Mircea Radu IACOBAN

Nu-i deloc uşor să ajungi parlamentar european la nici 30 de ani (două legislaturi!), lider de grup parlamentar, precum şi vice-lider al unui partid reprezentat în Legislativul de la Budapesta. Performanţa a izbutit-o Csanad Szegedi, membru marcant al partidului Jobbik şi iniţiatorul „Gărzii maghiare”, formaţie paramilitară desfiinţată prin hotărâre judecătorească în 2009.

Jobbik, a doua forţă politică în Ungaria după Fidesz, a obţinut 20,46 din voturi la recentele alegeri şi are 23 de deputaţi, adică 11,5 din plenul Parlamentului. Este partidul care nu s-a sfiit să declare, prin vocea unuia dintre lideri, că „dacă interesul maghiar poate fi atins doar prin asumarea unor conflicte, atunci acestea trebuiesc asumate”! În paranteză fie spus, gazeta „New Herald” a dezvăluit faptul că Jobbik primeşte finanţări secrete din Rusia şi Iran (de altfel, partidul extremist maghiar a salutat cu satisfacţie anexarea Crimeii).

Unul dintre cei mai vocali din Jobbik a fost Csanad Szegedi, inamic declarat al ţiganilor, evreilor, românilor şi slovacilor. În repetate rânduri s-a manifestat ca un antisemit feroce, declarând că „elita politică ungară este iudaizată”, iar „ţara este cumpărată de evrei” – formulări parcă transcrise din recuzita propagandistică a legionarilor români! Tot el, la votarea Legii Bugetului: „Această Lege a Bugetului se citeşte ca un document scris de Shimon Perez şi va face ungurii mai săraci, iar pe evreii bogaţi, şi mai bogaţi.” Sau: „intelighenţia evreiască maghiară profanează simbolurile naţionale” şi „face rău tronului sfânt al Sf. Ştefan, fondatorul statului ungar.” Citatele ar putea continua mult dincolo de spaţiul acestei rubrici; le oprim aici fiindcă şi Csanad... s-a oprit din cel mai neaşteptat şi puţin credibil motiv: s-a constatat că este evreu! Iar Csanad habar n-avea!

Rapida lui ascensiune în elita partidului Jobbik a deranjat pe unul şi pe altul, aşa că, acordându-se ceva credit unui zvon, s-au cercetat arhivele. A făcut-o Zoltan Ambrus, coleg de partid şi de „Gardă maghiară” (fost puşcăriaş condamnat pentru deţinere de arme şi explozivi – de unde se vede cât de paşnice erau intenţiile „Gărzii”).

Aşa s-a descoperit că bunica lui Csanad a fost deţinută la Auschwitz şi Dachau, unde jumătate din familie i-a fost ucisă, că s-a numărat printre puţinii supravieţuitori ai infernului lagărelor şi, înspăimântată, a căutat, după aceea, să-şi ascundă adevărata origine. Ambrus îşi invită colegul de partid la o discuţie „de afaceri”, pe care a avut grijă s-o înregistreze fără ştiinţa conlocutorului. Rezultatul: disperat că năucitoarea revelaţie i-ar nărui cariera politică, eurodeputatul îi propune şantajistului, în schimbul tăcerii, bani şi funcţii în organisme europene. Tranzacţia nu s-a făcut, ştirea a ajuns în presă, Csanad a trebuit să se despartă de Jobbik. Are o lungă convorbire cu bunică-sa, de pe urma căreia se alege cu o foarte târzie revelaţie: „Holocaustul a avut loc cu adevărat!” (ceea ce dezvăluie totala ignoranţă în materie a generaţiei lui Csanad). Momentul marii opţiuni: are de ales între a fi şi a nu fi... evreu. A calculat bine: singura postură ce l-ar mai putea avantaja este aceea a fiului risipitor întors cu umilinţă şi primit cu braţele deschise. Rabinul Koves Shlomo, căruia i s-a adresat pentru consiliere: „Csanad este în mijlocul unui proces dificil de reparaţie, autocunoaştere, reevaluare şi învăţare, care, conform intereselor şi speranţelor noastre, ar trebui să se încheie în mod pozitiv.”

Acum, Csanad Szegedi („Începi să te urăşti când ura devine scop în sine”) practică Sabatul, participă la slujbele de la Sinagogă, mănâncă doar carne kosher, studiază ebraica şi se familiarizează cu Talmudul. Confratele lui rus Jirinovschi, dovedit şi el cu origini evreieşti (tatăl) a ales cealaltă cale, menţinându-se ferm pe baricada antisemită. Să vedem care din ei va avea de câştigat.