Mircea Radu IACOBAN

Au fost doi ani (2013, 2014) formidabili pentru ciupercărit: Dumnezeu a dat ploaie și pădurea atâta aștepta. Luna trecută am găsit hribi în zona Suha, pe pârâul... (na, că era să dezvălui coordonate musai de ținut secret, cine știe, poate și la anul..), chiar în locuri unde n-au fost văzuți niciodată și pădurarii mă asigurau că geaba bat cărările codrului: „pe la noi, nu-s!” Iaca, au fost.

Plină piața la Piatra Neamț, numai că, acolo, patru hribi din cinci sunt viermănoși; mai sus, spre Leghin, se vând cu căldărușa; tot cu căldărușa sunt oferiți, pe marginea drumului, și la Vama, și la intrarea în Gura Humorului, numai că prețu-i dublu. Oricum și-n vecii vecilor, farmec, ba chiar și gust, n-are decât ciuperca culeasă de tine!

În anii trecuți, găseam hribi și la marile magazine. Pungile de 1 kg, ambalate ochios, costau „numai” 40 de lei și erau importate din Italia. O inscripționare măruntă, abia vizibilă, informa că-s ciuperci „ecologice”, culese din pădurile... României. Deci: italienii achiziționau hribii de pe la Cârlibaba și cine mai știe unde, îi trimiteau cu mașini frigorifice în Italia, de unde se întorceau ambalați în țiplă, spre a fi oferiți românașilor. În ipoteza că se vindeau, profitul firmei importator-exportatoare trecea de 700%. Babană afacere! Prin pădurile Italiei, majoritatea particulare, n-ai voie să umbli hai-hui și să culegi barem o ciupercuță (dac-or fi).  Mai simplu este să le „extragi” din codrii României și să le retrimiți în pungă vidată. Ce soi de afaceri or fi astea? Ce ne lipsește? Ideile? Capacitatea de a oferi produsul finit la standarde acceptabile? În cazul hribilor, mă tem că punga imprimată și vidată n-ar depăși cu nici un chip înzestrarea tehnologică a întreprinzătorului din Carpați. Și atunci, de ce acest statut de colonie amărâtă, obligată să-și cumpere, la prețuri exorbitante, propriile produse? În ultima vreme, n-am mai zărit pe rafturile magazinelor hribi „italieni”. Mă-ntreb de ce. Poate și ca rezultat al faptului că românii sunt pur și simplu înspăimântați în urma campaniei istețe de promovare a „mutațiilor genetice”.

Otravă-n România, bureții sunt aur la export. Tot românul a ajuns la un prag al fricii de ne-depășit: ciupercile s-au „corcit”, cele comestibile au devenit nocive (invers, niciodată!), păziți-vă, oameni buni! Nici un laborator n-a atestat până acum „corcirea”, nici un specialist autentic în domeniu n-a detectat „mutațiile”, dar spaimele s-au încuibat și pace! Puteți consuma doar hribi aduși din import, care, dacă au ajuns pe raft, înseamnă că-s europenește verificați, „aprobați”, legitimați Schengen și, nu-i așa, recomandați! De la Bogdan Vodă încoace, românii au tot cules ciuperci și le-au rumenit în ceaun. Iată că, subit, natura s-a zborșit, a încurcat ițele, otrava s-a strecurat în pălăria gălbiorului și opinticului străbun, moartea ne pândește din frunzare, păziți-vă, oameni buni! Culegătorii de ciuperci sunt izgoniți din piețe (la Iași, s-au aciuat undeva, sub un pod), deși mult mai logic și profitabil ar fi controlul autorizat al specialistului.  Din copilărie, autorul acestor rânduri a cules și culege ciuperci, spre a le găti în fel și chip; după cum puteți constata, de murit, n-am murit, iar firul de otravă ce mi s-a insinuat în pix se datorează mai degrabă umorilor personale decât năstrușnicelor „mutații genetice”. Cât despre numeroasele cazuri de intoxicare, unele fatale chiar, le-aș trece mai degrabă în contul ignoranței și neatenției culegătorului, care așază inocent în sacoșă câte-un burete dintr-o specie  cu adevărat necomestibilă, sau, din lăcomie, ia bureți prea mici, abia ieșiți și fără caracteristicile speciei bine conturate – de unde, posibile confuzii. Ca să nu mai vorbim despre faptul că mâncărurile din ciuperci sunt „grele” și lăcomia se poate lăsa cu niscaiva crampe și prea dese vizite la budă. De aici și până la a decreta „corciri” ucigașe, cale lungă!  Rezonabilă ar fi nu înspăimântarea nației, ci inițierea necesarelor acțiuni educative, publicarea și afișarea de planșe, informarea prin presa scrisă și TV – altfel, drobul de sare rămâne să se clatine pe horn și hribii (anul ăsta a plouat din belșug și pădurile au fost pline) or putrezi în așteptarea... italienilor.

Urmând să așezăm pe masă doar tocana iritantă a mâncătorilor de ciuperci... electorale.