Mircea Radu IACOBAN

Ştirea-bombă a zilei în arealul basarabean ar fi fost trecerea tânărului Alexe X. din Cahul la mahomedanism: de azi înainte, numele lui va fi „Fratele Abdulah al Moldovi” (respectăm grafia noului islamist). Ar fi fost, dacă n-ar detrona-o de pe prima pagină vestea că, zilele trecute, s-a petrecut arestarea lui... Ion Druţă! Alarmarea intelectualităţii basarabene a fost, însă, repede dezamorsată: încătuşatul nu-i scriitorul membru de onoare al Academiei Române, ci un cunoscut interlop cu acelaşi nume, comerciant de arme (între altele, i-a vândut şi killer-ului Vitalie Proca pistolul cu care a comis asasinate în România).

În tăinuita lume infracţională, nu i se spunea Ion Druţă, ci Vanea Pisateli. Sonoritatea italiană nu trebuie să deruteze: Vanea este diminutivul de la Ivan, care, la rându-i, nu-i decât echivalentul slav al lui Ion, iar Pisateli, cu accentul pe a, înseamnă, pe ruseşte, „scriitor” – deci, porecla ar sugera o anume legătură între cei doi: Ion Scriitorul Pistolarul, cine ştie, va fi fiind o rubedenie cu Ion academicianul. Dacă n-o fi decât simplă poznă glumeaţă; oricum, nu-i cazul să se stabilească vreo relaţie între cele două personaje, dar şi Ion Druţă cel Mare ar avea motive să intre în atenţia agenţiilor de ştiri, scriitorul sărbătorind trei aniversări: 65 de ani de la debutul în literatură, 25 de ani de la alegerea ca membru de onoare al Academiei Române şi 55 de ani de când a părăsit Moldova, stabilindu-se definitiv la Moscova.

Nu ştiu dacă a revenit asupra declaraţiei că niciodată nu-şi va încasa indemnizaţia de academician român, dar se poate ghici motivaţia: este singurul mare antiromân (n-aş crede să existe şi alţii!) membru de onoare al... Academiei Române! Colegii lui basarabeni de rang academic bucureştean (Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Andrei Eşanu, Al. Moşanu) au opinii complet diferite faţă de cele ale distinsului lor confrate, care consideră că „limba moldovenească” e-o realitate imuabilă şi-i adeptul constituirii „Moldovei Mari”, de la Nistru (eventual, Bug) până la Carpaţi. Ceea ce nu ne face să ignorăm meritele scriitoriceşti ale lui Ion Druţă, a cărui operă, consideră Mihai Cimpoi, „este în total o expresie a rezistenţei spirituale şi morale în faţa a tot ce subminează naţionalul, umanul, sacrul.”

Numai că, faţă de anii redeşteptării naţionale şi eliberării de sub tutela rusă, când Druţă era considerat „far”, ideologul a cotit-o, rezistenţa încercând s-o direcţioneze acum către „românizarea” Basarabiei. Iată ce declară membrul de onoare al Academiei Române: „Operele mele sunt scrise în limba moldovenească. Buneii mei au vorbit această limbă, eu am scris-o şi vorbesc tot în limba moldovenească. Nu-mi plac oamenii care s-au culcat moldoveni şi se trezesc români.” Probabil, îi preferă pe cei care s-au culcat moldoveni şi fie că au rămas întru adormire, fie că au cotit-o spre Moscova, imitându-i exemplul. Are, desigur, şi susţinători, deloc puţini, la Chişinău. Citez din presă: „Cine trage în Druţă, trage, de fapt, în Dumneavoastră. Marele scriitor trăieşte cu nevoile neamului său (la Moscova, n.n.), iar cei mititei, doar cu bucuria vânzării de neam”. A afirma, deci, că basarabenii vorbesc limba română înseamnă... vânzare de neam! Care neam? Cel moldovenesc, desigur.

Hai să încercăm a desluşi ce-i cu strădania (vană şi total antiştiinţifică) de a demonstra că „moldoveneasca” e o limbă de sine stătătoare. Deocamdată, întreaga arhitectonică a statului moldav se sprijină pe acest ridicol fals de zile mari. Dacă ai limbă proprie, ai popor. Dacă ai popor, poţi avea ţară. Dacă ai ţară, ai puterea. Dacă ai puterea, ai ranguri şi funcţii. Dacă ai funcţii, ai de toate... Scriitorul Druţă are motive să se teamă că, după o unire cu România, opera sa s-ar transla, fireşte şi obiectiv, din raftul întâi al bibliotecii naţionale, în raftul al doilea. Miniştrii, deputaţii, şefimea şi-ar prăpădi obiectul muncii. Aşa că, mai bine primar în satul tău, decât...