Mircea Radu IACOBAN

Ce-o mai fi făcând amicul nostru de la Chişinău, Vasile Stati? Să nu credeţi că, năruit sub enormul val de oprobriu stârnit şi dincolo, şi dincoace de Prut, autorul scârbavnicului şi infamului „Dicţionar moldovenesc-român” s-a dat la fund şi a părăsit scena politică. Dimpotrivă: în pofida semieşecului electoral al tutorelui său, Vladimir Voronin, Stati e mai vioi ca oricând: scrie articole, scoate cărţi, combate în emisiuni tv, coordonează manuale şcolare antiromâneşti şi... pune la cale şotii. Una chiar a izbutit-o: a doua ediţie a ridicolului „Dicţionar” (observaţi ce căutare pare a avea cartea!) a tipărit-o – unde credeţi, şi pe banii cui? – taman la Tipografia Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova! Mulţi văd, puţini ştiu să facă distincţia între Editura Academiei şi Tipografia Academiei, aşa că mizeria propagandistică a lui Stati apare ca având girul prestigiosului for academic moldav! Operaţiunea „confuzia” i-a izbutit şi degeaba explică Schiţco, directorul Tipografiei, că a acceptat tipărirea pentru că n-avea bani de leafă, caloriferele-s bocnă şi n-a mai primit o comandă de cine ştie când... La urma urmei, s-ar putea să ne punem şi întrebarea dacă nu acordăm prea mult interes aberaţiilor unui idiot ca Stati (iertaţi-mi termenul, dar altă rimă n-am avut) iscate fie de o minte bolnavă, fie de interesul rămânerii în atenţia generală indiferent cu ce preţ.

Chiar săptămâna asta, într-o gazetă basarabeană, „onorabilul” semnează articolul „Basarabia şi mă-sa” (mă-sa ar fi, luată peste picior, România), unde scrie, negru pe alb, că „Ocupanţii români în 1918 au rebotezat Republica Democratică Moldovenească, Basarabia”. Să mai comentăm enormitatea? Urmează şi altele: cercetând istoria presei din câteva ţări, Stati află argumente potrivit cărora „limba moldovenească” este... mai veche decât limba română”! Şi asta fiindcă în presa şi literatura americană sintagma „limba română” apare abia în 1836, în timp ce despre „limba moldovenească” se pomeneşte de la 1812. Tot aşa în Marea Britanie: româna la 1810, „moldoveneasca” la 1775. La fel în Franţa: 1801-1845. Nu s-a găsit nimeni să-i explice ignorantului legătura dintre constituirea României ca stat şi generalizarea denumirii limbii în străinătate? Statul Moldova exista încă de la Descălecat, în vreme ce România şi după 1859 s-a mai numit, o vreme, „Principatele unite”...

Dar cum ar explica Stati dispariţia „limbii moldoveneşti” din aceleaşi izvoare ulterioare anului 1859? La rea-credinţa caraghiosului de la Chişinău se adaugă uşurinţa cu care minte în văzul lumii: nu-l timorează nici obiectivul camerei de la Pro TV! Eugen Coşeriu, marele lingvist al secolului XX – afirmă Stati – nu s-a referit niciodată la vreo identitate între „moldovenească” şi română. Când tocmai Coşeriu a declarat, cât se poate de direct şi explicit, chiar la Chişinău (1997), că „A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic, este o absurditate şi o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid cultural.”

Eu unul, i-aş pune lui Stati o întrebare ceva mai delicată: a fost exclus din Uniunea Scriitorilor de la Chişinău fiindcă s-a dovedit că a plagiat, într-o carte a sa, câteva pagini dintr-un roman românesc apărut la Bucureşti. Cum se face că respectivele pagini scrise în română au rămas nemodificate în „opera” dumisale scrisă în limba... „moldovenească”? Aud? Şi tot despre minciună: Stati declară că n-are nici un amestec în redactarea manualelor şcolare antiromâneşti publicate inclusiv în Transnistria. Şi tot el informează, în altă parte, că este preşedintele Laboratorului ştiinţific de la Universitate care se ocupă de pregătirea manualelor pentru cursul integrat de „limbă moldovenească”...

L-am revăzut, zilele acestea, pe Stati la o televiziune moldovenească. Spun „revăzut” fiindcă l-am cunoscut în urmă cu vreo 30 de ani: a fost primul scriitor din Basarabia căruia i s-a permis să viziteze Iaşiul (invitaţia, fără o nominalizare expresă, era semnată de mine). Şi i s-a îngăduit fiind persoană de încredere: lucra, pe atunci, la CC al PCM (de unde avea să fie dat afară după scandalul cu plagiatul). Nu ştiam ce hram poartă – de altfel, n-a ieşit din muţenie toate cele trei zile petrecute la Iaşi. Părea a avea o înfăţişare cât decât onorabilă – probabil, i-o dădea şi tinereţea. Şi am văzut, pe ecran, că s-a preschimbat, după „anii de luptă”, într-un obez unsuros şi respingător, umil şi agresiv totodată, cu o biată vorbire îngălată, care nici „moldovenească” nu-i, darămite românească. Cum îi e „opera”, aşa îi e şi chipul! Cireaşa de pe tort: Stati şi-a făcut şi partid! Ce nu se poate, când totul se poate?