Mircea Radu IACOBAN

Urnele au decis, votul românilor trebuie respectat, dea Domnul s-avem parte, în sfârșit, de liniște în țară – dar mă tem că ne iluzionăm. Seismul electoral va fi urmat de replici și, nu-i exclus, de un tsunami politic răvășitor, alimentat de labilitatea românească și, poate ceva mai târziu, de eterna noastră deziluzie prezidențială: Iliescu n-a fost bun, Constantinescu n-a fost bun, Băsescu n-a fost bun; mare minune ar fi, către sfârșitul mandatului, să nu-l catalogăm și pe Iohannis la fel. În primul rând de el depinde. Nouă rămânându-ne speranța liniștirii apelor, dar câte energii s-or cheltui în van și de acum înainte în postata neproductivă a politicalelor!

Așa stând lucrurile, ținând seama de sastisirea nației, dar și de faptul că, azi, toată seminția gazetărească va cotcodăci pe tema votului de duminică, îmi iau îngăduința să încerc o evadare, propunând o temă nemeritat trecută, de vreo două-trei zile, în planul secund al interesului public: fotbalul. Avem locul I în grupă, avem antrenor nou-vechi-nou, ușor ridicol cu pupatul iconițelor, dar bine ocrotit de rezultatul cu Irlanda de Nord, care, consolidat cu o evoluție onorabilă în amicalul de diseară, ar putea să aducă barem aici ceva liniște și încredere în viitor. Până una-alta, habemus Papp, numai că, la noi, fiecare meci aduce un alt erou în prim-plan: când Stancu, când Maxim, când Tănase – nimeni nu izbutește să lege două performanțe la rând, cu excepția... excepționalului Sânmărtean. Care, în meciurile internaționale cu Ludogoreț, Ungaria, Finlanda, Irlanda de Nord, a fost constant notat cu fantasticul 9 (și nu ne-ar mira să obțină acuși-acuși, precum Nadia, și acel 10 niciodată acordat). Străinii își pun întrebarea „Unde a stat ascuns acest fotbalist până acum?” (Michael O`Neill, selecționerul Irlandei de Nord). N-a stat ascuns și-i de mirat… mirarea, fiindcă la Panathinaikos Sânmărtean a fost numit „micul magician”, iar cei de la Utrecht l-au declarat „mină de aur”. Nici în țară nu s-ar putea spune că a fost ignorat, câtă vreme LPF și FRF l-au desemnat „fotbalistul anului”. De mirare rămâne doar convocarea evident à contre-coeur la reprezentativa lui Pițurcă, fanii fiind nevoiți să semneze petiția „Sânmărtean la Națională” (fără efect, de altfel...). În mod cert, Pițurcă, refractar la finețuri și adept al fotbalului truditor-plăvan, nu l-a agreat, jucătorul „cu explozie întârziată” fiind ba neconvocat, ba scos nemeritat de pe teren. Ceea ce ne face să vorbim despre reala existență a unui „caz Sânmărtean”.

Fotbalistul nu-i deloc apariție nouă și surprinzătoare pe scena Ligii I, câtă vreme îl găsim aici încă de acum 15 ani (a debutat la Bistrița în 1999). A avut o carieră contradictorie, marcată de repetate accidentări și, mai ales, de certuri cu antrenorii, coechipierii, managerii cluburilor, așa că o asistență psihologică s-ar fi impus încă de la începuturile bistrițene. Dar n-a fost să fie și, după un conflict cu Halagian (2011), i s-a reziliat contractul și luase hotărârea s-o termine cu fotbalul. L-a recuperat Porumboiu, dar, repede, a avut serioase neînțelegeri și cu noul patron. (Să ne amintim că, la Panathinaikos, a stat doi ani pe tușă din pricina conflictului cu Alberto Malesani!) Să fie vorba despre un caracter foarte dificil, de un neadaptabil pus mereu pe scandal? Și dacă-i așa, și dacă nu-i, tot în sarcina psihologului s-ar afla recuperarea.

Lumea nu știe și, în consecință, n-are cum să țină seama de drama familială sub semnul căreia s-au aflat ultimii 5-6 ani ai carierei lui Sânmărtean: boala cumplită a soției. Fotbalistul este căsătorit cu Maria Rus, maestră emerită a sportului, atletă de performanță, componentă a loturilor olimpice. Operată de trei ori la genunchi, a trebuit să se retragă la 25 de ani, după care a urmat operația pentru un cancer mamar. Cu evoluție postoperatorie bună, dar, se pare, cu o recentă recidivă – motiv pentru care pot fi înțelese puseurile de insubordonare și reacțiile aleatorii ale soțului. Și ajungem iar la necesitatea asistenței psihologului, care, în alte țări și la alte echipe, se practică de când lumea și-i în firea lucrurilor. Niciodată nu-i prea târziu, cu atât mai mult cu cât este vorba despre un fotbalist excepțional, care, iată, în meciul cu Irlanda de Nord, a avut acțiuni reușite cât Torje, Chipciu și Tănase la un loc, a izbutit mai multe recuperări decât colegi cu sarcini defensive și driblinguri aproape cât toți echipierii din Națională împreună! Altceva, de altfel, în afara reușitelor lui Papp, nici n-am prea avut de remarcat la o echipă care, fie-ne iertat, a practicat un joc lent, bătrânicios, parcă filmat cu încetinitorul și axat pe soluția simplistă cea mai la îndemână: centrarea oarbă în careu. Alt fotbal se joacă acum în Europa și sper ca bunul Dumnezeu să-l avertizeze pe Iordănescu până nu-i prea târziu.