Mircea Radu IACOBAN

De ziua armatei sunt evocate, firește, faptele de glorie și slavă; nimic despre trădare și trădători. Flori și flamuri la Carei, fluierături și huiduieli în „spatele frontului”. Mai marii țării vorbesc despre unire-n cuget și-n simțiri, dar nu-și dau mâna și se porcăiesc care și unde apucă. Spectacolul regretabil pe care îl oferă războiul dintre palate nu-i nici determinat, nici justificat doar de campania electorală și ar putea aduce în actualitate o prevedere din vechea legislaţie a oştirii române: când conducerea o ia razna, comanda va fi preluată de cel sau cei rămaşi cu mintea limpede. Dar putem spera în apariţia salvatorului naţiei călărind un cal alb şi vestind restaurarea domniei raţiunii, democraţiei reale şi bunului-simţ dacă, uitându-ne în dreapta, uitându-ne în stânga, vedem că aproape toți sunt o apă şi-un pământ?

Istoria României are înscrise în file (prea puţin cercetate) destule spectaculoase, disperate, discutabile şi uitate tentative de „salvare naţională”, care şi-au avut eroii lor. Cu toţii sfârşind tragic: de la Horea la Vladimirescu, de la Zelea Codreanu la Ion Antonescu. În urmă cu aproape un secol, un astfel de episod a avut parte de crunt final. Și fiindcă partidele tot fac reverențe la ceea ce consideră a fi istoria lor stimabilă, poate că nu-i lipsit de interes să amintim și episoade deloc stimabile – ale trădării naționale – parte din istoria acelorași partide. 

În urmă cu aproape un secol, în marginea satului cu nume predestinat – Gropile – avea loc execuţia colonelului Crăinicianu, după un ritual de-a dreptul barbar: în timp ce condamnatul era degradat şi legat la stâlp în prezenţa regimentului pe care-l comandase, fanfara militară intona un imn funebru. După ce gloanţele i-au sfărâmat colonelului ţeasta, muzica a-ntors-o pe sârbe. Au urmat marşuri, oştenii defilând în pas de front pe lângă cadavrul fostului lor comandant. Era ultimul act al unei mari trădări – spun documentele vremii. Istoricii de azi ar putea avea și ceva îndoieli, fiindcă depinde cum sunt privite lucrurile. În fapt: doi colonei ai armatei române au trecut la inamicul austro-ungar în toiul Primului Război Mondial, intenţionând să tragă şi trupa după ei.

Nu erau fitecine: Al. Sturdza provenea dintr-o familie care a dat doi domni ai Ţării Moldovei şi era fiul liderului Partidului Naţional Liberal D.A. Sturdza, prim-ministru şi preşedinte al Academiei. Colonelul era căsătorit cu fiica lui P.P. Carp, preşedintele conservatorilor. Celălalt personaj, Crăinicianu, şi el colonel, era fiul unui general academician căsătorit cu fiica mareşalului Prezan. Lume bună! Amândoi erau filogermani şi, logic, antiruşi. Ambii credeau că angajarea României împotriva Puterilor Centrale e-o tragedie naţională şi s-au erijat în salvatorii patriei. Dacă opinia lor privind reîntregirea ţării este mai mult decât amendabilă (cedăm Ardealul, fiindcă românii de acolo au rezistat 1.000 de ani şi-or să mai reziste, dar recucerim Basarabia, aflată în curs de totală rusificare), situaţia socio-politică a României o descriau în fraze ce par scrise azi: „Naţiunea română nu simte într-un suflet şi nu gândeşte într-un gând. Între diversele clase ale românilor este o adâncă prăpastie. De-o parte şi de alta a ei nu ne înţelegem, nu ne iubim, nu lucrăm (...), fiecare, mic şi mare, se interesează doar de sine însuşi. Cine va voi să schimbe această stare de lucruri, numai acela poate fi numit patriot şi poate avea drept la recunoştinţă publică” – spunea Crăinicianu.

Recunoştinţa naţiei i-a prezentat-o solemn plutonul de execuţie. Sturdza, şi el condamnat la moarte, şi-a salvat viaţa refugiindu-se în Germania. Sigur că actul lor, la vreme de război, oricât i s-ar încerca justificarea prin considerente de ordin social ori legate de restabilirea unităţii naţiei, nu poate fi calificat altfel decât înaltă şi reprobabilă trădare. Dar – totdeauna există un dar! – să ne gândim cum ar fi fost priviţi cei doi dacă învingeau nemţii. Şi Sturdza, şi Crăinicianu ar fi fost consideraţi eroi – vezi cazul aproape similar De Gaulle.

Istoria o scriu învingătorii.