Mircea Radu IACOBAN

În ultimul număr al  revistei „Expres magazin” ce apare la Haifa, în Israel, (o publicație de ținută, scrisă într-o fluentă și corectă limbă română) dr. Ervin Elias comentează câteva „Perle de la bacalaureatul românesc 2014”. Nu știu care-i  proveniența informațiilor și n-aș zice că nu-s spectaculoase în idioțenia lor, dar mă tem că tabloul adevărat al inculturii unei bune părți din generația tânără este și mai trist. Autorul israelian vine cu exemple de tipul „Eminescu e cel mai mare romancier din literatura română, având poezii precum Luceafărul” ori „trăind în cercul vostru strâmb”, „Cătălin a luat-o în luntre pe Cătălina și s-au iubit în mijlocul lacului sub privirile Luceafărului care era gelos”... ș.m.a. Din păcate, astea-s doar prostioare (relevante, desigur, pentru un anume standard cultural), simple glumițe, prin comparație cu enormitățile așternute pe hârtie în alte teze, de care dr. Elias încă n-are știință.

Precizez de la bun început: nu lipsa de elementară informație culturală șochează, nu numaidecât confuziile de nume și erorile de datare, nu aproximațiile în citarea unor titluri de referință pentru literatura română, ci hăul intelectual, precaritatea exprimării, gândirea poticnită și, chiar, agresivitatea suburbană a limbajului. Afirm fără ezitare că nici unul dintre absolvenții Liceului „Ștefan cel Mare” din Suceava (deloc străluciți cu toții) n-ar fi fost capabil, în urmă cu aproape 60 de ani, să rotunjească astfel de tâmpenii cu moț. S-a petrecut ceva nefast în școala românească, ceva extrem de grav, fiindcă absolvenți de nota 10 au existat din totdeauna, după cum existau și „proști ai clasei”, dar niciodată n-am fost flancați de colegi atât de ignoranți și de nevolnici, incapabili să gândească logic și să construiască o frază pasabilă, cu cap și coadă. Cum să crezi că vreunul dintre absolvenții de azi ai liceului ieșean de vizavi, care-și parchează limuzinele în fața porții mele (noi nici nu ne-am putut atinge visul de a avea o bicicletă...) ar fi capabil să scrie „O știu pe Nichita, nu știam că o cheamă Stănescu. Probabil, între două cafteli, mai scrie și poezii”? Ori: „Eminescu a fost poet doar cât a trăit. În rest nu știu ce meserie avea”. Sau: „Ștefan Augustin Doi Nași a scris Mistrețul cu dinți de argint, în care la sfârșit el moare, dar porcul scapă”. Dar și: „Baltagul e un fel de topor cu care babele își căutau soții”, „Tudor Arghezi și-a luat numele de la râul Argeș, deci este un poet acvatic. În schimb, Ion Dunăreanu este poet fluvial”, „După titlu, Zdreanță pare să fie despre o curvă, dar este despre un câine care pune botul la ouă”, „În Luceafărul, poetul arată cât de proastă e femeia care refuză un supergagiu nemuritor și rece, pentru un ospătar muritor și cald”...

Astfel de enormități care-ți ridică părul măciucă atestă totala neaderență a multor dintre junii noștri inculți la fenomenul literaturii, la cel artistic în general, tele-cultura manelizată („Poezia patriotică este cea în care ne arătăm dragostea de țară și ura față de dușmani, de aceea maneaua este poezie patriotică”), dar și nivelul limbajului lor colocvial, transpus ca atare în nefericitele și revelatoarele teze.

Drept pentru care nu putem decât să subscriem la îngrijorarea unui autor de departe, rămas legat afectiv de realități românești: „Întrebarea care firesc se pune este cui va rămâne România anilor ce vin, pe ce mâini?” Cu adânc regret, trebuie să-i dăm dreptate.

P.S.

Culmea echității românești: cei care au mai multe case vor plăti mai puțin, cei care au doar una, mai mult!!