Mircea Radu IACOBAN

Hărmălaia alegerilor prezidențiale de la noi a făcut uitată iminența scrutinului parlamentar de peste Prut (30 noiembrie). Nu-i cazul să avem cine știe ce iluzii: sondajul IMAS (deci, institut românesc), în colaborare cu serviciul american Lake Research Partners și cu sprijinul NDI și USAID, aduce unioniștii și „europeniștii” cu picioarele pe pământ. 43% dintre cetățenii  Republicii Moldova și-ar dori aderarea la Uniunea Vamală patronată de Rusia și doar 38% aleg opțiunea europeană. Cât privește eventuala aderare la NATO, 37% dintre moldoveni sunt împotrivă, 25% pentru, iar  alți 25% rămân nedeciși. Pronosticurile pentru rezultatul alegerilor parlamentare: Partidul Comunist, 31% din voturi, urmat la distanță de Partidul Liberal Democrat (13%), Partidul Liberal (8,4%) și Partidul Democrat (7,6%). Distribuția celor 101 mandate în noul Parlament ar fi de-a dreptul tristă: 50 ar reveni Partidului Comunist, 27 PLDM, 13 PD și 11 PL. În cazul unei alianțe între ultimele trei formațiuni politice, comuniștii ar avea un mandat mai puțin – numai că alianțele, la Chișinău, se înfiripă greu și țin o săptămână... Votul moldovenilor pentru Ponta nu exprimă numaidecât dorința de apropiere de România, cât decizia alegerii între vorbă și faptă, iar Băsescu a gafat nu o dată exprimându-și deschis puseurile unioniste, ceea ce nu  știu dacă i-a adus un plus de simpatie în țară, dar, cu siguranță, a provocat reale daune mișcărilor pro-române de dincolo de Prut. Nici repetatele referiri la Pactul Ribbentrop-Molotov n-au fost mai productive, ba chiar au contribuit la incorecta minimalizare a altor responsabilități, poate chiar mai vinovate. Prea multe s-au pus în cârca unui catâr răposat încă din 1941! Fără a fi mai puțin odios și detestabil, respectivul document nu-i vinovat și de întâmplările de după încheierea războiului. Dacă diplomații noștri s-ar fi  aplecat cu mai multă atenție asupra subtilităților cu care-i garnisită toată tevatura, probabil că s-ar fi aruncat mai puțină muniție în vânt și energiile s-ar fi îndreptat într-o direcție mai profitabilă. La urma urmei, ce-i Pactul Ribbentrop-Molotov? O înțelegere de neagresiune intervenită între Germania și URSS – în sine, un act de necondamnat. De altfel, Pactul a decedat în clipa în care Hitler a atacat URSS. Condamnabil și reprobabil este Protocolul adițional secret prin care cele două puteri își împărțeau sferele de influență. Și care nu delimita frontiere! Ca anexă a Pactului, Protocolul și-a dat duhul odată cu documentul de bază, iar după ce armata română trece Prutul, devine și mai clar că Protocolul a răposat. Stabilirea granițelor României și răpirea teritoriilor din est nu s-a produs ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, ci ca o  consecință a victoriei aliaților și – aici e aici! – prin voința aliaților. La 10 februarie 1947, granița a fost stabilită pe Prut nu prin voința lui Hitler și Stalin, ci hotărârea au luat-o USA, Franța, Anglia și URSS. Ca să nu mai vorbim despre faptul că și alte teritorii europene au intrat în componența URSS sub oblăduirea puterilor aliate, iar Moscova însăși a condamnat Pactul. Care, la vremea lui, a fost un element favorizant al unei infracțiuni, ulterior validată oficial prin Tratatul de la Paris. Insistenta invocare a Pactului când s-a negociat Tratatul nostru cu Kievul nu rezolva nimic și, de altfel, s-a soldat cu o formulare care, recitită astăzi, sună bizar: „actele injuste ale regimurilor totalitare și de dictatură militară care au afectat în trecut relațiile dintre români și ucraineni”. Acte injuste au fost, slavă Domnului, destule, și n-au legătură numaidecât cu chestiunile teritoriale. Înțelege cineva din această formulare că se condamnă ocuparea unor pământuri românești? Să ne amintim cum s-au petrecut lucrurile în cazul celor două (foste) Germanii. În 1979, RFG a recunoscut fosta RDG și a încheiat cuvenitele acte în temeiul cărora a fost primită în ONU. Fapt care n-a împiedicat, mai târziu, dărâmarea zidului Berlinului și reunificarea. Adevărat, cu „undă verde” de la Moscova și Washington, dar și prin voința „ambelor” popoare (unul și același, de fapt). Modelul reunificării Germaniei ar putea fi, cel puțin teoretic, aplicabil cândva și-n cazul României și Republicii Moldova. Numai că, iată, evoluțiile de la Chișinău par a pronostica întoarceri la stări de lucruri ce le credeam de mult revolute. De regulă, sondajele se cam confirmă, dar cel de față fiind destul de vechi, s-ar putea miza pe nebănuite evoluții de ultimă oră, determinate și de rezultatul prezidențialelor de la noi. Mai știi?