O domnișoară care a luat nota 10 la Bac a izbutit, în fața camerei de luat vederi, cea mai nerușinată și nesimțită declarație din ultimii 20 de ani: „Suntem prea deștepți ca să rămânem în țara asta!” De unde se vede că degeaba ai minte, dacă nu-i și suflet! Du-te învârtindu-te, don`șoară, cu astfel de jigodii n-o să ajungă niciodată România la liman!
*
Am fost invitat la Vișeu, în Maramureș, să vizitez noul și impozantul sediu (construit de familia Piso) ce-și propune să cerceteze istoria nobilimii maramureșene (diplomele afișate în sala rondă atestă că-i vorba, în foarte multe cazuri, despre nume românești maghiarizate). Deocamdată, Institutul nu-i funcțional: s-ar cuveni să lucreze aici doi-trei cercetători, dar Consiliul Județean Maramureș n-are posturi, n-are bani și, în general, n-are. Dac-ar avea, ar drege și nenorocitul drum ce leagă Maramureșul de Bucovina. În fiecare an îmi hârbuiesc mașina, parcurgându-l cu speranța că, între timp, barem s-au astupat gropile decupate anțărț. Aș! Nici când intri în județul Suceava, de-a lungul Bistriței Aurii, nu-i altfel – ba, pe alocuri, chiar mai rău. Sigur că-i bine și frumos să se toarne asfalt de la Chiril la Rarău, dar, parcă, mai importantă ar fi mereu uitata șosea ce leagă două vechi provincii românești, Bucovina și Maramureșul. Neșansa drumului: e prea departe și de birourile județene din Baia Mare, și de cele din Suceava...
*
Sub egida Institutului mai sus amintit a apărut o lucrare de genealogie semnată de Lucia Piso n. Filipașcu (genealogul Filipașcu a murit la Canal) și intitulată „Originea ancestrală a nobilimii maramureșene”. Nu prea suntem obișnuiți cu astfel de cercetări ce coboară adânc în istorie, inclusiv în perioadele obscure, și operează cu sugestiile oferite de mituri, vechi obiceiuri tradiționale, legende și, de ce nu, eresuri. Ba chiar unii savanți, cum ar fi Fr.W.J von Schelling, consideră că „mitul este mai adevărat decât istoria”! Trecând, din rigori ce țin de spațiul tipografic, peste argumentația bogată și consistent susținută de o impresionantă bibliografie, semnalăm câteva ipoteze, unele desprinse din lucrările înaintașilor, altele propuse de autoare. Puțini știu, de pildă, ce semnifică acel IO care precede formula „IO Ștefan Voievod”; suntem tentați să-i atribuim o anume funcție pronominală, dar IO, în tradiția ebraică, este numele prescurtat al lui Dumnezeu, pe care Domnitorul îl reprezintă pe pământul împărăției sale. Numele Dragoș n-ar proveni, după cum se crede, din slavul „daragoi”, ci din dragonul dacic (afirmația i-a aparținut fălticeneanului Vasile Lovinescu, emul al lui René Guénon), numele satului Rotopănești vine de la patronimicul Rotompan, semnalat de Iorga, Bogdan nu-i nume slav (bog-danie) ci face parte din patronimicul geto-dacilor... etc. etc. Foarte multe ipoteze, unele chiar tulburătoare; studiul merită citit. Dar de unde, că poate fi găsit doar la Vișeu, „acolo unde se agață harta-n cui”...
*
Fosta actriță a Secției Suceava a Teatrului Național din Iași, Carmen Tănase, a oferit o adevărată lecție de bună cuviință și profunzime într-o emisiune televizată de o oră, petrecută în compania Cristinei Țopescu. Nu-i deloc obligatoriu să fii de acord cu opiniile politice ale amândorura (monarhiste... de nezdruncinat!) și nici să le împărtășești idiosincraziile față de cutare personaj politic, pentru a remarca dramatismul ne-jucat al trăirilor intervievatei, maculate de vânzoleala politică românească doldora de superficialitate, avariție, incultură și constant bântuită de miasmele trădării. Soluția, de-a dreptul sinucigașă pentru un actor român („la 53 de ani, mă gândesc să părăsesc țara”) n-are nici o legătură cu mizerabila afirmație a absolventei notată cu 10. Una-i să-ți abandonezi patria din dorința, pe cât de firească, pe atât de egoistă, de (mult) mai bine, și alta-i să declari c-ai fi în stare s-o faci tocmai din drag de țară, în semn de protest față de realitățile politice românești. De altfel, sunt sigur că jalnica domnișoară va pleca (la urma urmei, pagubă-n ciuperci), iar actrița n-o s-o facă niciodată...