Mircea Radu IACOBAN

Cine-i Evghenii Doagă? Dar Eugen Doga? Să recunoaștem (cu mâhnire) că prea puțini români au auzit de compozitorul moldovean născut în sătucul Mocra din Transnistria, autor al unor sute de lucrări de balet, muzică de teatru și film, melodii lirice, cvartete ș.a.m.d. Iar Doga este recunoscut drept cel mai mare compozitor român în viață! Dar nu de către noi, că nu prea ne stă în fire, ci în mediile culturale internaționale.

Printr-o Decizie UNESCO, una dintre piesele compuse de Doga a fost declarată „a patra capodoperă a secolului XX”. Aceeași compoziție este considerată de Ronald Reagan „cel mai bun vals al secolului trecut”. Numele lui Doga figurează în lista primelor 200 personalități ale lumii de azi! A compus muzica filmului „Șatra”, iar piesele lui simfonice sunt incluse de prestigiosul site History Rundown între „cele mai valoroase 200 de opere muzicale din toate timpurile”.

Cum se face că-i atât de puțin cunoscut în România, câtă vreme în 1982 realiza muzica filmului turnat la Buftea „Maria Mirabela” (versurile: Grigore Vieru), iar filmul-balet „Luceafărul”, pe libretul lui Loteanu și muzica lui Doga, a fost inclus în repetate rânduri în programele TVR? Simplu: nimeni nu-i profet în țara lui – iar țara lui, Doga și-o consideră România reîntregită.

L-am întâlnit prima dată prin 1981-1982: era un participant activ la mai toate manifestările unioniste ce aveau loc la Chișinău. Încă nu vorbea impecabil româna, din pricina accentului „șantist” (transnistrean). Colaborarea strânsă și prietenia cu Vieru l-au făcut ca, în foarte scurt timp, să-și însușească un vocabular și o pronunție românească pe care le-ar putea invidia mulți dintre vorbitorii noștri autohtoni.

Un episod mai puțin cunoscut: președintele de tristă amintire Voronin i-a convocat pe Grigore Vieru și pe Eugen Doga, propunându-le onoranta și bine remunerata însărcinare a realiza un nou imn al Republicii Moldova – probabil, fiindcă versurile lui Mateevici („Limba noastră”) nu vorbesc despre „poporul” și limba „moldovenească”. Amândoi au refuzat, iar gestul le-a fost urmat de toți cei cărora, după aceea, li s-a făcut insidioasa propunere...

Să mai amintim că faimosul spectacol al Olimpiadei de la Soci s-a deschis cu o compoziție de-a lui Doga – culmea, prilej de mâhnire și indignare, fiindcă organizatorii și-au permis... să-i re-orchestreze creația, fără să-l consulte și fără să-i solicite acordul. „Ce să fac?” – se întreba Doga – „să-l dau în judecată pe Putin?” Va trebui, probabil, s-o facă în cazul obrăzniciei așa zișilor „socialiști” ai lui Dodon, care nu numai că au folosit fără încuviințarea compozitorului melodia „Codrii mei”, dar au mai și inclus-o într-un clip electoral anti-românesc și anti-european!...

În iunie, Doga a susținut un concert la Iași – adevărat triumf al târziei (și vinovatei) re-descoperiri a unei personalități artistice de prim rang, așezată de critica muzicală internațională alături de Enescu. Și... de-a dreptul ignorată de publicul larg din România!

Ultima oară l-am vizitat toamna trecută, acasă, la Chișinău. E-un mic templu al muzicii acolo, în centrul capitalei moldave, cu studio de înregistrări, bibliotecă muzicală, piane, incintă pentru audiții și mini-concerte – și cu o grădină interioară în care tronează un palmier ce dă să spargă acoperișul de sticlă. Ca de obicei, Doga s-a așezat la pian și, pentru oaspeți, a interpretat două dintre cele mai noi compoziții. Mi-a dăruit DVD-ul ce cuprinde nu numai faimosul vals din filmul „Blânda și tandra mea fiară”, apreciat la superlativ de UNESCO și de Reagan, ci și încă 49, deci, 50 de valsuri simfonice. Le ascult unul câte unul când am răgaz, pentru a continua să mă mir că despre o personalitate atât de spectaculos împlinită scriu de parcă aș prezenta cine știe ce nouă speranță ivită dincolo de Prut. Valsuri, muzică de film? Nu pot fi piese de mare altitudine și rezistență, ar spune hiper-esteții noștri snobi. După cum sunt sigur că, de-ar fi fost autorul de valsuri, marșuri și polci Strauss român, tot cam așa l-am fi tratat, dacă nu și mai rău, categorisindu-l la capitolul de rang secund „muzică de promenadă”, bună s-o cânte fanfara duminica, în chioșcul din parc, la ceasul plimbării poporănilor. Noroc de reacția reparatorie a lumii. Obiectivă, imparțială și decomplexată.