentale. Ponta, da, n-avea ce să caute la Chişinău în absenţa omologului basarabean. Chiar dacă nu era prima ieşire peste graniţe a preşedintelui României (primele două, la Paris şi la NATO, au fost determinate de evenimente fie neaşteptate, fie programate din afară), vizita la Chişinău, preconizată nu întâmplător imediat în preajma „micii uniri”, avea certă încărcătură simbolică; de ce s-a renunţat la ea cu atâta uşurinţă? Simplu: fiindcă în câteva zile s-au modificat hotărâtor şi neaşteptat realităţile politice de peste Prut.

Cum se ştie, trei partide cu orientare pro-europeană (PLDM, PD şi PL) au obţinut o majoritate firavă, dar suficientă în alegerile parlamentare. Nimic mai firesc decât constituirea unei coaliţii apte să impună un guvern, un prim-ministru şi un preşedinte al Republicii Moldova. Nimeni nu s-a gândit că ar fi posibilă o altă formulă a majorităţii parlamentare, nici logică, nici necesară – mai ales după semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, gest ce stabilea ferm orientarea „ţărişoarei” către Vest şi ieşirea din zona de influenţă moscovită. Iată însă că este pe cale să se constituie „o coaliţie mai largă”, menită „să consolideze societatea”. Astea-s vorbele. Faptele arată că PL este eliminat din presupusa coaliţie, locul fiindu-i luat nici mai mult nici mai puţin decât de... Partidul Comuniştilor lui Voronin! Care, se spune, „n-ar fi votat împotriva Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană”. Dar nici pentru – comuniştii pur şi simplu au părăsit sala Parlamentului în momentul votării, aşa că opţiunea lui Voronin poate fi bănuită. Cât se poate de clară şi evidentă rămâne, însă, orientarea violent antiromânească a PCRM, care, când a fost la guvernare, a comis cele mai incredibile gesturi împotriva României, mergând până la expulzarea ambasadorului, impunerea vizelor, scoaterea televiziunilor româneşti din grila celor difuzate la Chişinău etc., etc., etc.

S-ar putea spune că a fost ceea ce a fost, partidul s-a mai „modernizat” şi încearcă să-şi confecţioneze o faţă europeană. Greu să-i dea crezare cineva, câtă vreme, între alte isprăvi, PCRM a cerut recent recunoaşterea independenţei „statului Novorossia” rezultat din unirea celor două „republici” autoproclamate la Doneţk şi Lugansk, în Ucraina! În pofida acestei (şi altor) poziţii flagrant antieuropene, Voronin declară că... „este gata să colaboreze cu partidele pro-europene”.

Cam cum s-ar putea să arate o astfel de „colaborare”? Se zice că, deocamdată, nu-s decât consultări, ceea ce „nu înseamnă o coaliţie”, dar marea întrebare rămâne: de ce câştigarea alegerilor nu se împlineşte prin coalizarea cât se poate de firească a celor trei partide cu platforme aproape identice şi se recurge la soluţia evident împotriva naturii a racolării PCRM? De ce să fie adus iarăşi în prim-planul politicii moldave ferocele antiromân Voronin (cel care se îmbrăţişa cu Băsescu în 2005...)? Republica Moldova este pe cale să piardă nişte alegeri câştigate, oferind pe tavă Moscovei un cadou şi nesperat, şi nemeritat.

Dan Dungaciu, unul dintre cei mai pricepuţi comentatori români într-ale Basarabiei, identifică în politica celor două luntri conduita formulată de fostul preşedinte al Ucrainei, Kucima: „Viţelul deştept suge la două vaci”. Cât de deştept a fost viţelul ucrainean s-a văzut: ţara-i în haos. Civil, necivil, războiu-i război şi consecinţele-s cumplite. S-ar părea că Basarabia consideră posibil scenariul unei „neutralităţi profitabile”, jucând la două capete şi mizând pe un „echilibru” ce i-ar aduce avantaje şi dinspre Vest (ca şi până acum, din România), şi dinspre Est. Motiv pentru care mă tem că politica Bucureştiului faţă de fraţii noştri de peste Prut s-ar mai cuveni cumva regândită, nuanţată...