Mircea Radu IACOBAN

Să fie un capăt de lume că accentuăm numele proprii… după cum bate vântul? Limba română nu are accentul fix, precum maghiara de pildă, așa că hotărâtoare rămân originea respectivului substantiv propriu, dimpreună cu necesara păstrare a tradiției validate prin uzul veacurilor.

Am auzit spunându-se și Lènin și Lenìn, și Napòleon și Napolèon – ce așa mare lucru apăsarea pe o silabă sau alta? Poate-i deformare profesională – la urma urmei, sunt dascăl de română – dar continui să cred că orice atribut al corectitudinii înnobilează limba ce-o vorbim și că așa numitele „chestiuni mărunte”, tratate ca bagatele lipsite de semnificație, tulbură apele și degradează comunicarea.

N-am avut ani în șir fotbal intern pe programele oferite de UPC, acum am din belșug… și-s oripilat ce demonstrație de incultură combinată cu absența instinctului limbii demonstrează prestația comentatorilor noștri sportivi! Când făceam aceeași meserie, în urmă cu jumătate de veac, consideram obligatoriu să mă informez despre pronunție întrebându-i pe colegii străini, să consult dicționarele, să ascult transmisii ale posturilor de radio din alte țări. Acum, nici nu-i mai iau în seamă pe cei care pronunță, ca badea Gheorghe din Grozești, „Tibilisi” în loc de Tbilisi, ori Harkòv în loc de Hàrkov, nici jenanta sărăcie de vocabular a răcnitorului Ilie Dobre, nici găselnițele ce-s, de fapt, penibile hiperurbanisme  de genul „mingea este șutată de către Vasile” în loc „de Vasile”: când vâjâie vântul, te adăpostești – îmi protejez și eu urechile cât pot, dând sonorul la minim. Și ce jale este în postata antroponimiei! Iată, fotbalistul Vivèiros a devenit Viveìros, căpătând ilicit o silabă în plus (de la Vi-vei-ros, s-a ajuns la Vi-ve-i-ros, în conformitate cu mecanismul idiot ce-l face pe Grădináriu să-și renege tatăl, câtă vreme îi pocește numele adevărat în Gră-di-na-rì-u. (Ca să nu mai vorbim despre faptul că fotbalistului i se aiurește și prenumele: de fapt, îl cheamă Nuño, cu n muiat, și nu Nuno.) Și Madeira a primit cu de la noi putere o slabă în  plus, devenind Ma-de-ì-ra. O asemenea deplasare a accentului, pe o silabă de inculți inventată complet în afara spiritului limbii respective, se crede c-ar constitui o probă de vorbire mai îngrijită; de fapt, rezultatul e pe dos, revelând precaritatea instrucției într-ale gramaticii și ortoepiei. Tot așa a pățit și bietul Chipciu, dar nici nu s-a ostenit să protesteze. În fotbalul nostru există doi fotbaliști cu nume construite asemănător și provenind din porecle: Chìrciu în Liga II-a (pe la Turda, Argeș, Mioveni) și Chipcìu, în prima Ligă. Chipciu a căpătat o silabă în plus și i s-a mutat accentul, în vreme ce Chirciu, încă neluat în seamă de stricătorii de limbă, a rămas, deocamdată, cum îl chema din moși-strămoși. Va deveni Chircìu, fără îndoială, de va ajunge să joace în prima Ligă, unde numele îi va suna „mai elevat” și mai puțin plebeu. Keșerü se numește, în maghiară, o ciupercă amăruie bună la zacuscă. Îi scrie și mare, pe tricou, numele Keșerü, cu un ü pe care nu se ostenește să-l pronunțe nimeni! De ce? Nu știu. În presă, ortografiem numele proprii de parcă gazetele ar apărea în Anglia. Pe Rybarikova (de la „râba”, pește) o cheamă, de fapt, Râbarikova, pe Mashkina (de la „mâș”, șoarece), o cheamă Mâșkina. Jimenèz este Jimènez, Minèv, Mìnev, Andelkòvici, Andèlkovici, Nikolòv, Nìkolov.

Lista este prea lungă ca s-o continui. Nu trebuie să fii doctor în fonetică pentru a izbuti pronunții corecte, dar trebuie să ai barem șapte clase pentru a nu-ți scrânti limba (cum am auzit-o pe o fătucă de la Radio) pronunțând „Căpriorìu” în loc de Căprioriu, cum i-a chemat, înainte de „modernizare”, pe toți tații, bunicii și străbunicii din familie. Văd, pe internet, că a apărut o carte intitulată „Tradiție și modernitate în antroponimie”. Musai o s-o caut, pentru că nu pricep cu nici un chip despre ce modernitate și modernizare poate fi vorba în cazul numelor de familie ale românilor. Cărora le spunem „nume proprii”, dar nu-s ale noastre, le utilizăm în „leasing” și n-avem nici un drept să le schimonosim după bunul plac. Dac-așa s-o moderniza și România.