Mircea Radu IACOBAN

Ţara arde şi Iacoban se piaptănă! Când toată lumea e interesată de saga Mircea Băsescu ori de Campionatul Mondial de Fotbal (dacă nu de amândouă), n-am altceva mai bun de făcut decât să mă îngrijorez (iar şi iar!) de starea limbii române!

N-aş fi făcut-o dacă, printre filmările de la DNA şi golurile lui Suarez, nu vedeam şi auzeam câteva personaje de prim-plan ale actualităţii (Dragnea, Kovesi, Predoiu, Rareş Bogdan ş.a.) siluind cu nonşalanţă şi gramatica, şi logica. Biata limbă română, a ajuns o Cenuşăreasă căreia nu-i mai caută nimeni condurul!

Încerc o senzaţie asemănătoare cu aceea din coşmarurile în care vrei să fugi din calea trenului şi ţi-s picioarele îngropate-n glod: nimic de făcut, te străduieşti de pomană, locomotiva se apropie şi nu izbuteşti să te fereşti de pe linie! În zadar tot semnalăm aceleaşi incorectitudini profund inculte care se instalează tot mai zdravăn în limbă – degeaba, idioţeniile noilor „inovaţii” par a fi bătute în cuie şi s-au generalizat fără să poţi lua seama când.

Ar putea să-mi spună dna Kovesi („DNA ca şi instituţie...” zice dumneaei) ce temei legal (gramatical, logic) are introducerea acelui „şi”, în afara groazei şi grabei incultului (groaza de vreo exprimare greşită şi graba de a intra „în trend” imitând „hiper-corectitudinile” nefericit născocite în ultimii doi-trei ani)? Dar dl Dragnea („noi, ca şi decidenţi...”) ar putea explica pricina pentru care a abandonat fireasca exprimare corectă „noi, ca decidenţi”, implantând un „şi” vestitor de comparaţii... inexistente, pe care nici şcoala, nici normele academice, nici logica elementară, şi nici chiar bunul-simţ nu-l îngăduie? Un prost a dat drumul bolovanului la vale, iar deştepţii noştri îi mai dau un brânci!

Româna vorbită începe să contrazică tot mai flagrant tendinţele ce guvernează evoluţia tuturor limbilor europene! Pe continent, deviza a fost şi rămâne simplificarea, limpezirea, împuţinarea regulilor, unificarea pronunţiilor – totul petrecându-se, desigur, între limitele normelor acceptate oficial şi validate în timp. Şi-n vreme ce alţii se străduiesc să simplifice, noi complicăm, inventând construcţii aiuristice, schimbând nepermis accente (pe tată îl chema Grădináriu, cu accentul strămoşesc pe a, iar fiul se numeşte, nu ştiu de ce, Grădinaríu, cu accentul mutat pe un i născător de penultimă silabă... care, de fapt, nici nu-i!), transplantăm parazitar în vorbirea curentă formule de cancelarie proprii secolului XIX (cererea nu mai este semnată de Popescu, ci... de către Popescu, mingea nu-i şutată de Vasile, ci de către Vasile), ne protejăm ilogic şi inutil de cacofonii inexistente (”eu, ca şi ministru...” - salutări, dle Predoiu), văduvim numeralul 12 de feminin (salutări, dle Bogdan Rareş) – totul trădând nesiguranţă, cultură aproximativă şi dezarmantă uşurinţă în preluarea feluritelor prostioare: vorbim şi nu gândim.

E mai lesne să imităm, cu grabă şi făr-de discernământ! Misia de a interveni întru stârpirea parazitismelor i-ar reveni în primul şi-n primul rând Academiei, numai că normările academice n-ating nici pe departe eficienţa lecţiilor de română ştirbă oferite curent de radio şi televiziune. Dacă, la radio, dl Iliescu ar mai conteni cu amuzantele incursiuni etimologice, pentru a spune o dată, de două ori pe post „nu-i corect să ne protejăm profilactic de cacofonii (inexistente) cu acest parazitar <ca şi>” (fiindcă, am spune noi încă şi încă o dată, şi prezervativul protejează, dar nu se arborează tot timpul!) şi dacă la televiziune, care ne avertizează mereu asupra abuzului de sare şi grăsimi, s-ar incrimina şi abuzul de „ca şi”, naţia ar reacţiona imediat, revenind la normalitate şi corectitudine.

De ce nu se întâmplă? Ar fi două ipoteze: ori nimănui nu-i pasă, ori redacţiile posturilor de radio şi televiziune sunt ticsite de agramaţi.