Mircea Radu IACOBAN

„Încă ne aflăm sub puternica impresie a magistralei expuneri a tovarășului...” – cam așa își începeau cuvintele vorbitorii la congresele partidului. Ei bine, reiau formula îngropată în paginile „Scânteii”, ca fiind cea mai potrivită să exprime un maxim de admirație altfel greu de cuprins în cuvinte: încă mă aflu sub puternica impresie a magistralei evoluții oferite de magicianul Sânmărtean!! Și nu prea cred c-a fost schimbat din motive (cum spun comentatorii tv) „medicale”, ci pentru că doar atâta înțelege și prețuiește Pițurcă din subtilitățile fotbalului-artă. Iar jucătorul îi ține isonul cu „accidentarea” ca să-și protejeze antrenorul (vă dați seama ce ar ieși dacă s-ar afla că Sânmărtean a fost scos fără motiv real din joc !); fotbalistul știe că selecționerul nu-l agreează și n-a mai vrut să toarne gaz pe foc – și așa Pițurcă îl ține la Națională à contre-coeur.

Cert este că, după ieșirea lui Sânmărtean, jocul Naționalei „s-a tăiat” de tot. Și nu numaidecât driblingurile-spectacol au lipsit echipei, ci pasele acelea luminoase, singurele episoade în care arătam că avem atac și putem ajunge cu șanse la poarta adversă. Altfel, s-a văzut: toamnă și fum. Toată lumea se întreabă, pe bună dreptate, cum de n-a fost remarcat Sânmărtean până acum, cum este posibil ca produsul cel mai bun al fotbalului românesc, șlefuit în străinătate și cu evoluție de-a dreptul explozivă la întoarcere, să fie ținut rezervă și utilizat mai mult de ochii și gura lumii. Și se mai întreabă poporănii acuș-acuș chemați la vot, ce minune s-a putut întâmpla în repriza a doua, de am ajuns să ne temem și de umbra noastră, practicând, după o primă parte onorabilă, cel mai jenant și mai nenorocit fotbal cu putință? Cifrele spun totul: în prima repriză am avut 229 de pase complete (adică până la capăt reușite), iar maghiarii, doar 54. În repriza a doua, invers: ne-au depășit ungurii (noi am izbutit doar 99 de pase, adică mai puțin din jumătatea celor numărate în primele 45 de minute!). Și nici un singur șut la poartă! Ca de la cer la pământ diferența între o repriză și cealaltă! Ieșirea lui Sânmărtean poate constitui o explicație; nici într-un caz nu-i singura. Antrenorul ungurilor, Pal Dardai, este convins că „românii au terminat benzina”. Mai degrabă aș crede că li s-a întunecat mintea!

Dacă s-ar fi putut petrece o astfel de cădere fizică sâmbătă, ce se va întâmpla azi, în al doilea joc extrem de important după doar două zile de odihnă... în avion? Ca să nu mai vorbim despre tradiția nefastă a meciului al doilea, de regulă mai prost (dacă-i cu putință) decât precedentul... Mai grav decât toate mi se pare ceea ce se petrece în mentalul jucătorilor români. Chintesența o dezvăluie declarația primejdios de sinceră a lui Chipciu: „atâta putem momentan”. Apoi, dacă doar atâta puteți, oare nu s-ar cuveni, echipă + antrenor, să vă redimensionați drastic pretențiile financiare, întrucât și românii pot spune „atâta putem să vă dăm” la fotbalul cu care ne (dez)onorați? De ce să curgă la nesfârșit sutele de mii de euro în teșchereaua lui Pițurcă, câtă vreme n-a izbutit niciodată să salte Naționala dincolo de mediocritate?

Am convingerea că, până nu se va despărți de Pițurcă, fotbalul românesc nu va performa dincolo de nivelul genunchiului broaștei. Numai că Pițurcă s-a lipit de Federație ca marca de scrisoare: cică, din pricina unei greșeli de dactilografiere (!), contractul i se prelungește cu încă un an! Alte sute și sute de mii de euro și alt șir de rezultate submediocre, presărate, din an în Paște, cu câte un succes la limită în dauna vreunei echipe în degringoladă, cum a fost cea a Greciei. Degringoladă era și-n ograda ungurilor, cu antrenor ce preluase echipa de numai patru zile, doar că, spre deosebire de blazații greci, maghiarii au avut parte și de dopajul unui mobil, să-i spunem astfel, politic: putem fi siguri că, neoficial și sentimental, golul lui Dzdudzac va fi îndosariat ca argument unguresc în așa-zisa chestiune a Transilvaniei! Diseară, în Finlanda, avem de a face cu un adversar modest; dacă izbutim un egal, ca să nu mai vorbesc de victorie, Pițurcă iar e pe cai mari. Mestecând gumă (atâta a învățat de la Fergusson) și privindu-ne din spatele unor ochelari de intelectual rasat, ne va spune că rezultatul, oricare ar fi, „e bun și așa” – justificare desprinsă din păguboasa filosofie românească a lui „merge și așa”.

Deocamdată, bine îi merge doar lui Pițurcă.