Mircea Radu IACOBAN

Asurzitorul măcăit al politicalelor electorale a surdinizat o știre cât se poate de importantă: Guvernul a luat în discuție reducerea dramatică a rețelei de cale ferată, ce ar urma să se restrângă la 6.200 km (de la 20.000).

Sunt două variante: păstrarea a 59% din rețea (8238 km linie) sau păstrarea a 74%. În primul caz, întreținerea căii, plus reparațiile curente și capitale ar necesita 1.200 milioane euro pe an, în cel de al doilea, 1.450 milioane. Pe care, desigur, nu le avem și ce mai avem, papă autostrăzile. La ora actuală, 65% din totalul liniilor necesită urgente reparații și sunt parcurse cu severe restricții de viteză. Cu actualul ritm de remediere, adică 10-20 de km pe an, întreaga rețea ar putea fi reparată în... 400-800 ani! Fapt este că, incredibil, din 1990 și până astăzi, traficul feroviar de călători a scăzut cu 90% (!!), urmând ca procentajul să ajungă la 97% în 2030. Ce să mai repari, de ce să mai repari? Nu mai aducem în discuție vitezele de circulație și, în consecință, timpii de mers ridicoli prin comparație cu alte țări europene, nici condițiile de transport din an în an mai modeste (au dispărut vagoanele restaurant și o mare parte din vagoanele de dormit, trenurile personale nu mai au vagoane de clasa I-a – și nici multe accelerate, de la București la Sighetul Marmației n-ai alternativă, obligatorie clasa a II-a – s-au desființat multe Agenții de voiaj, s-au închis sumedenie de linii...)

Fiind fiu de ceferist ce am copilărit printre locomotive și vagoane, și reprezentând generația ce a aplaudat momentul de vârf al performanțelor CFR, mi-e extrem de greu să-mi închipui România făr-de întreaga schemă arborescentă a căilor ferate ce părea a înfiripa însuși scheletul rezistent al hărții țării...

Dar cum s-a ajuns în situația-limită de acum? Simplu: vine vremea când... Strămoșii au trăit momentul despărțirii de diligență, urmașii noștri, probabil, vor fi martori ai agoniei automobilului. Doar în țările în care „calea ferată a înlocuit calea ferată”, adică acolo unde inovarea și curajul într-ale tehnologiei au permis trenului viteze apropiate de cele ale avionului, el și-a păstrat rangul în ierarhia transporturilor naționale. La noi, declinul a devenit vizibil odată cu începerea desfrunzirii hărții căilor ferate, pe care o putem asemăna cu un arbore a cărui coroană pierde constant ramuri din ce în ce mai mari (recordul recent: închiderea secției Tecuci-Fetești, în lungime de 94 km.) Din totdeauna mai motorizați decât moldovenii, se părea că bănățenii vor renunța primii la tren; iată că-i invers: în zona Banatului nu s-a închis nici un metru de linie, pe când noi, în nord-est, am rămas fără sectoarele Bârlad-Fălciu, Crasna-Huși, Dângeni-Săveni, Dornești-Siret, Rădăuți-Putna-Nisipitul, Vama-Moldovița, Mărășești-Panciu, Cacica-Gura Humorului, Floreni-Dornișoara. Ar fi o temă de cercetare sociologică!

Comisia Europeană ne recomandă și ea „reducerea rețelei de transport feroviar la un nucleu sustenabil”, iar „sustenabil” nu poate fi tradus altfel decât prin bani și iar bani. Nu-i avem, fiindcă i-a înghițit zeul automobil, căruia i se construiesc temple-autostrăzi, în vreme ce despre linii noi am și uitat de când n-am mai auzit, iar cele vechi sunt lăsate, de nevoie, în paragină. Decât să se repare terasamentul avariat de inundații pe secția Gura Putnei-Nisipitu, s-a recurs, mai simplu, la desființarea liniei; decât să se repare podul de la Grădiște, s-a abandonat de peste un deceniu linia București-Giurgiu, prima din istoria CFR. Și chiar dacă s-ar găsi fondurile necesare, n-ar avea rost să fie alocate reparării unor secții în care rarele trenuri de călători circulă cu 1-2 vagoane, și acelea goale. Studiile arată că 90% din traficul actual de călători se înregistrează, la noi, pe doar 60% din rețea – ceea ce ar justifica menținerea numai a liniilor principale și renunțarea la cele secundare – proces care, în Canada și USA, s-a petrecut cu 60-70 de ani în urmă (pe pereții fostei gări din Columbus, păstrată în scop muzeistic, au fost pictate trenuri, grupuri de călători, impiegați cu șapcă roșie...)

În România, asta-i situația. Nimic de făcut – numai că moldovenii rămân și mai lipsiți de serviciile căii ferate, și, cronic, tot departe de autostrăzi...