Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video
Într-un mesaj trimis prin e-mail, dl. (dna.?) ce semnează C.R.S. solicită desluşiri în legătură cu propunerea noastră glumeaţă ca selecţionatei Elveţiei să i se cânte imnul… Albaniei, doar astfel simţindu-se şi-o adiere românească
Am mai scris, cândva, nu mai ştiu când (de, susţin această rubrică de zece ani!) pe tema respectivă, dar cum au apărut spectaculoase elemente noi va trebui s-o reiau.
Cum se ştie, imnul Albaniei nu-i altul decât cunoscutul „Pe-al nostru steag”, compoziţia lui Ciprian Porumbescu. Tot „Pe-al nostru steag” a fost şi imnul naţional al Republicii Socialiste Române. A avut cea mai scurtă existenţă dintre cele şase imnuri româneşti: doar doi ani, 1975-1977, poate tocmai din pricina bizareriei că în două ţări europene fanfarele cântau aceeaşi melodie-simbol în împrejurările de maximă solemnitate. Închipuiţi-vă situaţia la un meci oficial de fotbal!
Aflaţi că, între timp, a apărut şi o a treia ţară ce-şi însuşeşte ilicit creaţia lui Ciprian: este vorba de Malossia, care şi-a proclamat independenţa în 1999. E-o „ţară” cu un teritoriu de
A mai fost o perioadă în care acelaşi imn românesc, de astă dată „Deşteaptă-te, române!”, a fost adoptat de o a doua ţară, de astă dată, Republica Moldova, dar interval de tot scurt, aşa că am fost martor la o vizită a preşedintelui Turciei
În ce priveşte „Pe-al nostru steag”, toată lumea observă identitatea liniei melodice cu imnul Albaniei, dar mai nimeni nu ştie că şi textul… este cam acelaşi.
Victor Eftimiu, aromân născut în satul Boboştiţa, este implicat în ceţoasa „vânzare” a imnului către albanezi, dar nici cum se crede, nici cum se spune. Din rândul aromânilor s-au ridicat personalităţi de marcă, între care Maica Tereza (Agnes Gongea Boiagiu), Karolos Papuliou, preşedintele Greciei, Atenagorus Piru (patriarhul ecumenic al Constantinopolului), lista putând continua, la noi, cu episcopul Andrei Şaguna, cu istorici (A.D. Xenopol), actori (Toma Caragiu, Ion Caramitru), regizori (Stere Gulea), pictori (Camil Ressu), medici de renume (Mina Minovici), până la fotbalişti (Hagi, Zicu) ori la… puşcăriaşi de marcă precum Becali, dar şi la cunoscuţi legionari fondatori ai „Gărzii de fier”…
Nu putem trece peste faptul că versurile imnului au fost publicate încă în 1912, într-o gazetă albaneză din Bulgaria, sub semnătura lui Stavri Drenova. Nici o legătură, deci, cu Eftimiu. Varianta românească, datorată braşoveanului Andrei Bârseanu, pare simplă localizare a strofelor lui Drenova. Dar n-o fi fost… invers? Iată mai întâi cum sună ultimul catren în albaneză (traducere): „Pentru că însuşi Dumnezeu a spus / Că naţiuni vor pieri de pe pământ / Dar Albania noastră va dăinui / Pentru ea, pentru ea vom lupta”. Textul românesc: „Şi-n cartea veşniciei scrie / Că ţări şi neamuri vor pieri / Dar mândra noastră Românie / Etern, etern va dăinui”.
Care dintre cei doi autori l-a copiat pe celălalt? Rămâne de văzut şi de… demonstrat. Albanezul şi-a publicat producţia cu pricina în 1912. Nu cunosc data la care a fost izvodit textul lui Bârseanu; ştim doar că i-a însufleţit pe români în războiul din 1916. Cel mai plauzibil ar fi că imnul s-a preluat „la pachet”, cu tot cu text, ulterior tradus în albaneză. Eftimiu n-a compus muzică niciodată, nimeni nu-i putea solicita… o melodie. Circulă ipoteza că dramaturgul i-ar fi comandat-o lui Ciprian Porumbescu. Aiuristic: Ciprian a murit în 1883, Eftimiu s-a născut în 1889.
Aşa că rămâne în picioare o singură supoziţie: Victor Eftimiu şi-a păcălit co-naţionalii, vânzându-le ilicit un cântec intrat de mult, cu tot cu text (? – aici e aici!) în patrimoniul cultural al românilor.
