Mircea Radu IACOBAN

Pline televiziunile de talk-show-uri, care de care mai acroșante și mai contondente. Săptămâna și bomba: la ordinea zilei, acum, tema acoperit/descoperit – de fapt, un fâs de zile mari, fără vreo finalitate, oricum ai lua-o și din orice unghi l-ai examina. Și cu cât se apropie data alegerilor, cu atât iese mai limpede la lumină filiația directă din lumea lui Caragiale a întregii noastre vieți politice. Nu de ieri, de azi. Trăind o viaţă în preajma scenei, m-am pricopsit cu o deformaţiune: am mereu senzaţia că, vorba Chiriţei, „Aşa e lumea, o comedie”. Şi că – grav de-a binelea! – istoria românilor, mai mult ori mai puţin recentă, practică obligatorii întoarceri ciclice la Caragiale.

Vi-l amintiți pe Văcăroiu, în pitoreasca şedinţă a Parlamentului, când a folosit de mai multe ori la rând adresarea „Aveţi puţină răbdare!”? Descindere directă din Trahanache – „Aveţi puţintică răbdare!” Şi mai departe, tot din carte: „Rog nu întrerupeţi pe orator, stimabile!” Caţavencu: „Nu mă tem de întreruperi!” Apoi, tot el: „Domnule preşedinte, rog să nu fiu întrerupt!” Trahanache: „Stimabililor, onorabililor, rog nu întrerupeţi pe orator!” (apropo de eterna lamentație a celor din platou că-s „tăiați” de moderator și că vorbesc unul peste celălalt). Cât de actuală este peroraţia lui Farfuridi, care vede Europa „cu ochii aţintiţi asupra noastră”, Europa „de la care putem zice că depandă...”

Marea obsesie a combatanților din talk-show-urile televiziunilor: nu-i vorbire în care să nu se pomenească duios de maica Europa, de hachițele căreia, vrând-nevrând, „depandăm”. Din loja elitei („grupul tânăr, inteligent şi independent”, ultra-progresist şi liber-schimbist), strigăte alarmate şi acuze vehemente: ”Bandiţi regimului acest secol lumină, bagiucurind constituţiunea..” (cum se vede, delictul de les-Constituție e mult mai vechi decât credeam și nu l-a patentat Băsescu). La tribună, continuă citirea apăsată a mesajului incriminator: „Ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristare, azi veselie!” După care, peroraţia lui Nae (din „Situaţiunea”) vine mănuşă: „Toate gazetele urlă în fiecare zi despre criza ministerială, pentru că nu se-mpacă şi numai intrigi şi la conservatori şi la liberali: în loc să facă un guvern de coaliţie (...) fiindcă aşa nu mai poate pentru ca să meargă, că dumneata să tragi încolo şi dumnealui, încoace...”

Iar dacă mai cutezi şi o repede ochire prin sala onorată de aleşii naţiei, ce vezi? Politicianul român (Caragiale îi zice altfel...), chiar că are vocație de „ultraschimbist”: „Din clasele primare, până la bacalaureat – anarhist. De la bacalaureat până la primul examen de universitate – socialist. De la primul examen până la licenţă – progresist. De la licenţă până la slujbă – liberal. De la slujbă până la pensie – conservator. De la pensie încolo, împărtăşeşte ideile tinerimii universitare.” Periscopul cu care Conu’ Iancu a investigat şi prezentul, şi „viitorele” descoperă, protocronic, până şi rolul licuriciului în spațiul mioritic (că tot au început lucrările la Deveselu): „Este absolut indispensabil să întemeim un institut pentru domesticirea, prăsirea şi educaţia licuricilor – lampyrus resplendens.” De ce nu? Pe lângă atâtea institute (prezente şi viitoare) ce se hrănesc din cadavrul ceauşismului, pe lângă puzderia de agenții costisitoare și inutile ce dublează ministerele, ce mai contează unul în plus – mai ales că Marele Licurici ar putea fi plăcut gâdilat? Şi nu se poate încheia decât citând tot din Caţavencu: „Iată binefacerile unui sistem constituţional!”

Curat constituţional!

Mare ești, Coane Iancule!