Mircea Radu IACOBAN

De-o vreme, m-am deprins să încep ziua ascultând știrile despre arestările și perchezițiile puse la cale de DNA. În fiece dimineață, televiziunea și radioul împrospătează lista: iată că l-au umflat și pe cutare, unde că l-au dibuit și pe inocentul X, a venit și rândul filantropului Z: nu-i prea departe clipa când floarea clasei noastre politice, prinsă cu mâinile până la cot băgate în vistieria țării, se va afla după gratii. Vorba lui Rebengiuc: călătoria continuă. (Apropo: copilărești și de-a dreptul jenante clipurile primitiv-publicitare în care prețuitul și pițigăiatul nostru actor călătorește pe drumurile patriei străduindu-se să ne convingă că toate-s faine în România!)

Că oricând și pretutindeni s-a furat și se mai fură, nu-i mare noutate, dar ceea ce s-a petrecut în binecuvântatul spațiu mioritic întrece orice închipuire. Și nu s-a ciordit discret, acoperit (termen la modă), cu lingurița ori cel mult cu lingura, ci s-a furat cu ditamai polonicul, cifrele înfățișate de procurori pur și simplu îngrozind: care și cum a prins o funcție politică, indiferent de partid, s-a și considerat îndreptățit să palmeze milionul de euro, halca de pădure, case cu stradă cu tot. În piață, băbătia de la care cumpăr gogoșari și leuștean asculta pomelnicul hoțiilor la un radio pitit printre morcovi și mi-a dat restul la 5 lei dimpreună cu concluzia apăsată „Asta e, românii e hoți. Cât am fost la WC, mi-au șterpelit patru țeline”...

Adevărat, cam așa ne-a perceput Europa, și fiind vorba de mărunte găinării și subtilizări de portofele în metroul parizian, ne-a pus eticheta cu disprețul superior pentru mizilicul descalificant. Acum, hoții noștri autohtoni au șansa să fie respectați: cum să-l tratezi de sus pe românul ce-și „apropriază” ilicit zeci de mii de hectare de pădure, asta nu mai e simplă hoție, ci lovitură de maestru, inginerie financiară! Nu de ieri, de azi, teza „românii e hoți” e-n circulație curentă. Au apărut și lucrări care vor să demonstreze că nația noastră e cea mai hoață de pe mapamond. Cartea „Hoţia la români”, de Marius Ghilezan, începe abrupt: „se spune că nu există popor în lume care să aprecieze hoţia mai mult ca românii”. În numele acestui impersonal „se spune” poţi decreta orice, nu mai contează cine spune că… „se spune”. Este interesant de urmărit, citind această cărţulie cu coperţi îndoliate, ornate, desigur, cu tricolorul găurit, cum trecerea de la particular la generalizări prăpăstioase mistifică adevărul de dragul unei demonstraţii întemeiate şi pe realităţi incontestabile, dar şi, forţându-se evident nota, pe fleacuri de tipul… furtului miresei în ceremonialul nunţii, pe versurile „căţeluş cu părul creţ / fură raţa din coteţ” ori pe observaţia (falsă) că toţi românii îşi etalează pe pereţi carpete cu „Răpirea din Serai”.

Neîndoielnic, premisele sunt reale şi dureroase: în ţara noastră s-a furat şi se fură în mare veselie, datorită mai ales faptului că hoţii au fost patronaţi de hoţi. Marile averi agonisite de îmbogăţiţii de război (războiul românilor cu sărăcia) nu-s numai suspecte, ci întru totul condamnabile penal, dar e-o infamie să decretezi că „românii e hoţi”, după cum absurd ar fi să afirmi că „românii e cinstiţi”. Că, în ultimele două decenii, pădurea a fost năpădită de uscături nu-i nicidecum temei pentru autoblamări masochiste acum, la modă. Cât despre argumente… Eroii baladelor n-ar fi altceva decât nişte hoţomani ordinari, fiindcă, nu-i aşa, haiducii furau – omiţându-se finalitatea raptului: luau de la bogaţi pentru a da la sărmani. Esenţa cinstei ar tezauriza-o regalitatea – sărindu-se cu vinovată miopie peste episodul Carol al II-lea, de departe cel mai corupt monarh din Balcani. Teza „poporul român este unul din puţinele care apreciază hoţia, chiar o ridică pe soclu” este argumentată cu… „Mioriţa”! Şi din lexic sunt adunate „probe”, autorul înşirând cuvinte incriminate, care, de fapt... nu-s româneşti: a paşli, a sfeterisi, a şucări, a mangli, a ciuşdi. Prostioare!

Iar Mircea Mihăieş afirmă, în „România literară”, că „o carte despre onoarea românilor n-ar depăşi câteva paragrafe”. Altă blasfemie! Nu se răsucesc Brâncovenii în mormânt?

PS

Nu observă nimeni din conducerea Radiodifuziunii că majoritatea așa-ziselor sinonime înșiruite zilnic de Orodel Olaru nu-s deloc... sinonime?