Mircea Radu IACOBAN

Când spui Harvard îţi vine, instinctiv, să-ţi strângi nodul la cravată şi să-ţi controlezi ţinuta. Nimeni n-ar crede că tocmai la Teatrul Sanders de la Universitatea Harvard se desfăşoară în fiecare an festivitatea de premiere a fericiţilor ce au obţinut distincţia Ig Nobel. Protocolul cere ca fiecare dintre cei 1.100 de spectatori să vină cât mai fistichiu îmbrăcat, inclusiv (dacă-i ţin puterile) în armuri medievale şi, pe timpul ceremoniei, să bombardeze scena cu avioane de hârtie. E-o parodiere cu schepsis a instituţiei Premiilor Nobel, pusă în scenă de cei mai serioşi oameni cu putinţă, câtă vreme din Comitetul de organizare fac parte laureaţi autentici ai Premiului Nobel, alături de personalităţi de marcă ale ştiinţei şi culturii, iar sponsorizarea o asigură Societatea de Fizică Harvard Redcliffe.

De altfel, cei care înmânează premiile iconoclaste sunt deţinători ai unui Nobel cât se poate de autentic, obţinut pentru cercetări chiar în domeniul „onorat” acum de şturlubaticul distins cu Ig Nobel. Premiile vor să încununeze ineditul, imaginaţia, umorul, dar, deşi nu s-ar zice, şi să impulsioneze interesul oamenilor de ştiinţă din domeniul medicinii şi tehnologiei, având materializări utile în viaţa de toate zilele. Exemplul ce se dă mereu: premiul Ig Nobel pentru biologie a încununat, în 2006, un studiu care demonstra că periculoşii ţânţari anofeli (Anopheles gambiae) sunt atraşi în egală măsură de mirosul brânzei Limburger şi al picioarelor nespălate. Sintetizată, respectiva duhoare este acum utilizată cu succes în capcanele pentru ţânţari amplasate în zone africane bântuite de febra galbenă!

Interesant este că, deşi avertizaţi din timp că-i paşte nominalizarea şi că pot refuza premiul, mai nici unul dintre laureaţi nu s-a dat în lături – ceea ce dovedeşte că, într-o societate lipsită de griji, umorul poate fi înţeles ca o importantă componentă a vieţii de zi cu zi, iar copilărirea maturilor e privită cu înţelegere şi simpatie, ca o necesară ieşire din plicticosul cotidian.

Primele premii Ig Nobel s-au acordat în 1998. Încă se mai bâjbâia ezitant printre programe şi regulamente, drept pentru care cercetările selectate n-au fost de tot surprinzătoare şi moţate. Astfel, J. Benveniste a fost laureat la capitolul Chimie pentru descoperirea că apa are memorie şi că-şi poate transmite informaţiile prin liniile telefonice şi prin internet. J. Barn, de la Spitalul Sinai din Toronto, este laureatul Premiului pentru statistică, el demonstrând relaţia strânsă dintre dimensiunea penisului şi lungimea picioarelor individului (lucrarea, de cert interes ştiinţific, avea să fie publicată în „Annals of Sex Research” 3/2003). Trecând anii, s-au diversificat şi contribuţiile ştiinţifice laureate, aşa că, în ansamblu, tabloul a căpătat o complexitate impresionantă. În ediţia următoare a fost încununat profesorul Van Broeck (Universitatea East Anglia) pentru studiul „Calcularea execuţiei unei găuri de scurgere într-un ceainic înfundat”, iar prof. Makino (Osaka) a propus atenţiei un spray ce poate detecta infidelitatea soţului/soţiei. S-au mai impus atenţiei juriului doi savanţi din Africa de Sud care au inventat o alarmă auto antiefracţie dotată cu aruncător de flăcări, precum şi cei doi americani care au descoperit naşterea centrifugă: gravida este aşezată pe un platou ce se roteşte cu mare viteză, fătul fiind astfel lesne ejectat.

Mai spicuim din palmaresul ultimilor ani, menţionând doar tema cercetării laureate: vacile cărora stăpânii le-au pus un nume dau mai mult lapte decât suratele lor anonime; e mai bine să ţi se spargă capul cu o sticlă de bere plină sau goală? (Premiul pentru Pace, 2008); felaţia la liliecii fructivori; sutienul care, în caz de urgenţă, poate fi preschimbat în două măşti antigaz (2014); înjurătura ameliorează durerea; microbii se agaţă cu precădere de oamenii de ştiinţă bărboşi... Premiul pentru contribuţii în matematică s-a acordat, în 2011, cercetătorilor care au prezis că lumea se va sfârşi în 1954 (D. Martin), 1982 (P. Robertson), 1999 (C. Mwerinde), 1994 (H. Camping). Alte descoperiri: cum să se evite exploziile la endoscopii, care-i concentraţia ideală de hrean pentru a trezi somnoroşii în caz de incendiu ori (2013) evaluarea efectului ascultării muzicii de operă la şoarecii cu transplant cardiac. Sunt acordate şi premii cu iz politic. Astfel, preşedintele Belarusului, Lukaşenko, a fost distins cu Ig Nobel pentru „arestarea unui bărbat cu un singur braţ care a aplaudat când nu trebuie”, iar prim-miniştrilor din Pakistan şi India li s-a decernat Premiul pentru Pace după „exploziile agresiv-paşnice ale bombelor atomice”.

Oameni care se joacă şi-atât? Poate, dar scopul declarat al Premiilor Ig Nobel este acela „de a face omenii să râdă şi, după aceea, să gândească”.

De râs, fără îndoială, se râde.