Mircea Radu IACOBAN

A fost tradus, la noi, un bestseller distins, în Franţa, cu „Marele Premiu al biografiei politice” – „Evadarea din lagărul 14”. Autorul, Blaine Harden, gazetar la „The Washington Post”, a mai semnat câteva cărţi de succes şi răsunet, consacrate mai ales realităţilor din Africa şi America Latină, primind şi prestigioase premii internaţionale pentru reportajele despre asediul oraşului Sarajevo. Considerată „carte fără termen de comparaţie”, „Evadarea din Lagărul 14” denudează realităţi înspăimântătoare şi primul impuls al cititorului este să pună la îndoială veridicitatea relatărilor lui Shin In Geun, singurul nord-coreean care a izbutit să evadeze vreodată dintr-un lagăr de muncă pentru deţinuţi politici. S-a născut în lagăr, a fost martor la spânzurarea mamei şi împuşcarea fratelui, a fost şcolit cinci ani în lagăr, învăţând doar citirea elementară, adunarea şi scăderea (nici acum nu ştie să înmulţească ori să împartă!), tot efortul instruirii fiind îndreptat către preamărirea şi slujirea castei conducătoare moştenitoare a „tronului” de la Phenian.

Visezi urât dacă citeşti o astfel de carte care demonstrează că Hitler şi Stalin la un loc n-au putut inventa şi gestiona enorma cantitate de teroare pusă malefic în operă de la Kim Ir Sen până la Kim Jong Il! La urma urmei, Auschwitz-ul a funcţionat doar trei ani, în vreme ce Lagărul 14 (şi alte câte or mai fi) dăinuieşte de 50 de ani - şi asta acum, într-o lume în care se vorbeşte obsesiv despre drepturile omului şi există (sau ar trebui să existe) pârghii şi mecanisme de stăvilire a abuzurilor indiferent unde s-ar semnala.

Cu o singură excepţie: Coreea de Nord. Care, devenind putere nucleară, îşi permite să sfideze fără s-o ameninţe contramăsuri de care să-i pese. Culmea: Phenianul ar sucomba fără enormul ajutor pe care-l oferă an de an (nu numai în alimente) SUA, Coreea de Sud, Japonia, China, până la un moment dat şi Rusia... Ca să ajungi în lagăr în Coreea de Nord nu-i necesară vreo hotărâre judecătorească, nici nu-ţi precizează nimeni durata detenţiei. La şcoală, deţinutul Shin a fost obligat să înveţe pe de rost cele zece reguli ale Lagărului 14: cu împuşcarea imediată se pedepseşte totul, de la tentativa de evadare la asocierea într-un grup mai mare de două persoane fără aprobarea gardianului, de la neîndeplinirea normei de muncă, la intrarea în contact cu deţinuţi de sex opus. Ultimul articol: „Deţinuţii trebuie să vadă în gardieni adevăraţi învăţători şi, respectând cele zece reguli, să se străduiască prin muncă grea şi disciplină să-şi spele greşelile trecutului”.

Născut în lagăr, Shin n-avea trecut „de spălat”, dar moştenea „păcatele părinţilor”. Foamea cumplită (când toată Coreea de Nord suferea şi suferă de inaniţie cronică, este de închipuit ce resurse erau alocate pentru hrana „duşmanilor politici”!), munca grea din zori până-n noapte, bătăile, torturile, erau încununate de spălarea creierului până într-un grad ce aduce fiinţa umană în pragul animalicului: „Libertatea, în mintea lui Shin, era doar alt cuvânt pentru friptură!” Evadarea nu a avut ca principal mobil dorinţa şi nevoia acută de libertate, cât imaginea obsesivă a unei mese copioase oferite indiferent unde şi de cine... De altfel, izbutita spălare a creierului a determinat şi denunţarea tentativei de evadare a mamei şi a fratelui: băiatul era convins că face exact ceea ce-i firesc să facă, fără să ştie că se înscrie în cea mai odioasă descendenţă a delaţiunii filiale, nemurită cândva în romanul „Tânăra Gardă”.

După nenumărate peripeţii şi întâmplări macabre (a izbutit să treacă de gardul electrificat datorită faptului că, murind electrocutat tovarăşul de evadare, a culcat sârma cu înaltă tensiune şi Shin s-a putut târî peste cadavrul fumegând!), fostul deţinut care visa să ajungă în China, dar habar n-avea unde-i China, spre nord sau spre sud, izbuteşte să treacă graniţa şi, după ani de peregrinări, de-a lungul cărora s-a întreţinut din furturi şi cerşetorie, are norocul să-i iasă în cale un gazetar ce-l duce la Consulatul Coreei de Sud. Începe o nouă viaţă, pentru care-i complet nepregătit şi care-l poartă din uimire în uimire, inclusiv în ceea ce priveşte comportamentul sexual ori relaţia cu o divinitate despre care, în lagăr, nici nu auzise. Ajunge, până la urmă, în America, scrie o carte care-l umple de bani, dar abia acum îl copleşeşte sentimentul cumplit al vinovăţiei de a-şi fi trimis mama la spânzurătoare: Shin se dezechilibrează psihic.

„Seattle Times” scrie astfel despre „Evadarea din Lagărul 14”: „O carte remarcabilă, ce ar trebui să facă parte obligatoriu din bibliografia oricărui program de liceu şi a orelor de educaţie civică din facultăţi”.