Mircea Radu IACOBAN

Într-o teză de doctorat (autor, Elena Petrescu), exclamaţia lui Caragiale „simţ enorm şi văz monstruos” ar demonstra că „autorul percepe realitatea la dimensiunile ei fabuloase” (...), iar „ în uşoara trecere de la enorm la monstruos şi până la fantastic nu-i decât un singur pas.”

Dacă, însă, luăm fraza din „Grand Hotel Victoria Română” în întregime (adică, „îmi arde toată pielea, nu pot dormi, sunt ameţit, nervii iritaţi – simţ enorm şi văz monstruos”) şi-o trecem prin grila propusă de altă teză de doctorat, interpretarea ar fi şi ea alta.

Este vorba despre merituoasa cercetare „Psihopatologia şi creativitatea. Abordare biopsihosocială” datorată ieşeanului Bogdan C.S. Pârvu, publicată recent la Editura Medicală a Universităţii din Cluj. E-o teză de doctorat model, rod al unor meticuloase şi îndelungate investigaţii personale, cu concluzii ce ar putea părea de-a dreptul alarmante: „personalitatea literară şi, in extenso, personalitatea artistică este intim legată de psihopatologie”. Aşadar, autorul vede o legătură semnificativă între psihopatologie şi creativitate, „în termeni empirici, între nebunie şi geniu”. Poate părea incomod faptul că... o şi demonstrează, în urma unor cercetări care, chiar dacă pornesc de la o premisă, în felul ei, cunoscută, „aşază o întreagă literatură naţională, literatura română, pe o temelie de ultimă generaţie – DSM-5” (DSM-5 este un manual de diagnosticare a tulburărilor mintale şi de comportament.) De remarcat de la bun început că lucrarea se întemeiază în mare măsură pe revelaţiile analizelor statistice privind membrii Filialei din Iaşi a Uniunii Scriitorilor: 65 de poeţi, 110 prozatori, 25 dramaturgi. Mulţi – ăştia-s în scripte. Cum era de aşteptat, nu se fac publice diagnostice, nici referiri la simptomatologie, cu atât mai puţin nominalizări – decât în cazul scriitorilor care nu mai sunt în viaţă. Unele revelaţii par cu totul surprinzătoare, câtă vreme autorul se consideră îndreptăţit să afirme că (de pildă) Adrian Păunescu, Cezar Ivănescu şi Mihai Ursachi au avut „tustrei tulburări din spectrul schizofrenic.” Vor fi avut, cum şi Eminescu a avut, iar în cazul poetului de la Ipoteşti (căruia i se consacră un documentat şi pertinent „studiu de caz”, ca şi lui Arghezi sau Macedonski), relaţia poezie-psihopatologie poate fi condiţionată şi de antecedente familiale. Emineştii au fost, de toţi, 14 (11 fraţi şi trei surori), trei au murit în prima copilărie, unul în adolescenţă, alţi trei s-au sinucis, iar ceilalţi „vor prezenta de-a lungul vieţii o psihopatologie severă”. Scriitorimea română (şi nu numai ea) pare a fi fost mai mult decât fragilă la acest capitol, 53 de poeţi fiind diagnosticaţi cu afecţiuni psihiatrice (câteva nume: Gr. Alexandrescu, Dimitrie Anghel, Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Barbu, Geo Bogza (? – n.n.), Dimitrie Bolintineanu, I.H. Rădulescu, Şt.O Iosif, Nicolae Labiş (? – n.n.), Al. Macedonski, Ion Minulescu, M.R. Paraschivescu, Nichita Stănescu (? – n.n.), G.Topârceanu (? – n.n.), Vasile Voiculescu ş.m.a.), adică, aproape toată floarea poeziei române!

Ne-am permis să adăugăm câteva semne de întrebare (nu-s deloc singurele posibile!) fiindcă avem oarecari dubii privind includerea în listă a unor autori ce vor fi dat semne de depresie ori anxietate, dar astfel de semne poate da, de-a lungul vieţii, oricine; pentru atestarea unei maladii s-ar cuveni să existe un diagnostic de specialitate, nu numai pasagere referiri autobiografice. De remarcat totala absenţă a numelor feminine, ca şi prezenţa covârşitoare (în lista completă) a poeţilor originari din Moldova (autorul furnizează o explicaţie, care, chiar dacă pare speculativă, ar putea avea o anume credibilitate: „cea mai săracă provincie îşi refulează în zona esteticului valenţele neutilizate în câmpul economicului.” Cât priveşte prozatorii, lista e şi mai... intrigantă: 82 de cazuri de boală psihiatrică (între care: Eugen Barbu, I.A. Brătescu-Voineşti, Mateiu I. Caragiale, G. Călinescu, Emil Cioran, C.D. Gherea, Petru Dumitriu, Mircea Eliade, G. Ibrăileanu, Eug. Lovinescu, Titu Maiorescu, Const. Noica, Camil Petrescu, M. Sadoveanu, Ion Slavici, Zaharia Stancu, G.M. Zamfirescu, ş.m.a.) Oare nu s-ar putea aşeza semnul de întrebare în dreptul fiecărui nume?

Şi poate s-ar mai cuveni, opinăm noi, să se opereze o delimitare netă între maladia organică, eventual moştenită, şi aceea dobândită în urma detenţiei, accidentelor nefericite, persecuţiilor etc. La cercetările întreprinse de B.C.S. Pârvu în rândurile Filialei ieşene a Uniunii Scriitorilor ne vom referi în articolul viitor.